Recunosc ca in momentul in care am aflat ca Alex va avea de recitat o strofa intreaga si ca el va deschide serbarea, intr-o locatie unde nu a mai fost, cu multi parinti in public, mi-am stabilit niste asteptari…minime.
Desi l-am pregatit, explicandu-i ce urma sa se intample, desi ne-a aratat in repetate randuri ca isi stie foarte bine poezia si desi educatoarea ne-a asigurat ca se descurca exemplar la repetitii, simteam nevoia sa nu ne entuziasmam prea tare…parca in preintampinarea unei inevitabile dezamagiri.
Asezati cuminti si curiosi in scaunele din sala de spectacol, parintii asteptau vizibil emotionati si, pentru ca asteptarea e lunga, multi dintre noi ne-am gasit ocupatie facand setarile aparatelor foto.
Cand s-a ridicat cortina si au aparut copiii m-am trezit cu lacrimi in ochi (e permis…e prima serbare) – nu stiam ca vor fi imbracati in costume populare si nu il mai vazusem pe Alex costumat asa.
Serbarea a fost o incantare. Spre marea noastra mirare, totul a decurs ca la carte, copiii, chiar si cei de 2 ani, au fost foarte cuminti si cooperanti, sala a rasunat de aplauze, cardurile s-au umplut de poze si filme, Mos Craciun a fost simpatic si mai ales darnic, asa ca la final toata lumea a plecat fericita.
Si uite asa, ieri copilul meu m-a mai invatat ceva – sa avem incredere in el, ca e baiat mare si se descurca :)
You might also like
Leave A Reply