Joyful Business Accelerator – The Identity Intensive Edition

Mastermind-ul în care devii versiunea ta care se poate bucura de afacerea pe care o are, fără overthinking, burn-out și trădare de sine.

Ai creat o afacere din pasiune, i-ai dat tot ce ai avut – timp, bani, energie și mult entuziasm. Ai început experimentul curioasă și un pic naivă, dar muncind mai mult decât ai făcut-o ca angajat, a început să dea rezultate.


Undeva pe drum însă resursele tale au scăzut, afacerea ta a ajuns să îți ocupe aproape tot timpul și în plus, instabilitatea economică, socială și politică nu pare să se rezolve prea curând. În lunile bune, în loc să te bucuri, te întrebi dacă o să le poți repeta. În lunile grele, te scufunzi în gânduri negative și în îndoială de sine.


Ești obosită și, deși nu știi ce altceva ai putea face, știi că nu mai vrei să ții afacerea doar pe linia de plutire, din survival mode.



Lasă-mă să ghicesc ce ai încercat până acum:

Cursuri și formări pe bandă rulantă – poate așa o să îți devină lucrurile mai clare și o să vină mai ulți clienți spre tine.

Programe de sales, social media, content creation, personal branding etc. – și deși au fost faine și utile, nu te poți ține de ce ai învățat, faci planuri și le ignori.

Rețete împrumutate de la alții dar care, surpriză, nu funcționează și pentru tine.

Zeci sau sute de postări salvate pe Insta și la care nu revii niciodată.

Să delegi tot către ChatGPT sau Claude, inclusiv ce nu e cazul.

Azi ești într-un alt sezon al vieții, vrei să ai loc în viața ta și pentru a trăi, nu doar pentru a munci. Simți că toată experiența și expertiza ta nu se traduc în claritate, ușurință în business. Ești ca o începătoare, dar fără entuziasm.

Vrei să ai încredere în tine, în ce oferi, în ideile tale, fără să te mai copleșească incertitudinea.

Crezi că mai ai nevoie de încă un plan, de încă o metodă, de încă o confirmare că faci bine ceea ce faci, dar de fapt ai nevoie să devii persoana care se simte în siguranță cu propriile decizii și nu se mai sabotează la fiecare pas.

De unde știu toate astea?

Pentru că am fost și eu acolo.


Am avut un business care arăta bine pe dinafară, dar nu se simțea bine pe dinăuntru. După ce am început să îmi construiesc încrederea în mine, să-mi antrenez abilitatea de inner leadership și să mut focusul pe transformarea identității mele, am devenit genul de persoană care putea avea afacerea pe care mi-o doream.

Și exact asta facem în Joyful Business Accelerator și pentru tine. Pentru că doar strategia nu e suficientă ca să ai succes. Ai nevoie să îmbrățișezi o identitate aliniată cu acel succes și să ai susținerea unui sistem nervos care se simte în siguranță cu el.

Ce este Joyful Business Accelerator ?


Joyful Business Accelerator e locul în care bucuria, liniștea și încrederea devin noul normal în business-ul tău pentru că primești sprijin în sezonul de maturizare și rafinare în care intri, în care vrei să simplifici, să alegi mai conștient și să savurezi ceea ce a construit.


În loc să sărim direct la tactici care nu durează și tu să te încarci cu mai multe acțiuni de făcut, coborâm la un nivel mai profund ca să creăm genul de transformare interioară și exterioară (în rezultate) care rezistă în timp, indiferent de schimbările de algoritm, instabilitatea economică sau fluctuațiile de venit.


Devii versiunea ta care poate susține afacerea nu din survival mode și forțare, ci prin a conduce într-un mod aliniat cu sezonul în care te afli.


O să înveți cum să ții cont de resursele tale și să-ți extinzi capacitatea sistemului tău nervos de a se simți în siguranță cu noua ta identitate.


Joyful Business Accelerator este un mastermind pentru antreprenoare cu business-uri mici și mijlocii care oferă servicii, care pune accent pe inner leadership, transformarea identității și menținerea unor standarde înalte chiar și într-un context economic instabil. 


