Am avut câteva zile furtunoase în ultima vreme. Alex trece printr-o perioadă ciudată pe care mi-o explic doar parțial. Știți cum e când nimic nu e bine? Ce contează că în urmă cu 5 minute a cerut una și apoi face scandal că vrea alta? De la laptele de dimineață, la mers pe jos undeva, la refuzul de a-i da tableta din nou, de la lipsa desertului, la mersul la baie sau la culcare…nu știu niciodată de unde va porni nebunia.

Problemele pe care o îmbrățișare pufoasă nu le poate rezolva sunt foarte puține

Uneori reușesc să rămân zen în fața provocărilor pe care mi le aruncă în ciuda decibelilor cu care încearcă să mă facă knock out. Dacă nu ne grăbim la grădi, dacă Sara încă doarme, dacă sunt odihnită, reușesc. Rămân calmă, îl ascult ca să înțeleg exact de unde-i vine supărarea și rezolvăm. Alteori însă aș putea să jur că își alege în mod intenționat momentele în care să se înfurie. Când se trezește Sara și plânge de foame sau când o trezește el cu țipetele, când suntem pe afară cu bagaje și cărucior și urlă că vrea în brațe deși are vreo 20kg și 110cm mi-e greu să rămân liniștită.

Cu toate astea, înțeleg că îi este greu că acum trebuie să împartă atenția noastră cu Sara și că uneori trebuie să lupte pentru ea cu cea mică. În egală măsură mă înțeleg și pe mine și încerc să nu mă desconsider atunci când nu reușesc să gestionez cu suficient calm situațiile astea tensionate. Mă gândesc la motivul pentru care m-am lăsat dusă de val și m-am enervat și încerc să descifrez ce se întâmplă în creierul meu în așa fel încât la următoarea ocazie să reacționez mai bine. În același timp mă felicit pentru fiecare dată când reușesc să rămân calmă și să îl îmbrățișez atunci când are cea mai mare nevoie de asta (deși el o arată într-un mod ciudat).

În 5 ani (fără câteva zile) de când sunt mama lui, Alex m-a învățat – printre altele – că problemele pe care o îmbrățișare pufoasă de-a lui mami sau tati nu le poate rezolva sunt de fapt puține. Foarte puține.

De ce să îți îmbrățișezi copilul când el se poartă urât

Să te lași pradă mâniei e foarte simplu. Să pui nevoile copilului mai presus de nevoia ta de a te descărca, de a arăta că ai dreptate, că ești mai puternic nu e deloc simplu însă pe termen lung e fix ceea ce trebuie pentru o relație apropiată părinte-copil.

Uite de ce cred eu că o îmbrățișare e numai bună atunci când cel mic are un comportament nepotrivit.

• Copiii învață mai bine cu dragoste decât cu pedepse – după o îmbrățișare și un dialog despre ce s-a întâmplat avem șanse mult mai mari să îi ajutăm să interiorizeze niște valori care să îi ajute să ia deciziile corecte pe termen lung pentru că așa e bine, pe când cu pedepsele e posibil ca ei să facă ce le cerem pe moment, de teamă, dar asta erodează relația.
• Uneori comportamentul lor e de fapt un strigăt de ajutor – uneori emoțiile pe care copiii le trăiesc sunt prea puternice și nu le pot exprima altfel. Să îi respingem, să îi certăm sau să îi pedepsim în astfel de momente nu ajută la nimic, ba dimpotrivă.
• Îmbrățișările sunt o modalitate perfectă prin care copiii se pot descărca. Acolo se știu în siguranță, se simt înțeleși și acceptați. După ce furtuna a trecut și creierul emoțional s-a liniștit putem să stăm de vorbă rațional despre ce s-a întâmplat.
• O îmbrățișare oferă ocazia să ne conectăm cu cei mici, iar ei vor fi mai deschiși să coopereze după ce “furtuna” a trecut.
• Ne iubim copiii necondiționat sau cel puțin așa ar trebui – Chiar dacă nu ne place comportamentul lor câteodată, ne iubim copiii orice-ar face, iar ei au nevoie să știe asta.

Ca să nu mai zic de cât de bine ne face nouă, adulților, să primim o îmbrățișare, să știm că cineva ne ascultă și are grijă de noi.

Ce mi se pare mie minunat e că, chiar dacă nu am reușit să rămân calmă și am strigat la Alex (și m-am simțit și foarte aiurea apoi!), de fiecare dată cearta se termină cu o îmbrățișare de care amândoi avem nevoie și care ne ofera spațiul să ne cerem iertare, să stăm de vorbă și să tragem concluziile corecte.
 

Îmbrățișări multe și vindecătoare vă doresc! 🙂
 

Sursa foto: Shutterstock

 
 
 
 
Citește și:

Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!

De ce copiii fac cel mai des crize în prezența mamei

Nu există prea mult ”în brațe” pentru copii

Efectele pedepselor prin izolare

Cum gestionăm agresivitatea copiilor
 

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.