Cu doar câteva minute înainte mă dădeam fericită în leagăn. Era o după-amiază de vară, eram doar eu în curtea interioară a blocului și nu aveam nicio grijă. Apoi a apărut el. Un băiat mai mare decât mine, solid și obișnuit ca alți copii să facă ce le spune, când le spune. Numai că eu nici nu îl cunoșteam și nici nu aveam de gând să mă las intimidată. Iar el nu era obișnuit să audă refuzuri. Așa că, după ce m-a luat peste picior că sunt o amărâtă de fată, a luat cel mai mare pietroi pe care l-a găsit și mi l-a aruncat direct în frunte, unde azi o cicatrice îmi amintește de întâlnirea noastră. M-am umplut aproape instantaneu de sânge și, în timp ce el fugea într-o parte, eu am fugit în direcția opusă ca să îmi anunț bunicii și să primesc ajutor. În timp ce bunica se ocupa de rana mea, bunicul s-a dus la familia băiatului ca să lămurească lucrurile.
***
Când Alex a intrat în clasa pregătitoare, primele zile de școală ne-au adus și primele oportunități să vorbim despre bullying, despre cum copiii răniți aleg uneori să devină agresori ca să se asigure că nu vor mai suferi și mai ales despre ce e de făcut în cazurile astea. Fiind la vremea aceea un copil timid până se obișnuia cu mediul, Alex a venit acasă într-o zi și mi-a povestit despre cum o gașcă de băieți din clasă i-au interzis să se uite la cum se jucau. Pe moment s-a ținut bine și a spus că nu pleacă nicăieri pentru că nu îi încurcă în niciun fel și-apoi, acasă, am procesat împreună cele întâmplate.
***
La începutul anului școlar, Alex – care e în clasa a 3-a acum, mi-a povestit cum colega lui nouă, să îi spunem Ana, era atacată verbal și eliminată din orice joc pentru că era o ”ciudată”. Experiența anterioară a lui Alex l-a ajutat să înțeleagă poziția Anei și în ziua aceea a ales să meargă cu ultimul transport la after school ca să îi țină de urât. A reușit să o facă să se simtă în largul ei, au început să lege o prietenie și, pentru că el i-a ținut partea, copiii din grup au integrat-o și pe ea și mă bucur să îi aud pe Zoom odată la câteva zile stând la povești după-amiază.
***
Până și Sara a avut parte deja de câteva experiențe la orele de balet sau la grădiniță – versiuni mult…diluate pentru că vorbim de copii mici.
Chiar dacă sunt neplăcute exemplele de mai sus și unele au fost chiar dureroase, ele nu se compară cu alte cazuri de hărțuire, mult mai grave, despre care am auzit la un eveniment pentru dascăli și care m-au lăsat fără cuvinte: copii care refuză să mai meargă la școală, copii spitalizați, copii cu gânduri de suicid.
Potrivit unei cercetări realizate de WarnerMedia și Quantilope pentru Cartoon Network în octombrie 2020, copiii din România consideră că i-ar ajuta să fie mai buni dacă ar vedea un comportament similar la părinți și dacă aceștia ar încuraja bunătatea. Membrii familiei sunt cele mai importante modele de inspirație (77%) ale copiilor pentru o atitudine binevoitoare și prietenoasă față de ceilalți, fiind urmați de profesori (37%) și de personajele animate de la televizor (33%).
Da, bullying-ul este o realitate și noi, ca adulți, mai avem multe de învățat despre asta pentru că, chiar dacă nu ne dăm seama, suntem direct responsabili pentru acest fenomen. Dacă vrem să vorbim la trecut despre bullying, e nevoie să începem să facem noi lucrurile altfel, să ne întrebăm cu ce valori vrem să îi creștem pe cei mici, ce fel de modele vrem să fim. Copiii noștri învață din ceea ce văd și aud acasă și în familia extinsă. Până la vârsta de 6-7 ani creierele lor absorb tot, ca un burete, inclusiv din interacțiunile în care nu sunt direct implicați. Ei nu au discernământul să tragă linie și să spună ăsta e un comportament bun, ăsta e un comportament rău.
E valabil și pentru dascăli. E nevoie să observe cu atenție ce se întâmplă, să stabilească și să comunice reguli, să se asigure că acestea sunt respectate.
Și mai cred că e foarte important să înțelegem, așa cum i-am povestit și eu lui Alex, că acei copii care au devenit agresori au suferit la rândul lor. Când ne e bine, nu vrem să le facem altora rău. Așa că, pe lângă implicarea activă a adulților în povestea asta, simt să subliniez că de ajutor nu are nevoie doar victima, ci și agresorul. Iar așteptarea ca cei mici să rezolve mereu astfel de conflicte între ei cred că e nerealistă și chiar periculoasă.
În acest sens, vreau să știi despre parteneriatul dintre Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului. Pentru al șaselea an consecutiv, Cartoon Network își desfășoară campania emblematică pentru combaterea bullying-ului în România. Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare pe această temă, sprijinirea copiilor și a familiilor lor cu asistență specializată și promovarea prieteniei și a bunăvoinței în rândul copiilor. Campania se adresează nu doar copiilor, ci și părinților și profesorilor, conștienți de faptul că lupta împotriva bullying-ului trebuie să aibă loc acasă, la școală și în spațiul public.
Copiii agresați, familiile lor, martorii și profesorii pot contacta Telefonul Copilului pentru asistență și consiliere – prin intermediul echipei de psihologi și a personalului instruit, la telefonul verde 116 111, pe platforma de consiliere online www.116111.ro și pe aplicația mobilă HappyGraff.
Și dacă vrei să afli mai multe despre bullying, ce poți face, unde să obții ajutor și Codul Prieteniei consultă https://clubulprieteniei.cartoonnetwork.ro/.
Acest articol face parte dintr-o campanie Cartoon Network.
Citește și:
Bullying-ul este interzis prin lege
Când copilul impune o limită legată de corpul său, respect-o
Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
10 lucruri pe care am fi avut nevoie să le auzim în copilărie
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply