Cum reușești să le faci pe toate? Primesc întrebarea asta mai des decât mi-aș dori. Răspunsul meu rămâne mereu același: nu le fac pe toate și nici nu îmi propun asta. Scriu des în momente vulnerabile pentru că simt nevoia să le arăt oamenilor că viața nu e mereu nici roz, nici în armonie, nici cu sclipici, nici cu reușite. Toți avem lupte proprii, demoni, umbre, frici, zile proaste, you name it. Când te compari cu alții doar după ce vezi în social media, în reviste sau pe bloguri riști să intri rapid în butoiul cu melancolie, vină, rușine și alte licori din astea toxice.
Echilibrul dintre viața personală și profesională e o iluzie. Pe de o parte nu vorbim de două vieți paralele, ci de una singură în care avem mai multe roluri. Pe de altă parte, nu putem vorbi de un procent 50%-50% pe termen lung. În realitate, toate aceste roluri care țin de sfera profesională și non-profesională trebuie să coexiste cumva.
În noua sa carte, Mindfulness urban, Gáspár György propune un termen care mie îmi place mult și care reduce mult din presiunea cu care vine la pachet cuvântul echilibru: work-life flexibility. O abordare similară propuneam și eu prin 2014:
Echilibru nu înseamnă să ai procente egale de timp petrecut în aria profesională și în cea personală în fiecare zi, ci să înțelegi că unele zile cer mai mult timp și efort pentru job și carieră, pe când altele vor însemna preocupare mai mare pentru familie, în așa fel încât să existe un echilibru per ansamblu.
Parenthood & Career sau work-life flexibility pentru părinți
Pentru o anumită categorie de oameni presiunea căutării echilibrului desăvârșit este și mai mare: pentru mame. Lucrurile se complică de obicei după ce apar și copiii și se termină concediul de maternitate. Există mame care se întorc la job-ul din care au plecat în concediu cu 1-2 ani în urmă. Există mame care se întorc la job chiar mai devreme de 1 an. Pentru altele concediul de creștere a copilului se suprapune poate cu un proces de transformare personală, schimbarea nevoilor și implicit a valorilor pe care le consideră importante. Asta poate să însemne că ele nu se mai întorc la serviciu și fie rămân acasă, fie intră în rândul freelancerilor.
Nu e treaba noastră să judecăm alegerile altor mame sau să le arătăm cu degetul. Fiecare are drumul propriu indiferent dacă le înțelegem deciziile sau nu.
Așa că, într-o eră în care fenomenul de mom shaming e încă în floare la noi, lansez o nouă campanie pe blog: Parenthood & Career, cu tot cu hashtag-uri – #parenthoodandcareer și #worklifeflexibility. Scopul ei este de a vă prezenta poveștile unor părinți, alegerile lor și propriile formule de work-life flexibility. Ați observat poate că nu am spus mame, ci părinți. Asta pentru că deși majoritatea poveștilor vor veni din partea mamelor (fie ele angajate, stay at home moms sau mame antreprenoare), intenția mea este să găsesc și tați dispuși să ne spună cum s-au schimbat viețile lor după ce au apărut copiii și cum i-a afectat pe ei (ne)întoarcerea la serviciu a partenerelor lor.
Eu am fost în ambele ipostaze. Am fost și mama revenită la job după un an și mama care a renunțat la corporație după concediul de maternitate și deciziile au depins foarte mult nu doar de context, ci și de evoluția mea personală și de nivelul de conștiință la care am ajuns. De fiecare dată am ales ce am simțit că era cel mai bine la momentul respectiv și mi-am asumat deciziile cu totul.
Speranța mea este ca orice mamă care se află în fața deciziei de reveni sau nu la job-ul anterior, cu toate nuanțele pe care le implică această alegere importantă, să găsească inspirație, povești cu care rezonează sau întrebările potrivite pe care să și le pună în așa fel încât procesul să le fie mai clar.
Dacă aveți anumite întrebări pe care vreți să le adresez în interviuri puteți să mi le lăsați în comentarii. Iar dacă credeți că povestea (ne)întoarcerii voastre la serviciu le poate fi utilă altora și simțiți să o împărtășiți (anonim sau nu), vă rog să îmi scrieți un mail scurt la contact@cristinaotel.ro.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Provocările unei mame cu job full time
Exercițiu de identificare a valorilor personale
11 cadouri pe care să începi să ți le faci
Fresh start: Un an cu multe intenții și zero obiective
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
7 Comments
Imi place mult articolul asta, mai ales ca acum ceva vreme pe un grup zicea o femeie ceva de genul ca mamele care stau acasa nu produc nimic pentru societate, ele au facut facultate degeaba ca, daca nu merg la job, nu aduc niciun aport societatii, dar eu am redat asa intr-un mod diplomat, ea, femeia aceea, chiar vorbea de pe o pozitie de superioritate absoluta fata de genul asta de mame, mame ca mine, iar eu am ales CONSTIENT sa ma dedic familiei (poate iti ofer interviul cand imi mai adun gandurile si daca si tu vrei) si nu i-am dat replica pentru ca am vazut o opinie extrem de dezechilibrata si mi-am dat seama ca nu e genul de om pe care sa-l faci sa inteleaga si altceva decat vrea sa vada.
Da, cum spuneam, bun articolul, iar alegerea e a fiecaruia/fiecareia, tot ce conteaza e ca familia sa fie fericita 🙂
Oamenii pot proiecta tot felul de lucruri asupra altora… Mi-ar face plăcere să ne spui povestea dacă și când o să vrei. 🙂
Multumesc
Foarte faina ideea!
Sa stii ca si eu primesc des intrebarea cum le fac pe toate. Tocmai ca nu le fac pe toate in acelasi timp, stiu ca nu pot. Incerc sa le impart. Pe de alta parte, cand am fost intrebata unde lucrez si am raspuns ca lucrez de acasa pentru compania x, majoritatea celor care mi-au adresat intrebarea au tras concluzia ca nu fac nimic sau ca as lua bani pe stat degeaba. :))
Oh, știu povestea cu lucratul de acasă, cu statul degeaba în fața calculatorului, etc. :)))
Eu am 5 copii si din start mi se pune etichetata de mama casnica; cu un zambet superior sunt intrebata daca am serviciu sau daca ma mai intorc vreodata la birou; prea putini inteleg ca lucrez de acasa si munca mea e serioasa; cunosc atatea mame care se zbat intre dilema asta si orice ar alege, sunt judecate. Mamele trebuie incurajate si apreciate, nu duc o viata chiar usoara!
Anca… <3 Ești eroina mea, am zis! Felicitări pentru casa plină de zâmbete. Oamenii văd ce sunt pregătiți să vadă și faptul că judecă arată doar care e nivelul lor de conștiință și deschiderea și acceptarea de care sunt capabili. Știu că pică nasol când auzi comentariile lor, dar să știi că etichetele alea sunt despre ei, nu despre tine. Te îmbrățișez!