Făcând planul editorial pentru următoarea perioadă mi-am dat seama că a trecut ceva vreme de când nu am mai scris despre ce se mai întâmplă în viața mea când port pălăria de părinte. Ca să fiu sinceră, ca trainer și coach profesionist mă simt plină de idei, entuziasmată, aliniată și energia asta ajunge la clienții mei care s-au activat de la începutul anului așa că lucrăm cu spor. Ca părinte, sunt obosită. Mai e un pic și se face un an de la lockdown, de când suntem cam tot timpul împreună, mă împart între joc, școală, carieră, gătit și grija de casă. Nu avem ajutoare, suntem doar noi  și fie suntem pe val și avem totul planificat, fie suntem pe fundul mării și facem totul după ureche.

Pe fondul ăsta, probabil că unul dintre lucrurile dificile pe care le-am avut de făcut în ultima vreme a fost să îl întâlnesc pe Alex acolo unde este și să nu îmi doresc să facă sau să nu facă lucrurile într-un anume fel. Greu e și pentru el ca la 9 ani jumate să fie departe de colectivul lui, de colegi, prieteni, respectiv blocat în casă cu noi și Sara.

Totuși, am găsit teren comun – printre altele – în activități digitale. Asta nu înseamnă că am stat cu ochii lipiți de ecrane cu orele, ci mai degrabă că am profitat de contextul distanțării ca să îl învățăm și mai multe despre tehnologie și cum ne putem folosi într-un mod responsabil și creativ de ea.

Nu sunt lucruri care se pot face doar în circumstanțele curente, ci oricând, așa că m-am gândit să îți povestesc un pic despre ce ne-a ajutat pe noi, poate găsești inspirația de care aveai nevoie.

Parteneri cu copiii în educația lor digitală

De ce folosesc cuvântul parteneriat? Pentru că e o relație care poate exista doar pe fondul unei încrederi reciproce, iar noi asta încercăm să cultivăm cu copiii noștri în general, nu doar când vine vorba de tehnologie. Pentru că dacă atunci când sunt mici e ușor să cădem în capcana jocurilor de putere și poate fi lesne să ne impunem punctul de vedere, de la preadolescență încolo povestea asta cu eu sunt mare și faci ce spun funcționează din ce în ce mai puțin. Și asta are legătură cu ce spuneam mai devreme cu a-i întâlni pe copii acolo unde sunt în evoluția lor.

Nu ne ferim de lumea lor – Alex ne invită mereu în universul care îl fascinează într-o anumită perioadă (Ninjago, Minecraft și Star Wars au fost hit-urile la noi în ultimele luni). Am chef să port zi de zi discuții interminabile despre personajele lui preferate? Nu! Dar fac un efort să îi înțeleg plăcerea și îl las să îmi arate și să mă învețe. Uneori mă roagă să îi pun întrebări despre jocuri, alteori îmi testează cunoștințele. Am ajuns să fiu mândră că nu mă poate prinde pe picior greșit. 😊 Nu contează că jocurile de acest fel nu au făcut parte din copilăria mea. Fac parte din a lui și vreau să îi arăt că e important pentru mine, deci mă străduiesc să rămân la curent.

Îl încurajăm pe Alex să creeze conținut – Pandemia asta a venit cu multe oportunități și acum vreau să mă opresc doar asupra faptului că cei mici au putut vedea ce și cum lucrăm din punct de vedere profesional. Pe de o parte, au văzut perspectiva de angajat, pe de altă parte au văzut-o pe cea de soloprenor. L-am implicat pe Alex în tot felul de activități de la emis facturi și scris mail-uri și până la înregistrat podcasturi. A prins gustul creării de scenarii pentru video-uri și are și un canal de Youtube administrat de noi. Cred că e important să ne încurajăm copiii să fie și creatori de conținut, nu doar consumatori.

Am investit într-un curs programare – Deși pot învăța despre jocuri și personaje, îi pot explica ce e conținutul valoros și îi pot arăta cum să îl creeze, nu îl pot învăța să programeze. Ce am învățat eu la liceu e altă mâncare de pește, iar el are un interes ridicat pe zona asta așa că l-am înscris la un curs online de programare. După fiecare oră mă cheamă entuziasmat să îmi arate ce comenzi noi a învățat și garantat mă provoacă să încerc jocul pe care l-a creat.

Înainte de Crăciun am avut o super oportunitate care a întrunit toate criteriile de mai sus. Pe scurt, pentru prima oară am făcut parte dintr-un juriu și am evaluat animațiile create de copii cu vârsta între 10 și 14 ani, în cadrul concursului Național SuperCoders organizat de Orange, despre care am povestit pe larg în acest articol. Ce a făcut pentru mine experiența și mai memorabilă a fost că am jurizat cele 33 de animații câte mi-au revenit împreună cu Alex. Asta ne-a creat spațiu să petrecem timp în doi mai multe zile la rând, să ne distrăm, să ne consultăm în privința scorului acordat și chiar m-a învățat cum se fac anumite elemente din animațiile jurizate. Pentru mine a fost o șansă în plus să văd cum gândește, care e perspectiva lui și care erau elementele importante din punctul lui de vedere pentru criteriile pe care le evaluam: storytelling, design și funcționalități.

În ceea ce privește animația câștigătoare, am fost de acord amândoi din prima. A fost și fain construită povestea plecând de la scenariul primit, a fost și interactivă (la unul din nivele nu m-aș fi descurcat fără Alex) și am aflat ulterior că a fost creată de un copil de 12 ani.

Dacă ești curios să îți încerci norocul sau ai copii mai mari, asta e animația câștigătoare.

În încheiere, m-aș bucura să îmi spui cum arată la voi acasă acest parteneriat pentru educație digitală. 😊

 
 
Citește și:

5 exerciții de mindfulness pentru copiii școlari

Ce criterii am luat în calcul când i-am cumpărat telefon copilului

Beneficii și limite în relația copilului cu internetul și tehnologia
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.