Îl vedeam că e abătut și știam că îl frământă ceva. Încui ușa acasă, își lasă ghiozdanul pe hol, se descalță fără prea mare tragere de inimă și pornește spre baie. În timp ce ne spălam pe mâini se uită la mine în oglingă și îmi zice:
– Mami, azi A. mi-a spus să plec de lângă ei.
– Ce s-a întâmplat?
– Stăteau și se jucau, el și alți 3 băieți și m-am apropiat să văd ce se joacă. Mi-a spus să plec că pe mine nu m-au invitat.
– …
– Și i-am zis că nu plec, că nu îi încurc cu nimic.
Se întâmpla în prima săptămână din clasa pregătitoare, cel mult a doua și a fost primul din două episoade cu iz de bullying (violența psihologică) prin care a trecut Alex până acum la școală. A fost și prima ocazie să vorbim despre acest fenomen, despre agresori și victime. I-am spus atunci lui Alex cum ajung copiii să fie bullies, cum la rândul lor au suferit cândva și, ca să nu mai fie victime s-au hotărât să se simtă puternici prin a-i ataca pe alții.
De atunci și până acum am rămas deschiși și am creat mereu contexte sigure în care Alex să ne povestească orice îl frământa. Și, spre ușurarea tuturor, el și băieții din povestea de mai sus au devenit prieteni.
În octombrie am avut ocazia să petrec câteva ore în compania a zeci de cadre didactice din mediul rural și am rămas mască să aud câte cazuri grave de bullying se întâmplă. Nu zic, și pe vremea când eram eu copil exista bullying, chiar dacă nu i se spunea așa, cazurile din ziua de azi mi se par însă mult mai grave și mai violente, victimele agresate de mai multe ori ajungând chiar la suicid. Și vorbim de copii… Unde mai pui că fenomenul începe încă din grădiniță.
La nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullying-ul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
De vineri, 22 noiembrie, avem o lege care interzice bullying-ul în spațiile destinate învățării. E un prim pas important în protejarea demnității copiilor și în crearea unui mediu propice învățării și are la bază inițiativa Itsy Bitsy FM și a Asociației Părinților Isteți care au adus la masa discuțiilor autorități, ONG-uri și specialiști deopotrivă.
Conform acestei legi, violenţa psihologică (bullying) este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării rofesionale. Definiția nu limitează bullying-ul la elevi, vizând în egală măsură și profesorii și personalul administrativ, legea referindu-se la comportamentele care constau în violență psihologică și care se desfăşoară în unităţile de învăţământ.
”O vorbă sau o privire urâtă, în mod repetat, face la fel de mult rău cât o bătaie. Poreclele și jignirile, etichetele de genul ”oaia neagră a clasei”, excluderea din grup sunt foarte nocive pentru sănătatea emoțională a persoanei și întăresc un model toxic de relaționare. Toate comportamentele de tip bullying nu sunt decât strigăte de ajutor, pentru că persoana respectivă nu știe sa rezolve altfel o situatie neplăcută. E timpul să ne uităm cu toții în oglindă, să ne ocupăm de rănile noastre și să reînvățăm să ne comportăm unii cu alții. Cu toții avem nevoie de ajutor, indiferent de rolul pe care îl jucăm în episoadele de bullying: victimă, agresor sau martor, pentru că trăim într-o societate îmbolnăvită deja. Un agresor nu este nici un om puternic și nici un nesimțit sau prost-crescut, ci este de fapt o fostă victimă care a învățat să se apere atacând prima… Avem nevoie să ne trezim și să apelăm la specialiști pentru a diminua bullying-ul în școli și în întreaga societate. ” – Nadia Tătaru, co-fondatoarea Itsy Bitsy.
Bun. Bullying-ul este interzis prin lege. Și acum? Următorii pași ar trebui să fie făcuți în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Ministerul Educației Naționale urmează să elaboreze norme metodologice de aplicare. În plus, în cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecționare asupra problemelor legate de violența psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competențe în identificarea acestora și a capacității de aplicare a unor strategii educaționale potrivite.