Uite la ce vom lucra împreună:

Cine devii ca antreprenoare și cum influențează asta tot ceea ce creezi, astfel încât să nu te mai îndoiești de direcția ta de fiecare dată când apare incertitudinea.

Ridicarea standardelor tale, stabilirea limitelor și luarea unor decizii mai clare. De exemplu, să nu mai spui „da” unor clienți, proiecte sau termene care te consumă, doar pentru că „așa ar trebui” sau „așa de face”.

Extinderea capacității tale de a sta cu mai mult bine, mai multă vizibilitate, mai mult succes etc., astfel încât să nu te retragi exact când lucrurile încep să meargă.

Dezvoltarea abilităților de emotional fitness și inner leadership, ca să știi cum să navighezi îndoiala, comparația sau presiunea fără să intri în overthinking sau să te panichezi.

Identificarea și depășirea plafoanelor invizibile și a limitelor superioare, de exemplu, tipare care te țin la același nivel de venit sau în zona de supraperformanță.

Clarificarea a ceea ce contează cu adevărat în viața și business-ul tău acum, în loc să încerci să faci de toate și să ajungi împrăștiată și epuizată.

Rafinarea poziționării tale și asumarea autorității tale, astfel încât oamenii să înțeleagă ce faci, pentru cine este și de ce contează, fără să simți că trebuie să tot explici și justifici.

Modelarea ofertelor tale și a modului în care lucrezi, astfel încât să reflecte nivelul tău și viața pe care o vrei, de exemplu, să simplifici ce vinzi, cum vinzi sau cât oferi.

Prezența ta în comunicare și vizibilitate, cu mai multă claritate și încredere, fie că vorbim despre conținut, conversații online, marketing sau vânzări.

Integrarea tuturor acestor lucruri într-un mod de lucru sustenabil și care chiar se simte bine pentru tine, astfel încât să nu mai fii nevoită să reconstruiești constant, să o tot iei de la capăt sau să ajungi la epuizare.

Cum funcționează


Mastermind-ul are și o componentă de mentorat, fiind singurul loc în afara proceselor 1:1 unde poți avea acces la mentoring cu mine.

9 luni (11 mai 2026 – 25 februarie 2027) în care să îți oferi timp ca ceea ce implementezi să dea și rezultate, în loc să îți tot schimbi strategia și planul de acțiune înainte ca rezultatele să poată apărea

13 întâlniri online de 90 min, câte una la 3 săptămâni, în zilele de joi, de la 14:00 – 15:30

Support pe WhatsApp - vei avea un loc safe să pui întrebări când ele apar, să sărbătorești victoriile, să ceri feedback pe idei

buddy system - în afară de conversațiile de grup, pe parcursul întregului mastermind vei avea și sprijinul unui partener ca să vă susțineți reciproc 

6 locuri - vom lucra în grup restrâns ca fiecare persoană să aibă timp dedicat și în același timp să beneficiezi de energia, perspectiva, înțelepciunea și susținerea grupului

2 întâlniri (decembrie și ianuarie) vor fi workshop-uri în care închidem împreună conștient anul curent și ne așezăm cu intenție, claritate și încredere în următorul

ai acces nelimitat la toți cei 20 de ani ai mei de experiență în domeniul dezvoltării personale, dintre care 12 de prezență online (blog propriu, publicații, social media, podcast) și 8 de antreprenoriat, inclusiv la înțelepciunea acumulată prin lucrul cu sute de persoane ambițioase, de la profesioniști și lideri în corporații, la freelanceri și antreprenori. Ăsta e singurul loc în afara proceselor 1:1 unde ai acces la mentoring cu mine.

Dacă te regăsești în mai multe din afirmațiile de mai jos Joyful Business Accelerator e pentru tine:


Ai creat business-ul ca să ai mai multă libertate, sens și bucurie și cumva a ajuns să îți acapareze viața în loc să o susțină.

Ai ajuns la un anumit nivel de succes, dar simți că ești blocată la același prag de venit sau de impact.

Te compari des cu alții (poziționare, conținut, prețuri, servicii etc.) și asta te face să-ți pui la îndoială deciziile și să nu-ți urmezi drumul propriu.

