– Când a domnit Ștefan cel Mare? mă întreabă din senin câteodată.
– În timpul vieții sale! îi răspund cu chef de glume. Habar nu am! Cu ce ți-am greșit de mă scoți la tablă?
Dialogul ăsta se repetă ori de câte ori ajungem la Piatra Neamț, acasă la soțul meu care are un simț al umorului mai ciudat uneori. I se pare comic să mă tot întrebe când au domnit unii și alții fiindcă știe că nu am idee. Recunosc, nu mi-a plăcut istoria și atât cât am învățat a fost de dragul profesoarei. Bine, ca să fiu sinceră până la capăt, învățam atunci când bănuiam că urma să mă asculte nu ca să iau o notă bună, ci ca să nu mă fac de râs. Să fii elev în liceul unde bunicul tău a fost director și preda și unde alergai pe coridoare încă de când aveai doar câțiva ani vine la pachet cu niște…responabilități. Noroc că ai mei mă înțelegeau. Zbârnâiam la materiile care îmi plăceau, iar la celelalte trăgeam de mine să am note bune.
Dar, există șanse să mă redresez acum la 35 de ani. M-am apucat să citesc cu Alex ”Istoria povestită copiilor”, serie semnată de Simona Antonescu. Felul în care sunt scrise cărțile mă prinde așa de tare că pierdem noțiunea timpului citindu-le, iar ilustrațiile Alexiei Udriște le adaugă un strop de magie.
Am avut șansa să îi pun câteva întrebări doamnei Simona Antonescu și vă invit să îi descoperiți răspunsurile mai jos.
Citesc acum cu Alex, băiețelul nostru, prima carte din seria cu Ilinca și Călin și m-am trezit captivată de felul în care povestea ne poartă prin timp. Cum a apărut ideea seriei de cărți de istorie povestită copiilor?
Ideea unei astfel de serii de romane pentru copii a pornit de la Laura Câlţea, redactorul-şef al Editurii Nemi, carte pentru copii. Ea a fost cea care a rostogolit un bulgăre la vale, apoi bulgărele a tot crescut in inima mea până când a ajuns să-mi ocupe tot sufletul.
Totul a început acum vreo doi-trei ani, când tocmai se înfiinţase Nemi pentru copii, iar eu aveam nişte poveşti scrise mai demult pentru fiul meu. I le-am lăsat Laurei şi am început să vorbim despre ele. Între timp Laura îmi povestea despre o idee mai veche a ei, nişte cărţi care să-i împrietenească pe cei mici cu istoria. Mi s-a părut genială ideea şi mi s-a aprins imediat imaginaţia, am şi văzut pe cea mai mică slujitoare de la vreun castel cum îşi poartă nu ştiu ce taină prin umbra zidurilor.
Miza era foarte importantă şi suficient de greu de realizat ca să mă provoace.
Istoria pentru copii se scrie mai greu decât cea pentru adulți?
Mie mi s-a părut iniţial mai greu să scriu pentru copii decât pentru adulţi. Când scrii despre adulţi, scrii despre un subiect pe care îl cunoşti. Când scrii despre copii, scrii despre situaţii pe care nu le mai cunoşti cu adevărat, te-ai îndepărtat de ele, necesită un efort mai mare ca să intri cu toată sinceritatea în sufletul personajului tău.
Mi-am regăsit însă sufletul de copil, din fericire este la fel de jucăuş cum îl lăsasem, iar astăzi scriu cu mare drag aceste cărţi. Istoria înseamnă de fapt poveste curată şi atunci când înţelegi asta, nu este greu să o povesteşti copiilor într-un mod captivant.
Dacă ați avea un manuscris magic cum au Ilinca și Călin unde anume în timp v-ar plăcea să călătoriți?
Cred că aş începe cu perioadele istorice din care s-au păstrat foarte puţine documente scrise. Mă intrigă părţile mai puţin cunoscute din trecut, mă atrag tainele şi îmi place să scotocesc după detalii. Probabil că aş călători prin secolele din care nu avem cronici şi acolo aş privi cu mare atenţie cum îşi petrece ziua un om obişnuit, un copil obişnuit.
Dacă s-ar scrie o carte despre viața dumneavoastră cum s-ar numi?
Totul va fi bine. Sunt o optimistă şi chiar visez să scriu la un moment dat o carte cu titlul acesta.
Care e cartea pe care ați îndrăgit-o cel mai mult în copilărie?
Fram, ursul polar este prima carte pe care am reuşit să o citesc singură şi mi-a rămas în suflet. Povestea ursuleţului de la Polul Nord m-a ţinut ocupată o vacanţă întreagă. Terminasem clasa întâi şi faptul că citeam un roman mă făcea să cresc în proprii mei ochi.
Ce cărți credeți că ar trebui să citească orice copil?
Toate marile personaje ale literaturii pentru copii ar trebui să le fie prieteni buni. De aceea, lista de mai jos rămâne deschisă şi poate fi completată de oricine:
- ”Heidi, fetiţa munţilor”
- cărţile lui Roald Dahl
- basmele culese de Petre Ispirescu
- ”Zânele din Valea Cerbului”, de Nestor Urechia
- poveştile Fraţilor Grimm
- ”Poveste fără sfârșit”, de Michael Ende
- ”Cireșarii”, de Constantin Chiriță
În încheiere, ce mesaj le transmiteți micilor cititori?
Dragii mei, fiecare carte din lume trăieşte ori de câte ori cineva o deschide şi începe să citească din ea. Aşadar, voi veţi fi întotdeauna cei care veţi da viaţă cărţilor, citindu-le. Ele vă aşteaptă cu mare nerăbdare.
Găsiți primele 3 cărți din colecție pe site-ul editurii.
Citește și:
O duminică despre copii, cărți și booktubing
3 cărți noi în bibilioteca școlarului nostru
”Secretul monstrului” vindecă frici
De ce e important să le citim povești copiilor
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
2 Comments
Ce fain! Ii citesc piticului meu in fiecare seara si ma bucura asa de mult ca ii place si ca de cele mai multe ori vine el cu cartile la mine. Sunt sigura ca o sa ii placa si genul asta de povestiri, mie mi-a placut tare mult istoria. Imi aduc aminte discutiile cu tata despre istorie, ne testam unul pe altul la ani 🙂 Chiar si acum mai avem conversatii din astea cand ma duc acasa.
[…] cu o recomandare, un scurt interviu cu Simona Antonescu, realizat de Cristina […]