Felul în care privim lumea și ne poziționăm în raport cu ea, modul în care interpretăm relațiile cu ceilalți – inclusiv relațiile cu copiii noștri, abilitatea de a ne identifica și rescrie convingerile limitative și schemele mentale cu care am crescut, toate depind de dezvoltarea noastră psihologică și de nivelul de conștiință la care am ajuns. Până într-un anumit punct în acestă călătorie de evoluție nici măcar nu ne dăm seama câte din scuzele noastre își au rădăcina în felul în care am fost crescuți și în standardele culturii din care provenim.
Aderăm cu ușurință la curente în vogă care ni se par interesante, dar respingem și atacăm – deseori fără niște argumente concrete – curente care, pentru a funcționa, ne invită să ne întoarcem mai întâi către noi înșine. Intră aici subiecte precum metode de parenting și educația cu blândețe, cu tot cu cercetările și noile descoperiri pe care se bazează.
Le dăm copiilor hrană bio, citim etichetele produselor, le analizăm cu atenție și refuzăm orice nu e suficient de bun pentru copiii noștri. Dacă doar sănătatea corpului ar conta în viața asta am crește o generație brici. Dar viața nu e doar despre corp și starea lui de bine. Copiii nu sunt doar despre asta nici ei. Ei au și minte și suflet. Cât de bio este hrana pe care le-o dăm pentru acestea din urmă?
Le dăm copiilor alimente cât mai puțin procesate, dar îi procesăm maxim ca să se comporte după anumite tipare care ne sunt nouă familiare și îi comparăm cu odraslele prietenilor, vecinilor, cunoștințelor.
Le dăm copiilor hrană cât mai naturală, dar îi acceptăm prea puțin așa naturali și unici cum sunt. De încurajat exprimarea unicității lor nici nu mai zic.
Îi ferim pe copii de E-uri și alți aditivi nocivi, dar zilnic le adăugăm straturi și straturi de condiționări care devin o a doua piele până la vârsta adultă.
Îi ferim pe copii de zahăr, dar le răpim și plăcerea dulcelui refugiu în brațele părinților atunci când au mai mare nevoie de asta pentru că, nu-i așa, copilul se alintă.
Încurajăm autodiversificarea și lăsăm copilul să experimenteze și să își exprime preferințele, dar nu extindem libertatea asta la explorat în general.
Ne uităm cu mândrie la ei când aleg să mănânce ceva sănătos și conform așteptărilor noastre, dar le retezăm inițiativele cu care nu ne simțim confortabil, care ne provoacă o serie de credințe limitative.
Ne schimbăm și noi obiceiurile alimentare odată ce avem copii, dar nu ni le schimbăm pe cele ce țin de creșterea și educația lor.
Așa cum odată nu știam despre E-uri, nutrienți, aditivi, calorii, etc. așa nu ne dăm încă seama de câte nu știm despre viața trăită asumat, aliniat cu valorile noastre. Suntem încă puternic ancorați în credința lui ”Lasă, bă, că merge și-așa!”. Ne ascundem după vorbe ca ”Și pe mine m-au crescut așa și uite că am supraviețuit!” și nici nu concepem că viața poate fi mai mult decât supraviețuire. Nu ne dăm seama că:
- nu suntem cine ni s-a tot spus în copilărie că suntem;
- doar pentru că am fost crescuți într-un fel nu trebuie să ne creștem și noi copiii așa;
- cât de diferită ar fi putut fi viața noastră fără condiționări.
Dar așa cum am învățat cum arată o alimentație corectă, ce e bun și de dorit și ce e nociv și de ocolit, tot așa putem să învățăm despre noi că ne dezvoltăm în etape, că fiecare etapă vine la pachet cu anumite nevoi și valori. Că singurii responsabili de gândurile și alegerile noastre suntem noi, că putem renunța la toate ”programele” instalate în copilărie dacă simțim că ele nu ne mai servesc și că putem rupe lanțul condiționărilor cu care am crescut.
Când vine vorba de alimentația lor gândim pe termen lung și vrem să își formeze obiceiuri sănătoase, dar când vine vorba de comportamente aplicăm măsuri cu efect imediat, pe termen scurt. Cu siguranță nu e comod, ba chiar e dureros de dificil să te uiți în oglindă și să îți asumi responsabilitatea pentru a schimba ce nu îți place și ce nu te mai reprezintă, ce nu vrei să transmiți mai departe copiilor tăi.
Serios acum, la ce bun să le dăm mâncare bio pentru un corp sănătos care să trăiască mult, dacă le dăm junk food în rest? De ce să nu le dăm cât de des putem mâncare bio și pentru minte și suflet ca să se și bucure pe deplin de viața lungă?
