Uneori, când văd câtă răutate circulă pe undele internetului, am senzația că sunt defectă, că problema e la mine. Să fie pentru că sunt ardeleancă și se zice despre noi că suntem chill?
Nu știu dacă voi reuși să înțeleg vreodată de ce oamenii, atunci când scrii pe placul lor nu zic nimic, nu au reacții. Nu tu like (să știi că l-au citit), nu tu comentariu (”mi-a plăcut pentru că”, ”mi s-a întâmplat și mie”, ”la mine a fost altfel”, ”mulțumesc”, etc.), nu tu share (”citește și tu articolul ăsta”). Daaar când nu sunt în acord cu cele scrise într-un articol sau într-o postare pe rețelele de socializare sar direct la beregată fără strop de diplomație (”ești dusă cu capul”, ”o tâmpenie de articol”, ”astea care scriu pe blog fac reclamă pe bani”, ”ai copiat”).
Nu spun că trebuie să stăm toată ziua pe Facebook și pe bloguri dând like în neștire la orice ne iese în cale. Nu există fizic timp pentru asta oricum. Dar, din când în când, la câte un text cu care rezonăm sau care ne-a fost de folos, nu e imposibil să lăsăm o impresie.
Hai să zicem că nu lăsăm like-uri, că pur și simplu nu vrem. Atunci, mă întreb eu, de ce am sări cu comentarii răutăcioase ori de câte ori prindem ocazia?
Sub anonimat e simplu să îți expui punctul de vedere, asta e de înțeles. Marea majoritate a autorilor de bloguri presupun că apreciază părerile cititorilor, chiar și atunci când nu sunt de acord cu ele. Dar nu știu nici măcar un blogger care să aprecieze înjurăturile la adresa lui, a familiei sale sau a textelor scrise, acuzele fără dovezi sau comentariile din care reiese clar că cel care transmite gândurile cu limbaj licențios nici măcar nu a citit articolul cu atenție.
Doar pentru că scriu despre un subiect tratat și pe alte bloguri nu înseamnă am copiat sau că nu sunt originală. Doar pentru că articolul promovează produsele unui anumit brand nu înseamnă automat că e unul mincinos. Doar pentru că părerea, experiența, valorile mele sunt diferite de ale unui cititor nu înseamnă că pot fi călcate în picioare.
De felul meu nu sunt hater și nici nu înțeleg fenomenul. Nu sunt nici măcar consumator de conflicte și nici aruncător de critici la adresa altora. Critica nu aduce nimic bun cu sine, pentru niciuna din părți. Eu nu cunosc pe nimeni căruia să îi placă să fie criticat pentru cine este, ce face și cum face. Din critică nu se învață. Din feedback se învață. Vrem să transmitem un mesaj din care cineva să și învețe ceva? Hai să îi oferim un feedback constructiv. Adică unul asertiv, cu exemple, explicații și pe care omul să poată construi ceva. Numai așa data viitoare va putea face mai bine ceea ce face, iar noi vom putea citi texte mai bune, mai relevante.
De regulă eu folosesc 3 filtre de bun simț înainte să mă apuc de lăsat comentarii la un articol pe blog sau la o postare pe Facebook și vi le recomand și vouă:
1. Ceea ce vreau să scriu în comentarii va ajuta pe cineva? E util?
2. Dacă aș fi față în față cu autorul articolului i-aș spune ceea ce mă pregătesc să scriu? Pe tonul pe care mă pregătesc să scriu?
3. Dacă scriu și trimit comentariul așa ce spune despre mine? Sunt autentic? Chiar mă reprezintă?
De ce v-ați întreba toate astea? Pentru că timpul este o resursă limitată și orice minut petrecut cu ”hateăreală” inutilă este un minut în care nu vă ocupați de lucruri importante pentru voi și pe care nu îl veți putea recupera niciodată.
Aș mai adăuga că, din postura de om cu blog, mi-am făcut obiceiul să las comentarii pe blogurile altora pentru că știu câtă muncă, timp de cercetare și scriere și implicare emoțională se află în spatele oricărui articol. Și mai știu și cât poate fi de descurajant ca după toată munca să nu primești reacții sau să te alegi cu comentarii agresive.