Ce mai simt eu să adaug aici este că, deși legea se referă la spațiile destinate învățării, de bullying trebuie să ne ocupăm încă de acasă. Asta înseamnă, pe de o parte să fim la curent cu fenomenul, cu ce putem noi face ca părinți. Pe de altă parte, e nevoie să ne uităm la noi înșine, la toate interacțiunile cu copiii noștri care ne apasă tot felul de butoane sensibile, răni psihologice nevindecate și reacții nepotrivite la adresa lor. În plus, atunci când copiii își deschid sufletul în fața noastră și ne povestesc despre episoade de bullying în care au fost implicați într-un rol sau altul, să îi ascultăm, nu să îi repezim. Pentru că de fiecare dată când le întoarcem spatele îi facem să se închidă tot mai mult în ei și să se îndepărteze de noi.
Sursa foto: Adobe Stock
Citește și:
Când copilul impune o limită legată de corpul său, respect-o
Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
10 lucruri pe care am fi avut nevoie să le auzim în copilărie
Gânduri la încheierea primul an de școală în sistemul de stat
Prima zi din cei 13 ani de școală
Cum pregătim copiii pentru tranziția grădiniță-școală
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
4 Comments
Legea asta nici nu ar trebui să existe (nu stiu daca exista sau cum este aplicată în alte tari) daca mediul in care copiii noștri se dezvolta ar fi unul care sa promoveze comunicarea, empatia, răbdarea. Însă sunt curioasă ce norme de aplicare vor fi puse la punct si daca efectul acestora va duce bullying-ul pe un trend descendent. Sunt pesimista, pt. ca am avea nevoie de educatori pregatiti, iar prin educator ma refer la educatori de la cresa/gradinita, pana la invatatori, profesori,
directori de scoala, inspectori scolari. Sistemul de educație are grave lacune in ceea ce priveste resursa umana. Despre consiliere psihologică… cred ca stim toti ce numar “fabulos” de terapeuti exista in scoli. Cunosc situatii in care bullying-ul se desfășura in sala de clasa, la clasa pregatitoare, in pauza, iar invatatoarea ridica din umeri si nu intervenea pt oprirea violenței fizice fata de un copil de 6 ani. Au venit parintii la scoala pt ca au observat urme de violenta. Băiatul nostru are 2a8l, am început să îi vorbim despre bullying de ceva timp cât mai pe înțelesul lui, constienti fiind ca este un fenomen care exista dintotdeauna si care nu va fi stopat vreodata. Din pacate, un fenomen din ce in ce mai violent.
Mi-ar plăcea să trăim înt-o lume în care să nu fie nevoie de astfel de legi. Ce bine ne-ar fi… Poate cândva…
Si cum ar trebui sa fie pedepsite episoadele de bullying? Sau la asta te refereai ca trebuie stabilit in urmatoarele 90 de zile…
Eu sunt curioasa cum ar putea un parinte sau un copil sa demonstreze astfel de fapte si ce anume intra in incidenta legii si ce nu (de exemplu, poti sa te duci sa-i reclami pe A. si pe cei 3 baieti ca ti-au zis sa pleci de langa ei?! – doar un exemplu). Also, mi-am amintit acum, cum vei putea face reclamatiile? Daca o sa fie nevoie de instante judecatoresti sau chestii de genul asta, cum este si in cazul in care esti supus unui abuz din partea angajatorului in care ai clar legea de partea ta, cred ca o sa fie destul de putini cei incapatanati sa mearga pana la capat cu asta, cu tot castigul de cauza pe care il vor avea.
Doar niste idei pe care le-am avut cand am citit. Altfel, cinste cui a propus acesta lege, este clar ca este un prim pas foarte de necesar. 🙂
Da, sunt lucruri care trebuie stabilite. Din câte înțeleg eu, primele acțiuni vor fi despre informarea/instruirea cadrelor didactice și personalului administrativ. Sincer, după câte am auzit în ultima perioadă despre hărțuirea de toate felurile cred că legea e binevenită, altfel fiecare face fix ce-l taie capul, fără consecințe de vreun fel. My two cents…