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!
Tu ce vezi când te uiți la copilul tău?
Parentingul e despre noi ca părinți, nu despre copiii noștri
Copilul imită ceea ce părintele face
7 cadouri pe care un coach bun ți le face
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
9 Comments
Cât de frumos ai reușit să transpui în cuvinte o realitate dureroasă, un dualism la care toți suntem predispuși, dacă nu stăm un pic să cântărim situația. De multe ori, e un automatism, nici nu ne dăm seama când facem, ce facem și mai ales de ce. Junk food-ul pentru suflet e cel puțin la fel de dăunător. Cred că ar trebui să nu mai facem lucrurile cu jumătăți de măsură, dar pentru asta trebuie să ne putem privi în față, în oglindă și să ne auto-analizăm. Ceea ce ai scris tu aici e menit să deschidă ochii celor care sunt dispuși să facă exercițiul ăsta cu ei. L-aș lipi pe toți stâlpii, ca să fie citit de cât mai mulți părinți! Te îmbrățișez, cu mult drag și-ți mulțumesc pentru ce scrii!
Mulțumesc, Ioana! Știu că nu va schimba mentalități. Pentru asta e nevoie de mult mai mult decât un articol. Dar am simțit să îl scriu. Te îmbrățișez! Să știi că și eu sunt cu ochii pe tine! 🙂
Fiindcă mâncarea bio pentru corp o putem cumpăra foarte ușor de la magazin. Pe cea pentru minte și suflet trebuie să o furnizăm noi, iar asta presupune efort. Cam ca și când ne-am crește propriile roșii bio pe balcon. E mai complicat decât pare…
Dacă n-ai avut noroc de educație cu blândețe și lipsătă de critici și comparații va fi greu pentru că e mult de muncă până să îți dai seama că poți fi/face altfel, ca să nu mai zic de cât e de lucrat la crearea de noi cărări neuronale pentru a înlocui vechile credințe cu altele noi.
Minunat articol, mi-a placut mult de tot! Si mai ales, mi-a dat si de gandit..:)
Produsele bio, sau naturale după caz, pot fi cumpărate. Ai bani, le iei și i le dai. Te simți mândru că faci parte din elita restrânsă care își permite o alimentație sănătoasă. In schimb, educația emoțională necesită timp personal și cele 24 de ore sunt împărțite între job, club (cu colegii nefamiliști), sală de sport (minte sănătoasă, corp sănătos) și cina în familie. Copiii pot sta cu bona. Care este obligată să-i învețe să-și respecte părinții. Doar pentru asta este plătită.
Poate că ar trebui să încetăm să ne dorim să schimbăm mentalități. Poate că este mai constructiv să ne confirmăm reciproc că încă mai suntem destui părinți care își respectă copiii. Da, eu îmi respect copilul. Si eu. Si eu. Si eu. Si eu. Si eu. Ceilalți să privească de pe margine. Decizia le aparține.
Echilibrul acesta interior depinde foarte mult de munca pe care e necesar sa o ducem cu noi înșine. Si întâi de toate e nevoie sa conștientizam ca despre noi e vorba, fără sa dam vina pe societate, pe copilărie, pe mama/tata, apoi s-ar putea sa doară sa ne uitam acolo…
Foarte bun articolul!
Absolut! Până la a ajunge la etapa în care să începi să lucrezi cu tine mai ai de trecut prin niște etape în care nici nu conștientizezi că ai avea issues de rezolvat. Vorba ta, totul vine din exterior, credem că suntem victime ale circumstanțelor și că nu avem ce face.
Se pare ca “parentingul” e o noua moda pentru unii cand de fapt e doar un cuvant folosit des de specialisti.
Eu sunt intr-o continua cautare de solutii in relatia mea cu pitica si le gasesc insa le si aplic. De exemplu ” au trecut 20 de minute… inchid eu dau inchizi tu televizorul?”, sau ” am sa las farfuria cu mancare jum de ora pe masa si apoi o duc la spalat… daca nu o sa termini de mancat tie o sa ti se faca foame pana la urmatoarea masa, nu mie” sau ” poti sa te tarai in continuare insa e posibil sa iei niste microbi si sa faci enterocolita care se manifesta cu febra si voma” sau ” te poti imbraca singura si apoi sa citim povestea de seara sau poti plange in continuare dupa mine ca sa te imbrac insa iti iei din timpul de poveste” evident ca nu i a mai ramas timp de poveste si iar a bocit… insa acum se imbraca singura pentru ca a invatat ca timpul e valoros. Tin sa ti spun ca inainte cedam la cel mai mic scancet… acum ii zic consecinta si merge de minuneee