Cea mai mare provocare a noastră, ca părinți, o reprezintă gestionarea propriilor emoții și comportamente în momentele în care Alex ne lovește din varii motive. Noroc că se întâmplă rar, în special atunci când îi este foame, e obosit (sau ambele), când e suprastimulat sau când mediul cu care e obișnuit suferă schimbări ce durează mai multe zile.

În astfel de momente, când nu reușește să facă ceea ce și-a propus, când îi întrerupem joaca pentru masă, baie sau somn, când nu primește ce vrea se transformă într-o fracțiune de secundă.

Nu zic, are cu cine semăna, că și eu am fitilul scurt când sunt obosită 🙂 dar tocmai de aici vine provocarea mea majoră – să îmi păstrez calmul pe timpul furtunii de atacuri și să nu mă ambalez la rândul meu.

Copiii nu vor să facă rău

Am citit și răscitit despre agresivitatea copiilor și am înțeles că ei nu vor să facă rău. Lor le place să iubească, să se simtă iubiți, în siguranță, conectați.

Când copiii se simt deconectați de noi ei trăiesc sentimente de teamă, iar ele pot duce deseori la reacții violente.

În momentul în care copiii se simt în siguranță ei îndrăznesc să trăiască emoțiile supărătoare, să le proceseze, să treacă astfel peste ele printr-un plâns zdravăn în brațele părinților fără să fie agresivi.

Când însă sentimentul de siguranță lipsește, iar emoțiile devin prea puternice pentru ei se poate întâmpla ca ei să ne arate că au nevoie de ajutor tocmai printr-un comportament agresiv.

Chiar dacă arată a mânie, de multe ori emoția reală pe care ei o trăiesc e teama.

Oamenii preferă de multe ori să simtă mânie pentru că e mai puțin dureroasă decât alte emoții și asta e valabil și pentru copii.

 
Să rămâi calm, ținând minte cele de mai sus, să nu te “aprinzi” de la comportamentul supărător al copilului e o artă, cel puțin din punctul meu de vedere.
 

Ca adulți, avem responsabilitatea să îi ajutăm pe copii când sunt agresivi, nu prin pedepse sau amenințări cu consecințe, nu prin recompense, nu prin agresivitate și rușinare. E important ca ei să nu le facă rău altora nu pentru că le e teamă  de ce vor păți în caz contrar, nu pentru că știu că vor primi ceva dacă se abțin, ci pentru că au înțeles că pot provoca suferință și durere și și-au internalizat acest principiu.

Cum gestionăm agresivitatea copiilor

Uneori vom reuși poate să prevenim crizele de furie. Dacă suntem atenți la semnalele subtile de dinaintea izbucnirii comportamentului agresiv putem să investim timp în conectarea cu copiii. Știm că atunci când ei se simt în siguranță, ascultați și înțelesi ei vor îndrăzni să lase emoțiile puternice să iasă la suprafață. Tensiunile acumulate pot fi eliberate atât prin râs, cât și prin plâns.

Alteori va trebui să facem apel la rezervele de răbdare pe care le avem și să rămânem fermi, dar calmi în fața agresivității copiilor și să îi ajutăm să treacă peste momentele intense de furie.

1. Primul lucru pe care trebuie să îl facem e să rămânem aproape și să nu îi lăsăm să lovească sau să se rănească. Unii copii vor accepta să fie luați în brațe, alții nu (și se vor zbate să se elibereze). E important să rămânem lângă ei și să îi ajutăm să înțeleagă că suntem acolo dacă au nevoie de noi, să le transmitem mesajul că nu sunt singuri, să nu îi facem să se simtă respinși. E normal și chiar în regulă ca ei să plângă ca să elibereze astfel tensiunea acumulată. 

Copiii știu când au făcut ceva greșit. Orice explicații logice în momentul ăsta sunt inutile, dar am mai explicat asta aici. Atâta timp cât creierul emoțional nu se liniștește și cei mici sunt încă în mod de supraviețuire (flight/fight) argumentele raționale nu sunt auzite, înregistrate. Mai întâi ne conectăm, abia apoi corectăm.

2. După ce copiii s-au oprit din lovit e momentul să ne conectăm cu ei stând aproape, luându-i în brațe, uitându-ne în ochii lor și vorbindu-le calm. Mesajul de transmis este că, deși comportamentul agresiv nu e acceptabil, emoția trăită e ok, că ei sunt ok. 

3. Metoda staylisten – adică stai și ascultă – e modalitatea prin care, oferindu-le siguranță putem afla ce îi supără, doar ascultând atent. Învinovățirea, rușinarea și pedepsele îi sperie pe copii și îi împing spre izolare, adăugând și mai multă presiune asupra lor. 

4. Abia după ce furtuna a trecut (poate fi și cu câteva ore mai târziu) putem revedea împreună filmul evenimentelor povestind despre ce s-a întâmplat, din ce cauză, comportamente aparute și alternative pentru data viitoare când copiii se vor simți copleșiți. 

Am povestit mai multe despre tantrumuri/crize de furie împreună cu Otilia Mantelers și Ruxandra Luca în video-ul de mai jos:
 

Mi-ar plăcea să pot spune că ne iese de fiecare dată… Deocamdată ne iese de cele mai multe ori și că uneori ne ajută să stăm de vorbă între noi, adulții. Să rămâi calm e un exercițiu dificil și uneori s-ar putea să fie nevoie să ne golim propriul rezervor de emoții neplăcute, așa că nu ezitați să cereți o pereche de urechi care să vă asculte din când în când.

E foarte posibil ca, reacționând cu calm în timp ce copiii voștri sunt în toiul unei crize de furie, unii oameni să spună despre voi că le permiteți copiilor prea multe, că vă manipulează. Eu aleg să cred că reacționând calm îi predau de fiecare dată o lecție valoroasă despre cum să își gestioneze emoțiile atunci când o va putea face – și pe care să o predea mai departe când va avea copii – despre cât de iubit este și că pun astfel bazele unei lungi relații frumoase părinte-copil bazată pe respect și înțelegere.

Voi reușiți să vă păstrați calmul în timpul crizelor de furie ale celor mici? Aveți sfaturi bune de împărtășit?

 
 
Citește și:

S-a înfuriat! Ce mă fac?

De ce copii fac cel mai des crize în prezența mamei

Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!

Mâncare bio pentru corp, dar junk food pentru minte și suflet

Ce fac când mă enervez pe copil

De ce să îți îmbrățișezi copilul când el se poartă urât
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.