16 mai 2008. Ziua in care am spus “Da” si am devenit oficial doamna (de) Otel.

17 mai 2008 ziua in care  am reusit sa nu ma incrunt cand cineva mi-a spus ca sunt roaba. 🙂

Au trecut 7 ani de atunci, dar imi amintesc in detaliu acele zile de zici ca a fost acum o saptamana. 7 ani de bine (si uneori de mai putin bine), de bucurii (si uneori de tristete), de liniste (si uneori de cearta) si aproape 4 ani de Alex.

7 ani in care am crescut si am invatat impreuna, si am reconfirmat ca mariajul e un “sport” de echipa si ca:

• deciziile cele mai bune se iau impreuna, cand fiecare isi exprima punctul de vedere, preferintele, temerile, iar celalalt tine cont de ele;
• amandoi trebuie sa puna umarul la treaba, mai ales dupa ce echipa se mareste cu 1,2 sau mai multi copii – cand totul se invarte la inceput in jurul lor instrainarea pandeste dupa colt;
• sunt multe zile frumoase, sunt si zile grele, dar ele le fac pe cele frumoase si mai placute;
• fiecare are nevoie de timp pentru el si e sanatos sa fie asa;
• gesturile mici conteaza la fel de mult ca gesturile mari – important e sa fie cat mai dese;
• sa ne concentram pe ce e bine, pe ce-am reusit sa facem, pe ce iubim la celalalt;
• sa vorbim – despre orice, oricand, dar nu oricum.

Nimeni nu e perfect, iar eu sunt fericita sa fim imperfecti impreuna.

Iubire imperfect de frumoasa va doresc si voua!