Aș fi putut scrie articolul ăsta ieri, după ce am primit un comentariu dezamăgitor. Nu enervant, ci dezamăgitor. Ar fi fost probabil un text scris în grabă, un răspuns emoțional care poate i-ar fi distrat pe unii oameni, dar din care nimeni n-ar fi putut învăța ceva util.
În rest, toate bune. Mai dați din când în când și cu niște fainoșag – vorba reclamei – pe blogurile pe care le urmăriți, că ne pică bine și ne motivează să mai scriem.
Sursa foto: Shutterstock
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
42 Comments
Noi, moldovenii, ne pricepem cel mai bine să facem haz de necaz. Altfel, am fi rămas fără doage la tărtăcuțe de câtă indiferență am avut parte din partea celor aflați pe cele mai înalte jilțuri ale țării și a celor care ne-au trecut pragurile în vizită.
Săptămâna trecută, când am făcut iepurașul de Paște din zăpadă (zăpadă adevărată, nu cu aplicație), am observat că Facebook-ul era plin de postări cu iz de haz de necaz. Deci, se poate. Potențial avem.
Lăsând haz-ul de o parte, rămânem cu necaz-ul că dacă în jurul nostru predomină persoanele care vorbesc urât ajungem să credem că suntem ultimii care prețuim omenia. Am ajuns în această situație și din vina noastră. Din comoditate, indiferență, nepăsare noi evităm să oferim un feedback pozitiv. Ceilalți, cu mintea odihnită, postează inclusiv acolo unde sunt complet pe dinafară.
Ce putem face? Simplu. Ignor la ei și noi mai aproape. Intr-o bună zi vor pricepe și ei în ce constă diferența.
Ahhh… Parca ai fi scris cu vorbele mele 🙂 și nu te-am copiat 🙂 Ia ca bag și un share
Și ai lăsat și comentariu! :))
Comentariu de susținere ❤️
Mulțumesc! 🙂
Așa neplăcute sunt experiențele astea! Unora le e mai ușor să dărâme decât să construiască! Doar că noi nu renunțăm ușor! 🙂
Eu încă sper că la un moment dat ne vom deștepta ca popor, nu că s-ar întâmpla numai la noi treaba asta. Eu aleg să pun binele meu lângă binele tău, tu lângă al altcuiva și tot așa. Baby steps. 🙂
Te îmbrățisez !
Sa știi ca am citit și mi a plăcut mult articolul despre viața de cuplu când apar copii . Din graba nu cred ca am dat like și share cum obișnuiesc când îmi place mult ce scrii.
Te apreciez și te citesc in continuare chiar dacă nu mai e așa vizibil .
Spor și inspirație !
Pupici cu sclipici!
Of-ul meu e unul general, nu neapărat legat de blogul meu. Seară frumoasă și te aștept pe aici oricând vrei și ai timp. 😉
Eu incerc pe cat posibil sa las si feedback pozitiv. Nu de putine ori am dat mesaje (wow, ce chestie faina ai scris, mi-a facut placere sa te cunosc, mi-ar placea sa ne intalnim si cu alta ocazie, client service de nota 10 etc). Mi se pare un gest dragut si stiu ca face mult: aduce un zambet, motiveaza.
Pe cealalta parte, am invatat sa imi cam tin parerea acasa cand ceva nu mi se pare ok. Nu am dat niciodata cu parul (“ce articol tampit ai scris”), insa oricat de frumos ai impacheta, unii oameni nu stiu sa accepte sfaturi. Si o iau in nume de rau.
Btw. Chiar dimineata mi-a zburat gandul la tine (don’t ask why, nu stiu!) si ma gandeam ca uaaai, ce om fain. Am vorbit fix 5 minute? Dar mi-ai parut asa de faina. Uite ca acum am si zis-o 🙂 Iar eu sunt omul care simte ce spune si spune ce simte. Pe bune.
