Sunt mamă de 10 ani
Azi a fost mare sărbătoare în familia noastră pentru că Alex a împlinit 10 ani. A trecut la vârstă formată din două cifre. :) Țin minte momentul venirii lui pe lume …
Azi a fost mare sărbătoare în familia noastră pentru că Alex a împlinit 10 ani. A trecut la vârstă formată din două cifre. :) Țin minte momentul venirii lui pe lume …
Făcând planul editorial pentru următoarea perioadă mi-am dat seama că a trecut ceva vreme de când nu am mai scris despre ce se mai întâmplă în viața mea când port …
Voiam să îl sun pe fratele meu mijlociu, să văd cum facem să ne întâlnim și să îmi dea cheia de la apartament ca să hrănim pisicile cât timp ei …
Cu doar câteva minute înainte mă dădeam fericită în leagăn. Era o după-amiază de vară, eram doar eu în curtea interioară a blocului și nu aveam nicio grijă. Apoi a …
Azi facem o schimbare de roluri și, după atâtea Pauze de Bine luate împreună în podcastul meu, te invit să asculți conversația mea cu cu Andrei Dumitrașcu, gazda podcastului ”ChildLife …
E interesant cum pandemia asta scoate la suprafață sau reactivează tot felul de frici. Credeam că la capitolul viroze/răceli/afecțiuni de sezon am ajuns la un nivel la care, ca părinți …
Pe vremea când eram la liceu și învățam programare în niște limbaje deloc atractive pe primul calculator cumpărat de ai mei, mintea mea nu putea cuprinde un viitor în care …
Mai sunt 60 de zile până la revelion, zice o postare pe care am văzut-o chiar înainte să încep să scriu textul pe care îl citești. Primul meu gând nici …
Stau la birou și încerc să lucrez. Îmi imaginez că efortul de a mă concentra e cam ca și cum aș vrea să îmi fac meditația pe stadion în timpul …
Le arătam zilele trecute alor mei poze cu Sara și activitățile pe care le face la grădiniță și mi-am dat seama cât de norocoși sunt copiii noștri că există sisteme …
Am lăsat-o pe Sara la grădiniță și m-am întors acasă unde Alex se pregătea să plece spre școală. Planul era să meargă doar cu Mircea până acolo, nu avea nevoie …