Jurnal de freelancer: Centura neagră la respingeri

Bună, Cristina!

Mulțumim pentru prezentare și felicitări pentru ce faci. E foarte frumos site-ul. Dacă apare o nevoie care să se potrivească serviciilor tale te contactăm.

O zi frumoasă!

Ăsta ar fi rezultatul dacă aș face o medie a multor e-mail-uri pe care le primesc de când lucrez pe cont propriu. Lor li se adaugă mesajele la care nu primesc niciun fel de răspuns și, desigur, cele pozitive care se lasă măcar cu o întâlnire face to face.

It is what it is.

Să nu vă imaginați că am ajuns în lunile astea vreun rejection junkee și că refuzurile altora mă lasă indiferentă. Nici gând. Doar că am început să privesc lucrurile dintr-un unghi diferit.

Și eu am învățat să spun Nu

Anul ăsta am început să iau cu adevărat decizii bazate pe valori și aspirații, nu pe frici (a nu se citi că fricile lipsesc mereu). La început m-a surprins, la modul că stăteam să analizez oare de ce spun Nu. E chiar posibil să o fac pentru că așa simt? Stau foarte prost cu timpul. Nu e o scuză, e o realitate. Am timp puțin pentru lucrat concentrat, în flow. Prioritizez mult, dar rămân lucruri la care răspund cu întârziere (mail-uri, guest posts, rapoarte) sau, în foarte puține cazuri, la care nu răspund (comunicate, mail-uri generale trimise la zeci sau sute de oameni, cereri de ofertă pentru advertoriale pe blog pe teme care nu au legătură cu munca mea etc.). Nu îmi place că răspund cu delay și nici să refuz oamenii, dar sunt una singură.

Primele refuzuri m-au stors de energie. M-am sucit pe toate părțile ca să nu supăr. Apoi am înțeles că:

• oricât de asertivă aș fi nu am de unde să știu cu ce energie vor primi destinatarii e-mail-ului mesajul;
• am un motiv întemeiat pentru care spun Nu și nu e secret.

Așa că azi îmi e puțin mai ușor să scriu mail-uri în care refuz colaborări și mă asigur că explic contextul general (nu se potrivește cu valorile mele, nu am timp să mă implic etc) și mă asigur că persoana de la celălalt capăt al e-mail-ului înțelege că nu am nimic personal cu ea.

Și ceilalți au dreptul să o facă

Un motiv trebuie să aibă ca să vă refuze. Poate că:

• au o bază de furnizori agreați și nu pot/vor să o schimbe;
• au relații deja închegate cu alte firme/persoane;
• îi contactați la momentul nepotrivit din anul fiscal și au bugetele alocate deja/nu mai au buget rămas;
• nu au nevoie acum de serviciile/produsele pe care le oferiți;
• nu sunt persoanele potrivite să ia astfel de decizii;
• îi prindeți într-o zi proastă…

Oricare ar fi motivul pentru care o colaborare nu se leagă, așa cum voi aveți dreptul (sau chiar obligația față de voi înșivă) să refuzați, tot așa și ceilalți au dreptul să facă asta. Și nu trebuie să o luați personal.

În ”Lecții de magie” Elizabeth Gilbert îl citează pe Mark Manson și spune că fiecare preocupare – oricât de minunată, fabuloasă și fascinantă ar fi – vine la pachet cu propriul tip de sandvici cu rahat (shit sandwich), iar a lucra ca freelancer/soloprenor/antreprenor nu e excepție. Refuzurile sunt parte din pachet.

Psihoterapeutul Harriett Lerner are un capitol întreg dedicat temei de respingere în minunata ei carte ”Dansul fricii”. Pe principiul ”Cât de tare îți dorești să reușești și ce ești dispus să faci pentru asta?”, ea propune un exercițiu de desensibilizare la respingere care presupune, în contextul despre care scriu acum, să vă expuneți la cât mai multe situații în care e posibil să fiți refuzați. Poate e de folos să priviți problema refuzului ca pe un domeniu în care nu aveți destulă experiență.

Asta nu înseamnă că trebuie să faceți vreun dans al fericitei respingeri, ci doar să nu o lăsați să vă doboare. Și orice-ar fi, nu lăsați vocea aia enervantă a ego-ului să vă spună că refuzul altora e semn că nu sunteți suficient de buni, că nu meritați sau ce alte mesaje toxice ar avea să vă transmită. Când vă dați seama că v-au apucat gândurile pesimiste întoarceți-vă la valori și la ce știți în sufletul vostru că vreți să faceți. Curajul nu înseamnă absența fricii și nici nu seamănă cu un super erou în costum strălucitor. Uneori curajul e o voce timidă care spune ”Voi încerca din nou mâine.”:

Și încă ceva. Experiența mea de până acum mi-a arătat că atunci când o colaborare nu se leagă, o alta și mai faină așteaptă după colț.

 
Sursa foto: Unsplash 
 
 
Citește și:

Freelancing-ul e un privilegiu

Freelancing-ul prin ochi de millenial

Slow design în soloprenoriat

Jurnal de freelancer: Ce am câștigat în primele 6 luni de freelancing

Jurnal de freelancer: Lup singuratic sau parte dintr-un trib?

Jurnal de freelancer: Stai în tăcere și ascultă-ți inima
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.