Hugs!
Mulțumesc şi hai să stăm la o poveste! 😀
Oh da, mai ales sub anonimat e usor sa lasi comentarii pline de venin, sau mai rau, chiar amenintari, pentru simplu fapt ca nu rezonezi cu ce scrie omul ala acolo. Sau poate pentru ca are dreptate si asta de zgandare putin neplacut si-atunci arunci cu pietre in geam, sa-l spargi.
As adauga ca cei care citesc bloguri ar trebui sa inteleaga ca cei care le scriu isi expun viata. Prin propria lor vointa desigur, insa expunerea asta ii ajuta pe multi cititori. Asadar, daca nu pentru altceva, atunci macar pentru expunerea asta ar merita ceva consideratie.
citesc cu mare drag articolele dvs. , dau cu “like” in proportie de 90% 🙂 iar cand nu o fac, este din cauza ca ma iau cu treburi bebelusesti. acesta este un ” comment” de sustinere!
Mulțumesc şi vă mai aştept pe aici. 🙂
Cristina, vin și eu cu un feedback. Te citesc mereu, îmi place ce scrii, și de multe ori as lasa și un comentariu. Dar dau apoi de acest formular, care mi se pare prea demanding, și renunț. Sunt platforme care au alte mecanisme de a lăsa commenturi, detectandu-ti automat contul de WordPress, gravatarul, etc, astfel încât tot ce-ți rămâne de scris e comentariul. Aici mai ai 2 câmpuri de completat, nume și email, la care ar ajuta sa existe un autocontrol.
Nu zic că e o super piedica, dar pentru mine una form-ul îmi reduce numărul de comentarii pe care as vrea sa le las.
Succes!
Mulțumesc pentru feedback. 🙂 Eşti prima persoană care îmi spune asta. Eu nu ştiam de faza asta cu autocomplete de care spui. Ştiu însă că pe mai toate blogurile pe care le urmăresc câmpurile sunt aceleaşi şi, acolo unde am comentat o dată fie browser-ul ține minte şi le completează, fie ajunge să oun doar prima literă şi îmi apare un drop-down list rapid.
Autocontrol = autocomplete. 🙂
Te imbratisez, Cristina! Stiu ce zici, dar, din pacate, asa e lumea, Trebuie sa invatam sa ii tinem piept, cu bune si rele.
Şi îi ținem piept. Dar din când în când mai şi obosim. 🙂
Mie mi se pare un “fenomen social”, in cazul meu, se aplica chiar si la prieteni, imi spun in privat ca ei citesc, dar nu dau like/share…dar sa tii cand nu le convine ceva, imediat reactioneaza, atunci exista timp, chef, motivatie, cuvinte…
Şi mie îmi mai spun oameni pe care îi cunosc că mă “urmăresc din umbră”. E dreptul lor să facă asta. Dar uneori cred că ar merge şi un urmărit din soare. E bine pt. Vit D. 😀
Atat de adevarat ce zici despre moderatia exagerata in privinta aprecierilor si cu reactia exacerbata legata de opiniile care se cer combatute! 🙂 Teoria mea personala e ca oamenii evita sa se repete – “ce frumos scrii”, “cata dreptate ai”, “e chiar asa cum zici” – si se simt chemati sa demonstreze ceva atunci cand pot sa se afirme discutand in contradictoriu. Ceea ce este o reactie valida si de apreciat, atata vreme cat e o demonstratie de caracter, nu de dat arama pe fata…
Cred că ai dreptate, Dana. 🙂
Ăștia au mintea odihnita, altfel nu-mi explic. Oricum, nu le faci fata decât cu Diplomație și indiferenta.
Diplomația merge atunci când ai cu cine purta un dialog. În rest, vorba ta, mai merge şi cu un strop de indiferență.
