#77 Inspirația săptămânii (20 - 26 ianuarie 2018)

Bine ați venit la Inspirația săptămânii, locul în care strâng articolele care mi-au atras atenția pe parcursul unei săptămâni – mi-au oferit o soluție, m-au făcut să râd, mi-au dat o idee, etc. Le voi împărtăși cu voi în fiecare vineri seara, pentru ca voi să le puteți accesa ușor peste weekend când prindeți un moment de relaxare și vreți să citiți.

Pentru tine ca părinte

”Cel mai mare regret din viața de părinte” – Ahhh, o înțeleg pe Ana mai bine decât mi-aș dori. Și avem abia un semestru la activ…

”7 metode de a-ți eficientiza timpul atunci când ești mămică” – Am descoperit blogul Ioanei abia azi, după ce mi-a lăsat un comentariu. Ideea unei gentuțe de tip ”The Fast and the Furious” îmi place tare, iar regula cu atinsul obiectelor doar o dată o aplic și eu.

”Când o altă mamă se plânge pe net despre cât de grea e viața ei, taci naibii din gură dacă nu ai nimic bun de spus PENTRU EA.” – Am avut o săptămână cu motive de bucurie, dar am auzit despre atâtea lucruri urâte, de neimaginat, triste… De lipsa de empatie nici nu mai zic nimic.

”Teodora a murit pentru că medicii nu și-au făcut treaba. Pentru că abuzurile sunt tolerate. Pentru că România” – Câte nenorociri mai trebuie să se întâmple ca să ne deșteptăm? Teodora nu mai e din cauza medicilor. De azi nu mai e nici Nicoleta, pentru că în țara asta legile sunt cum sunt… Mai suntem oare undeva în siguranță?

”Stimulentul de inserție și luna celuilalt părinte” – Poate aveți nevoie de claritate la capitolul ăsta. Mulțumim, Elena!

”Ziua în care am învățat să nu mă mai judec” – ”E greu să îți aduci aminte toate lucrurile bune, dar ai făcut multe. Chiar dacă i-ai lăsat să greșească, ei învață. Și tu la fel. Știi, și noi părinții creștem o dată cu ei! Nu-ți mai spune că nu ești suficient de bună, suficient de drăguță, suficient de amuzantă, suficient de calmă, suficient de pricepută. Ești acolo și asta e suficient!”

”Ce sa nu ii spui niciodata unui copil [1]” – Cuvintele noastre au un impact mult mai mare asupra copiilor noștri decât ne imaginăm. Aveți și articolul cu numărul 2 aici.

”Psihologul Oana Petcu, despre relația părinte-copil” – ”Adulții echilibrați de mâine sunt copiii crescuți în familii obișnuite, care nu au neapărat toate răspunsurile, dar care se străduiesc să facă tot ce e mai bine cu resursele pe care le au. Sunt cei care încearcă, greșesc, repară, dar cărora nu le lipsește niciodată dragostea, răbdarea și blândețea.”

”Cum îmbrăcăm copilul pentru babywearing?” – ”Principala „regulă”după care mă ghidez mereu, este aceea de a nu avea copilul, mai multe straturi, față de câte are părintele. Cred că toată lumea știe că un copil purtat, primește căldură de la cel ce îl poartă, așa că profităm de lucrurile astea și avem grijă să „învelim” părțile corpului neprotejate de noi.”

”Musicalul de la școală, un secret bine păzit până în ultimul moment” – Citiți și vă minunați ce lucruri faine se pot face. Musical cu toată școala anyone? Și ce dacă nu suntem în Danemarca?

”Cum ne putem ajuta copiii să nu se teamă de ceea ce simt?” – ”Când se înfurie, îi reamintim că nu e bine să ne enervăm și îl încurajăm să își folosească cuvintele, să nu bată din picior. Astfel, pe de o parte le explicăm copiilor că emoțiile sunt bune, însă atunci când le trăiesc cu adevărat, noi le demonstrăm contrariul: că nu e bine să simtă ceea ce simt, este chiar periculos pentru ei să simtă atât de intens, pentru că noi, părinții lor, nu ne putem descurca cu ceea ce simt ei.”

”Cinci sfaturi care mă enervează” – Și câte am mai putea adăuga!

”Creierul percepe respingerea drept durere” – ”Respingerea destabilizează nevoia ființei umane de a aparține. Acest fapt îi poate determina pe copii, pe adolescenți sa intre în grupuri nepotrivite, din dorința de a aparține undeva, dacă trauma respingerii în familie este mare.”

Pentru binele tău (și al familiei tale)

”Lecția (și cadoul) de ziua mea” – Citind articolul am simțit cum renunț la tot ce mă ține pe loc și mă trage înapoi. Mulțumesc, Ina. La mulți ani…ușori!

”Eu câștig o medalie în fiecare zi” – Hats off to you, Andreea! ”Nu știu de ce am avut nevoie de un șoc ca să mă bucur mai mult de oamenii și lucrurile din jurul meu. Dar asta a fost și acum mă simt ca un atlet de performanță.”

”Cum fac să îmi fie drag de mine?” – ”Așadar, pentru a îmi fi drag de mine, va trebui să îmi cunosc părțile mele. Să le văd, să le accept că sunt ale mele. Și partea care seamănă cu mamaia care ascundea bomboanele de copii. Și pe cea manipulatoare, care seamănă cu cealaltă bunică. Și partea de copil bun și inocent, care vrea să se joace și s-a oprit din jucat. Și pe cea atât de critică, care e vocea învățătorului…”

”De ce e în regulă să ceri ajutor” – ”Cu fiecare om care alege să se uite cu sinceritate și deschidere la el însuși, să se cunoască, să se vindece, să își urmeze visele, să crească un copil sănătos emoțional, să aibă curaj, pentru că autocunoașterea este un act de curaj, cu fiecare poveste rescrisă, convingere limitativă căzută, tipar nociv schimbat suntem mai aproape de o lume mai conștientă, mai trează, mai fericită.”

”Ce m-a invatat un iranian despre toleranta si fericire” – ”Nu putem controla ceea ce ne ofera viata. Insa ceea ce este intotdeauna in puterea noastra este cum alegem sa interpretam ceea ce primim.” Mulțumesc, Anca!