Felul în care privim lumea și ne poziționăm în raport cu ea, modul în care interpretăm relațiile cu ceilalți – inclusiv relațiile cu copiii noștri, abilitatea de a ne identifica și rescrie convingerile limitative și schemele mentale cu care am crescut, toate depind de dezvoltarea noastră psihologică și de nivelul de conștiință la care am ajuns. Până într-un anumit punct în acestă călătorie de evoluție nici măcar nu ne dăm seama câte din scuzele noastre își au rădăcina în felul în care am fost crescuți și în standardele culturii din care provenim.

Aderăm cu ușurință la curente în vogă care ni se par interesante, dar respingem și atacăm – deseori fără niște argumente concrete – curente care, pentru a funcționa, ne invită să ne întoarcem mai întâi către noi înșine. Intră aici subiecte precum metode de parenting și educația cu blândețe, cu tot cu cercetările și noile descoperiri pe care se bazează.

Le dăm copiilor hrană bio, citim etichetele produselor, le analizăm cu atenție și refuzăm orice nu e suficient de bun pentru copiii noștri. Dacă doar sănătatea corpului ar conta în viața asta am crește o generație brici. Dar viața nu e doar despre corp și starea lui de bine. Copiii nu sunt doar despre asta nici ei. Ei au și minte și suflet. Cât de bio este hrana pe care le-o dăm pentru acestea din urmă?

Le dăm copiilor alimente cât mai puțin procesate, dar îi procesăm maxim ca să se comporte după anumite tipare care ne sunt nouă familiare și îi comparăm cu odraslele prietenilor, vecinilor, cunoștințelor.

Le dăm copiilor hrană cât mai naturală, dar îi acceptăm prea puțin așa naturali și unici cum sunt. De încurajat exprimarea unicității lor nici nu mai zic.

Îi ferim pe copii de E-uri și alți aditivi nocivi, dar zilnic le adăugăm straturi și straturi de condiționări care devin o a doua piele până la vârsta adultă. 

Îi ferim pe copii de zahăr, dar le răpim și plăcerea dulcelui refugiu în brațele părinților atunci când au mai mare nevoie de asta pentru că, nu-i așa, copilul se alintă.

Încurajăm autodiversificarea și lăsăm copilul să experimenteze și să își exprime preferințele, dar nu extindem libertatea asta la explorat în general.

Ne uităm cu mândrie la ei când aleg să mănânce ceva sănătos și conform așteptărilor noastre, dar le retezăm inițiativele cu care nu ne simțim confortabil, care ne provoacă o serie de credințe limitative.

Ne schimbăm și noi obiceiurile alimentare odată ce avem copii, dar nu ni le schimbăm pe cele ce țin de creșterea și educația lor.

Așa cum odată nu știam despre E-uri, nutrienți, aditivi, calorii, etc. așa nu ne dăm încă seama de câte nu știm despre viața trăită asumat, aliniat cu valorile noastre. Suntem încă puternic ancorați în credința lui ”Lasă, bă, că merge și-așa!”. Ne ascundem după vorbe ca ”Și pe mine m-au crescut așa și uite că am supraviețuit!” și nici nu concepem că viața poate fi mai mult decât supraviețuire. Nu ne dăm seama că:

• nu suntem cine ni s-a tot spus în copilărie că suntem;
• doar pentru că am fost crescuți într-un fel nu trebuie să ne creștem și noi copiii așa;
• cât de diferită ar fi putut fi viața noastră fără condiționări.

Dar așa cum am învățat cum arată o alimentație corectă, ce e bun și de dorit și ce e nociv și de ocolit, tot așa putem să învățăm despre noi că ne dezvoltăm în etape, că fiecare etapă vine la pachet cu anumite nevoi și valori. Că singurii responsabili de gândurile și alegerile noastre suntem noi, că putem renunța la toate ”programele” instalate în copilărie dacă simțim că ele nu ne mai servesc și că putem rupe lanțul condiționărilor cu care am crescut.

Când vine vorba de alimentația lor gândim pe termen lung și vrem să își formeze obiceiuri sănătoase, dar când vine vorba de comportamente aplicăm măsuri cu efect imediat, pe termen scurt. Cu siguranță nu e comod, ba chiar e dureros de dificil să te uiți în oglindă și să îți asumi responsabilitatea pentru a schimba ce nu îți place și ce nu te mai reprezintă, ce nu vrei să transmiți mai departe copiilor tăi.

Serios acum, la ce bun să le dăm mâncare bio pentru un corp sănătos care să trăiască mult, dacă le dăm junk food în rest? De ce să nu le dăm cât de des putem mâncare bio și pentru minte și suflet ca să se și bucure pe deplin de viața lungă?

 
Sursa foto: Shutterstock
 
 
Citește și:

Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!

Tu ce vezi când te uiți la copilul tău?

Parentingul e despre noi ca părinți, nu despre copiii noștri

Copilul imită ceea ce părintele face

7 cadouri pe care un coach bun ți le face
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.