Cristina, ramai in bula ta cu zen 🙂
Mi-ar plăcea ca bula de bine să mai crească. Câte puțin, câte puțin. 😉
Imi pare rau ca ai primit asemenea mesaje, in loc sa fie apreciat faptul ca oamenii pot gasi informatie de calitate gratis. Sunt doar frustrari, nu ar trebui sa le dai atentie. Desi stiu ca este dureros. Multa lume nu intelege cata munca este in spatele unui articol, al unui blog.
Mă străduiesc să nu le dau atenție atunci când ele nu invită la dialog. Nu îmi iese mereu. 🙂
Ehe… De câte ori mi s-a întâmplat sa nu fiu înțeleasă și sa primesc câte un comentariu naspa…
Ai scris pe placul meu. De obicei scrii pe placul meu, așa că share
Şi o să mai primim. Dar îmi place să cred că, la un moment dat, lumea va înțelege că aruncând cuvinte disprețuitoare în stânga şi în dreapta nu vor rezolva nimic.
Extraordinar articol, Cristina! Esti o sursă inepuizabilă de idei cu care ne ții lipiți cu ochii pe blogul tău! Mie imi aduci zambetul pe buze atunci cand te citesc si imi dai teme serioase de gandire! Felicitari pentru tot!
Mă onorează cuvintele tale. Îți mulțumesc!
Ca si multi alti cel mai probabil, ma repet: nu pune la suflet! Unii doar atat stiu sa faca. Nu stiu cata munca e la mijloc, scopul si motivatia ta. Ce-i drept, fiind influenceri ne-am asumat si acest risc. Oamenii vorbesc. Si in principiu, despre curtile altora, ca asa au primit/invatat educatie pe unde au fost. Atata s-a lipit, atata fac. Cert e ca la un moment dat, roata se invarte si sunt toate sansele ca raspunsul la intrebarile acestor tipologii de oameni sa fie chiar acolo unde odinioara se bateau ei cu pumnii in piept. Spor si pe mai departe, draga mea!
Mă străduiesc tare să îmi spun că problema nu e la mine şi să nu le pun la suflet. De cele mai multe ori îmi iese. Mulțumesc pentru mesaj! 🙂
Punct ochit, punct lovit! Perfect!
Foarte frumos spus 🙂 Am observat ca practica asta exista si pe unele grupuri de facebook- sunt unele persoane care in loc de o incurajare sau o vorba buna bombardeaza cu critici pe un ton foarte agresiv….
E trist. Adică aşa mi se pare mie. Să crezi că dacă critici sau ataci verbal eşti mai presus de ceilalți. Că e pierdere de vreme am zis deja. 🙂
Buna Cristina, multumesc pentru articol. Nu as lasa niciodata un hate comment, insa de multe ori imi plac foarte mult articolele citite si nu comunic asta in niciun fel. Drept urmare, e constructiv sa inteleg si perspectiva sccriitorului. Faci o treaba minunata, mult spor in toate!
Mulțumesc tare, Adina! Mă bucur că a fost utilă perspectiva. Am auzit de multe ori că lumea mă citește ”din umbră” și mereu i-am încurajat să îmi lase semne să știu că au trecut pe la mine. E un feeling fain și o satisfacție să îi simți pe oameni alături când ne despart două ecrane și niște (zeci, sute, mii de) kilometri. 🙂
Draga mea draga, cata finete si diplomatie ai. Cred ca ai facut bine ca nu ai scris la momentul acelor emotii si ai lasat pe ziua urmatoare. Am trecut printr-un moment asemanator, nu legat de ce fac eu pe blog ci in particlar. Indirect, o colega de comunitate digitala a criticat dur un festival la care am muncit alaturi de sotul meu, fara sa stie munca din spatele organizarii unui eveniment ce a adunat peste 30.000 oameni. Nu a fost nevoie sa reactionez in scris caci alti colegi blogeri au facut-o pentru mine si le multumesc dar, momentul ala cand am citit nu un simplu comentariu…ci un aticol intreg m-a tulburat enorm zile intregi dupa.So, THAT LIFE!
Wow! Lumea chiar face asta, Elena? 🙁 Și ce bine că alții ți-au fost alături. Mulțumesc că ai trecut pe aici!