Grupa mica pentru noi a fost ceva mai grea decat grupa mini, iar nevoia de relationare si atasament parca mai evidenta.

Bunica mea, medic pediatru, imi spunea zilele trecute ca in viata fiecarui copil vine un moment in care nu vrea sa creasca, sa se faca mare. Nimic insa nu ma putea pregati pentru discutia cu “garnitura” de lacrimi avuta cu Alex intr-o dimineata, inainte de gradi:

– Mami, eu o sa mai am parinti cand o sa fiu mare?

– Da, vom fi mereu parintii tai.

– Dar o sa imbatraniti?

– Toata lumea imbatraneste la un moment dat, mama. Dar asta se va intampla muuult, muuult mai incolo.

– Eu nu vreau sa imbatraniti. Nu vreau sa muriti niciodata!

Lacrimile curgeau deja siroaie, iar eu ramasesem blocata. De ce trebuie sa avem discutii din astea de dimineata cand ne grabim? De ce trebuie, de fapt, sa avem discutii din astea la varsta asta? Cum incap grijile astea de om mare intr-un corp atat de mic?

L-am tinut in brate si l-am mangaiat pana s-a linistit. Si Doamne cat am mai stat asa imbratisati! Mi-era atat de mila de el? Un ghemotoc de om macinat de intrebari mult prea mari pentru el.

Intr-un tarziu am agreat impreuna ca deocamdata suntem tineri si mai avem multa, multa vreme de joaca la dispozitie pana sa ne facem griji despre batraneti, dar sunt sigura ca vom mai reveni asupra subiectului atunci cand va avea nevoie de inca o doza de asigurare si linistire.

Intre timp, eu am tot citit despre fobia asta incercand sa imi dau seama care e cea mai potrivita abordare si am inteles asa:

• e indicat sa folosim cuvinte si exprimari simple, adaptate varstei copilului
• recomandarea psihologilor e sa explicam toata succesiunea fireasca: nastere, crestere, imbatranire, moarte
• raspunsurile de genul “A plecat in ceruri/la ingeri/cu Dumnezeu” etc. nu fac altceva decat sa ii confuzeze si mai tare si sa genereze intrebari cum ar fi: “Eu cum fac sa ajung in ceruri sa il vad?”, “De ce nu a mai vrut sa stea cu noi?”
• poate fi de ajutor sa citim cu ei povesti din care ei sa mai primeasca raspunsuri
• e important sa avem rabdarea necesara sa raspundem intrebarilor lor ori de cate ori ne arata ca au nevoie
• cel mai bine e sa punem accentul pe partea pozitiva, pe momentul prezent si pe lucrurile frumoase care ni se intampla.

Voi ce conversatii neasteptate si dificile ati avut pana acum? La ce ma mai astept? 🙂