Știi că ești capabilă de mai mult, dar te pierzi în task-uri zilnice și nu îți dai timp să vezi imaginea de ansamblu.

Petreci mai mult timp căutând informații, cursuri și strategii decât punând în practică ce știi deja.

Uneori pare că afacerea ta a devenit un job pe care ți l-ai creat singură în loc de acel joyful life-first business la care visai.

Joyful Business Accelerator 10 – The Identity Intensive Edition

6300 lei

Ai și opțiunea de plată eșalonată începând de la 750 lei.

Eu sunt Cristina, Life Design Coach & Mentor cu focus pe inner leadership și transformarea identității. Visez la o lume în care femeile ambițioase se bucură de propria lor versiune a succesului, care se simte bine și ține cont de sezonul în care se află. Iar genul ăsta de succes îl construiești de la interior spre exterior, nu gonind după rezultate shiny, ci transformându-ți identitatea și crescând capacitatea sistemului tău nervos de a se simți în siguranță cu viața și afacerea la care acum visezi.


Povestea Joyful Business Accelerator s-a născut din povestea mea. În 2019, după un an de freelancing care a diferit mult de cum mi-am imaginat că va fi, am creat prima experiență de tip mastermind din nevoia de a mă înconjura cu un trib de femei cu business-uri proprii și care să-mi înțeleagă provocările, de a nu fi singură, de a avea sprijin, de a crește.


Azi mă bucur de o afacere care se integrează armonios în viața mea, îmi oferă timp și spațiu să trăiesc, să am grijă de mine, să fiu prezentă pentru familia mea și să le ofer clientelor mele o versiune a mea încrezătoare, odihnită și prezentă.


În ultimii ani am lucrat în mastermind, programe, mentorat și coaching cu peste 100 de antreprenoare capabile și ambițioase, dar care erau blocate în overthinking, îndoială și lipsa unei direcții clare.


FAQ


Cum știu dacă am nevoie de 1:1 sau de mastermind?

Dacă simți nevoia de spațiu personal, focus exclusiv pe tine și ritm adaptat complet nevoilor tale, 1:1 este potrivit pentru tine. Dacă vrei și perspectivă, susținere și energie de grup, în timp ce lucrezi și cu mine, mastermind-ul este alegerea potrivită.

Pentru cine este?

Este pentru antreprenoarea care a construit afacerea cu entuziasm, efort și dorință de a demonstra, dar care acum simte că nu i se mai potrivește acest mod de a lucra.

Este într-un sezon de maturizare și rafinare, în care vrea să simplifice, să aleagă mai conștient și să se bucure de ceea ce a construit.

Care sunt datele întâlnirilor?

Întâlnirile au 90 minute și se vor întâmpla pe: 11.06, 02.07, 23.07, 13.08, 03.09, 24.09, 15.10, 05.11, 26.11, 17.12, 14.01, 04.02, 25.02.

Dacă nu am capacitatea de susține pe altcineva pentru că sunt copleșită?

Gândește-te la mastermind ca la un spațiu în care fiecare contribuie atât cât poate, fără presiune. E o experiență care te ajută să ieși din copleșire, să te liniștești și să îți realimentezi resursele.

Cât de mult sprijin voi primi de la tine?

Vei avea acces direct la mine în toate sesiunile de Zoom și pe WhatsApp între întâlniri, pentru întrebări, feedback și clarificări. Este singurul spațiu în afara proceselor 1:1 în care ofer și mentoring.

Mi-e teamă de durata lungă.

Durata îți permite să vezi rezultate reale, nu doar insight-uri de moment. Este un spațiu în care ai timp să integrezi, să testezi și să construiești fără presiunea de a rezolva totul rapid și de a sări de la o strategie la alta.

Pot plăti în tranșe?

Da, poți opta inclusiv pentru plata în 9 tranșe lunare. Găsim împreună soluția potrivită pentru tine.

Voi avea acces la înregistrări dacă nu mă pot conecta la vreuna din sesiuni?

Da, toate sesiunile vor fi înregistrate și vei avea acces la ele. Totuși, prezența live este cea care face diferența în profunzimea procesului.

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor funcționalități. Află mai multe.