– Ce frumoasă ești!
– Ah, machiajul e ”de vină”.
– Ai o rochie foarte faină!
– Vechitura asta? Am găsit-o prin dulap.
– Ce bine îți stă cu părul întins!
– Mda. Am muncit la el vreo 2 ore.
Vă sună cunoscute dialogurile de mai sus? Voi cum ați fi răspuns la cele trei complimente? Eu, de cele mai multe ori, nu știu să le primesc cu grație. Aproape orice apreciere pe care o primesc va fi întâmpinată cu un comentariu auto-ironic.
Am fost recent la un eveniment pliiin de doamne care mai de care mai aranjate, știți voi…ca niște mame scăpate de acasă. Mi-am pus tocuri, o rochie nouă în care mă simțeam super, mi-am întins și părul chiar dacă era 1:00 noaptea și îmi era somn. Mă simțeam frumoasă, eram mândră de mine și am și primit multe complimente, dar pe majoritatea le-am tratat aiurea.
Și m-am gândit atunci că nu sunt singura, că femeilor le este greu să accepte complimente mai ales dacă ele vin de la alte femei. Deseori reacțiile noastre sunt fie de minimizare sau de negare. De exemplu, cel mai des eu o dau pe glumă și auto-ironie. Din câte am observat în jurul meu bărbații nu par să aibă probleme de genul ăsta.
De ce ne e greu să acceptăm complimentele?
Ne place și uneori chiar avem nevoie să ne simțim apreciați. Atunci de ce nu ne dăm voie să acceptăm complimentele? De ce încercăm să negăm calitățile pe care ceilalți le văd la noi?
Poate pentru că avem o stimă de sine scăzută și credem că nu merităm, că nu suntem suficient de ____ (introduceți voi aici o calitate).
Poate pentru că avem nevoie de confirmare sau validare și respingem cumva complimentul doar pentru ca cealaltă persoană să ne mai spună încă o dată. Ce bine îți stă cu culoarea asta! Oh, cred că mă face cam palidă. Nu, serios, îți scoate ochii în evidență. Chiar crezi asta?
Poate pentru că avem o problemă cu imaginea de sine și ceea ce auzim nu se potrivește cu felul în care ne vedem. De aici și nevoia de a adăuga un comentariu care să diminueze respectivul compliment.
Poate din modestie. De mici suntem învățați să fim modești, să nu ne lăudăm așa că nu e chiar de mirare că ne străduim să diluăm complimentele ca să nu părem arogante.
Poate pentru că bănuim persoana care ne complimentează că ar avea motive secundare, că urmărește să obțină astfel ceva de la noi.
Sau poate că doar ne lipsește exercițiul de a accepta complimente. Dar să știți că se pare că un simplu ”mulțumesc” poate face tare bine unei stime de sine șubrede.
Așadar, provocarea mea pentru voi, doamnelor, este ca data viitoare când vă întâlniți cu cineva care vă răsfață cu un compliment să îl acceptați pur și simplu, așa cum vine, fără să îl puneți sub semnul întrebării, fără să îl analizați, să îl minimizați sau să îl respingeți. Spuneți doar ”mulțumesc”. Cât poate fi de greu?
Fă-ți timp pentru tine. Ia o pauză de bine!
Citiți și articolele anterioare din seria Pauza de bine aici.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Frumusețea nu se măsoară în numărul de produse de make-up pe care le folosești
Când ai spus ”mulțumesc” ultima oară
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
14 Comments
se educa si asta in timp draga mea. am fost educate aiurea si nu stim sa primim complimentele. nu e cazul noii generatii, avem multe de invatat de la pustoaicele de azi.
am primit si eu complimente la eveniment si m am simtit bine, am multumit si m am bucurat ca cineva a remarcat ca arat altfel decat atunci cand sunt cu doi copii dupa mine, desi uneori ma straduiesc sa ma aranjez chiar si cand sunt cu ei.
te am complimentat si eu ca tare mi-a placut rochița ta 🙂
Mulțumesc încă o dată! :*
Of, e atât de greu! Eu uneori am impresia că lumea spune lucruri frumoase tocmai pentru că nu arăt foarte bine. Cam cât de paranoia pot să fiu?
Hai măi! Şi eu ți-am zis că faci nişte combinații tare faine de haine. Şi vorbeam serios. :*
Si eu ti-am spus ca iti sta bine cu rochia verde, si se pare ca nu am fost singura!
Daaa! Rochia a fost admirată mult. 🙂 Mi-e tare dragă.
E tare greu! In primavara asta la varsta de 39 ani am invatat si eu ca e ok sa accepti un compliment. Ca nu rade nimeni de tine.
🙂 Asta-s eu.
“Ce rochie frumoasa ai! Aaa e atat de veche !”
La un moment dat, un domn trecut bine de prima tinerețe, care de fiecare dată când mă întâlnea îmi făcea complimente, sătul de atâtea scuze din partea mea (El: Ce frumos îți scoate în evidență ochii eșarfa asta! Eu: Eh, mi-am dat cu rimel prea mult…), m-a întrebat dacă îmi poate spune ceva în mare taină. Atunci mi-a spus ceva ce mi-a schimbat complet optica asupra complimentelor: Oamenilor le face plăcere să ofere complimente și chiar dacă nu sunt întotdeauna sincere, refuzul lor duce la dispariția acestora. Nimeni nu își dorește să nu mai primească niciodată complimente. Spune mulțumesc, zâmbește și atât. Fără scuza de după.
Așa că am învățat târziu chestia asta, de la străini, dar o respect cu strictețe și o dau mai departe ori de câte ori am ocazia. Și mă bucur de fiecare compliment în parte, fie că îl primesc sau îl ofer.
Aşa e, domnul avea dreptate. Mulțumesc! 🙂
Uite aici un compliment “Vaiiii ce bine arati! Ca inainte sa nasti” :)))))
Deci vreo 7 luni am fost altfel 😛
Eu de fiecare data cand trebuie sa raspund la un compliment, dau o explicatie kilometrica. De-acum voi incerca cu “Multumesc!”
Într-o vreme era tare greu să spun doar mulțumesc! Și uneori, rar ce-i drept, încă mai este. Old habits die hard ;). Ce m-a surprins însă este reacția mea interioară atunci când cineva îmi spune că-s obosită. ”Arăți obosită. Ți-e rău?”. Încă diger treaba asta …
Mare adevar ai scris…si mie mi-a luat ceva pana am invatat ca multumesc e cel mai bun raspuns la un compliment..si inca am momente cand nu reactionez cum as vrea cand primesc unul…
E work in progress şi la mine. 🙂