Cenușăreasa - Versiunea mea de mamă

E 15:00. Am ajuns la fix, în ciuda tentativelor copiilor de a mă ține acasă. Intru cu o doamnă care avea cheie, urc treptele, fac stânga și intru în salon. Fiecare centimetru pătrat al camerei foarte luminoase e umplută cu sunetul unei melodii vesele ce răsună din boxe. Doamne, ce bine e să asculți și alte melodii decât cele ce la noi în casă se repetă aproape obsesiv!

Ștefan mă întâmpină cu un zâmbet larg și mă trimite direct la spălat pe cap. Mă preia un tip simpatic și vorbăreț. Atât de multe am povestit, încât am reușit să ignor scafa. Nu știu cum sunteți voi, dar eu, deși îmi place să mă spele altcineva pe cap, mă trezesc mereu cu dureri deasupra cefei, acolo unde mă sprijin de chiuveta aia specială. Anyway… Eu m-am bucurat așa de tare că am ajuns și că în sfârșit urma să mă tund, că nici nu mi-a trebuit masaj în scaun sau să stau cu picioarele întinse.

Mi-au făcut oamenii ăștia de toate: m-au tuns, mi-au făcut șuvițe (doi stiliști deodată), mi-au pus nuanțator, mi-au răsfățat părul cu nu știu ce tratament, m-au coafat (tot doi deodată). Cinci minute nu am stat degeaba și cu toatea astea ”balul” meu a durat 3 ore.

Primul semn că vraja Cenușăresei începe să se rupă a fost că am așteptat 15 minute să ajungă caleașca să mă ia. Așa pățești când vrei să ajungi din Floreasca acasă la ora la care toți oamenii au scăpat de la birourile lor.

Al doilea semn a fost strigătul Sarei, pe care l-am auzit încă de la etajul 1. Probabil că Alex i-a arătat iar ce pățești când stai în calea (a se citi îți vezi de treaba ta) unui frate mai mare.

Am băgat cheia în ușă și-am învârtit-o timid. Am apăsat ușor pe clanță și-am intrat. Copiii au apărut de nicăieri, râzând și tropăind de bucurie. Am știut fără urmă de îndoială că balul meu de Cenușăreasă s-a terminat în momentul în care mi-am ridicat privirea și am văzut asta:

Artă modernă

– Îți place? mă întreabă Alex entuziasmat.

– Îmi place foarte tare, mai ales dacă îmi promiți că plastilina va ieși fără să lase urme și că vei salva și creioanele.

– Mai am o surpriză pentru tine, în sufragerie!

Pe perete, deasupra canapelei, trona o foaie goală ruptă dintr-o agendă și lipită cu mult scotch. N-am mai apucat să îi fac poză. Alex a început să o dezlipească în secunda în care mi-a văzut privirea deloc amuzată.

După ce și-a cerut răspicat porția de anticorpi lichizi, Sara m-a invitat fericită la joacă. Mi-am intrat în rol și răsfățul meu a devenit o amintire.