– Bună! Cum te cheamă, prințesă?
– Sara.
– Pot să îți dau un pupic?
– Nu!
– Unul mic?
– Nu!
Dialogul ăsta s-a întâmplat acum câteva seri la Alex la after school în timp ce îl așteptam să se îmbrace. Eram la un pas de Sara și eram foarte curioasă să văd dacă păstrează limita pe care chiar ea a impus-o doamnei profesoare. S-a descurcat foarte bine și i-am și spus asta în drum spre casă, ocazie cu care am mai reluat repede câteva din regulile pe care noi le considerăm importante.
Chiar săptămâna asta se încheie la grădiniță modulul despre siguranță. Copiii au explorat ideea de reguli și limite în diferite feluri și am lucrat și acasă cu Sara la un proiect cu regulile importante despre siguranță pe care ea l-a prezentat colegilor. Mă bucur să văd că pune în practică ce a învățat.
Scriind asta, mi-am adus aminte că, ori de câte ori ieșeam cu bunicul la plimbare prin centrul orașului și ne întâlneam cu o persoană pe care el o cunoștea, mă alegeam cu un ciupit din ăla enervant de obraz și nici măcar o dată nu le-am spus că nu îmi place să îmi facă asta, mă plângeam doar bunicului după ce plecam. Nu doar că nu le-am spus, dar cred că nici nu îmi puneam problema că aș putea-o face.
E important să îi învățăm pe copii despre siguranță, despre atingeri permise și neperemise, despre limite când vine vorba de corpul lor (și al altora) și e cel puțin la fel de important să le respectăm atunci când ei le impun. În plus, e datoria noastră să impunem aceste limite atunci când ei sunt încă prea mici să facă asta. Nici până azi nu am înțeles ce i-ar putea motiva pe unii oameni să devină agresivi, să înjure și să te amenințe atunci când le spui că nu vrei să îți pupe copilul, dar se întâmplă. Doar pentru că sunt mai tineri decât noi nu înseamnă că sunt mai puțin importanți. Doar pentru că sunt copii nu înseamnă că nu merită respect.
Citindu-le cărți pe tema asta – eu le cunosc pe cele de la editura Gama și am avut în vară și un concurs pe blog, purtând conversații deschise și sincere despre corpul lor (și despre orice altceva) îi învățăm să își găsească vocea care va deveni tot mai puternică pe măsură ce ei cresc. Și într-o lume plină de bullying au nevoie să învețe să spună răspicat când drepturile nu le sunt respectate. Vai, dar cum să le vorbesc copiilor despre așa ceva? Am auzit astfel de reacții. E posibil să ne apuce rușinea când copiii vin cu întrebări. Din experiența mea chiar nu e cazul. Când le răspundem sincer și într-un limbaj adaptat vârstei lor ei își iau atâta informație câtă au nevoie atunci și-apoi se duc să își vadă de treabă în continuare. Cine altcineva să îi învețe despre astfel de limite dacă nu noi, părinții?
Foto: Adobe Stock
Citește și:
Vrem copii cu voce, dar nu ne convine când o folosesc cu noi
Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
10 lucruri pe care am fi avut nevoie să le auzim în copilărie
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply