Emotia primei intalniri cu Sara

25 martie 2016 e o data devenita foarte speciala pentru noi.

Dupa o zi ordinara si intunecata de joi nimic nu prevestea evenimentele ce ne asteptau. Era 00:25 si de abia ma bagasem in pat cand Sara a decis sa ne schimbe planurile…si inca cum! 

Daca la Alex am avut un travaliu usor si rapid, prin comparatie, la Sara a fost un fel de cursa de Formula 1… Da, cred ca am stabilit un nou record. Personalul medical de la camera de garda nu parea sa ma creada cand le-am spus ca eu mai am nasteri rapide la activ si ca trebuie sa ne grabim. Asa se face ca am avut nu doar o nastere foarte rapida, dar si una fara anestezie… Nu o sa va spun cam ce ganduri bune le-am adresat oamenilor ce ma inconjurau pentru slaba lor coordonare care a facut sa nu fie timp de anestezic (am simtit ca totul va fi bine abia cand l-am vazut pe domnul doctor in sala de nasteri), nici de raza pe care mi-am facut vocea auzita sau de senzatiile tari pe care le-am trait (si de care m-as fi putut lipsi fericita). Am sa va spun doar ca – fara sa judec pe cineva pentru deciziile luate – nu inteleg de ce ar alege cineva sa nasca fara anestezie. Punct.

Toate astea au incetat sa mai conteze la 01:47 cand am vazut-o si auzit-o pe Sara pentru prima data. Era atat de mica si fragila…

Cand s-a trezit, Alex a primit acasa foarte vesel vestea ca e frate mai mare:
– Buna dimineata pui. S-a nascut Sara azi noapte.
– Ai glumit? A fost intrebarea lui imediata, urmata de un zambet multumit.

Intre timp, am supravietuit cu bine si primelor nopti petrecute impreuna desi au fost cateva ore de plans care ne-au dat bataie de cap. Deh…ne lipseste antrenamentul.

A venit si Alex in vizita la spital… Ma asteptam sa il vad mai retinut. El a intrat insa in rezerva cu cel mai luminos zambet al sau si a venit direct langa pat. Se uita la Sara si ii sclipeau ochii. A mangaiat-o, a pupat-o, i-a spus ca o iubeste si ca o asteapta acasa, nu inainte de a ne anunta ca trebuie sa se spele pe maini ca sa o poata atinge. A intrebat de 20 de ori cand se trezeste, parca ar fi avut ceva foarte important sa ii spuna si a topait bucuros prin salon minute in sir.

De duminica suntem acasa si suntem bine. Sara e – deocamdata – o prezenta discreta si darnica. In dimineata asta am “primit” mai bine de o ora pentru a ma juca si cu Alex. Nu pare deranjata nici de volumul la care vorbeste fratele ei si nici de jocurile sale galagioase.

Suntem cu totii topiti. Topiti dupa manutele ei delicate, dupa pielea fina, dupa ochisorii curiosi care cauta mereu cate ceva de descoperit, dupa nasucul carn si parul blond si dupa zambetele involuntare cu care ne surprinde in cele mai neasteptate momente. Dar mai presus de toate suntem recunoscatori sa fim acasa, sanatosi si impreuna.