Mai sunt doar câteva zile până la 1 martie și, deși nu am crezut că anul ăsta vom reuși să ne ocupăm de mărțișoare făcute acasă împreună cu Alex, am pregătit ieri câteva modele simple și de efect pe care să le dăruiască bunicilor, doamnelor de la grădi, colegelor de grupă sau bonei. Mai mult decât atât, Alex s-a asigurat că punem deoparte 2 mărțișoare speciale pentru Sara – de la el și tati – pe care sperăm însă să i le dăm la cât mai multe zile după 1 martie.
Materiale necesare și de unde le-am comandat
O parte din materialele de care am avut nevoie pentru a face mărțișoarele le aveam deja acasă, iar pe celelalte le-am comandat săptămâna trecută.
Casa Retro – flori din hârtie, flori din fetru, perle autoadezive, buburuze de lemn autoadezive, trifoi din fetru.
Art Hobby Creativ – șnururi, pungi, cartonașe speciale, trifoi mare din pâslă, buburuze mari din lemn autoadezive.
Magazin birotica – perle sidefate și ștrasuri.
Alte materiale și instrumente: carton alb și colorat, lipici, pătrățele dublu adezive, perforatoare cu model, foarfecă, ac și ață.
5 modele de mărțișoare
Pentru anul ăsta am gândit 4 modele noi și am apelat și la un model de primăvara trecută. Găsiți detalii despre cum am făcut fiecare model de mărțișor mai jos.
Mărțișoare cu flori din hârtie – în mijlocul unei flori din hârtie am lipit o perlă autoadezivă sau un ștras. Ca să putem prinde șnurul de mărțișor am decupat un cerc din carton alb pe care l-am perforat apoi. Floarea am lipit-o de carton folosind pătrățele dublu adezive.
Mărțișoare cu scoici și perle – ele îmi aduc aminte de cele pe care le făceam cu tata în copilarie. Într-o scoică am lipit o perlă sidefată – ca să nu se dezlipească am folosit un adeziv puternic și m-am ocupat eu de partea asta din proces. La fel ca și în cazul mărțișoarelor din hârtie am confecționat un suport din carton roșu pe care am lipit scoica și de care am legat și șnurul.
Mărțișoare cu flori din fetru – sunt printre preferatele mele dintre mărțișoarele lucrate anul ăsta. În vârful fiecărei petale am lipit perle autoadezive (degetele mici ale lui Alex ne-au fost de mare folos la această operațiune!). Șnurul de mărțișor l-am cusut de spatele unei petale.
Mărțișoare cu trifoi mare – am lipit câte o gărgăriță mare de lemn pe fiecare trifoi din pâslă. La fel ca și mai sus, șnurul l-am cusut de spatele trifoiului.
Mărțișoare cu trifoi mic – sunt un model pe care l-am făcut și primăvara trecută și despre care v-am povestit aici. Pe fiecare trifoi mic din fetru am lipit câte o buburuză autoadezivă. Pentru suport am decupat apoi un pătrat/romb din carton verde, pe care l-am perforat și de care am legat șnurul de mărțișor.
Cele 2 mărțișoare alese de bărbații casei pentru micuța Sara sunt cele din imaginea de mai jos.
Puteți și voi să faceți propriile modele de mărțișoare cu copiii voștri. Chiar și cel mai simplu mărțișor făcut de mânuțele lor va fi mult apreciat.
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
3 Comments
Mult mai relevanta este activitatea prilejuita de martisor decat sarbatoarea in sine. Si eu m-as apuca de lucrat ceva cu mainile ?
chiar eram in cautare de idei simple sa il pun pe Dante la treaba :). multumesc mult!
Spoooor! 🙂