Să fiu mamă mi se pare una din cele mai complete și complexe responsabilități. Să fiu mamă nu o dată, ci de două ori, pentru doi copii – un băiețel și o fetiță – mi se pare un privilegiu. N-am știut mare lucru despre rolul ăsta când am pornit la drum, ceea ce mi-am imaginat eu despre cum urma să fie totul era deseori foarte departe de realitate, dar am învățat foarte multe până acum și pot spune că alături de bebelușii mei am crescut și eu.

Cu toate că informații există, nu îți dă nimeni manual de instrucțiuni personalizat nici despre cum va fi sarcina ta, cum o vei simți, cum te va schimba, și cu atât mai puțin despre bebeluș, despre emoția primei întâlniri, despre cum va fi experiența voastră, a ta și a bebelușului, de alăptare, despre cât de lungi pot fi nopțile nedormite, despre atașament, despre cum să te joci cu puiul tău sau despre cum i se va părea trecerea la mâncare solidă. Dar experiența m-a învățat că nici nu e nevoie de manual. E suficient să ai încredere în tine și în bebelușul tău și să fii atentă la lucrurie pe care el ți le comunică în felul lui.

Eu chiar am crescut alături de Alex și Sara

Chiar dacă la primul copil eram foarte speriată și nu reușeam mereu să descifrez plânsul lui Alex și să îi înțeleg nevoile, am avut foarte multe de învățat de la amândoi bebelușii noștri blonzi.

Bebe Alex

Bebe Sara

Am învățat că fiecare sarcină este unică și frumoasă în felul ei oricât de grea ar fi. La sarcina cu Alex am învățat că, în ciuda contracțiilor care au început prin săptămâna 19, corpul meu se descurcă chiar dacă eu am continuat să lucrez la program normal până în ultima clipă. La sarcina cu Sara am învățat că deși corpul meu poate rezista la acel efort, uneori nu strică să îți asculți instinctul (și contracțiile apărute în săptămâna 18) și să o iei mai încet, să profiți de programul de lucru puțin mai scurt și să îți iei concediu prenatal din timp. Alex s-a născut la 36 de săptămâni, Sara la 39. Iar cele 3 săptămâni în plus au contat mult.

Am experimentat două nașteri rapide. De fapt una rapidă și una foarte rapidă. Și am învățat ce înseamnă și nașterea cu anestezie, dar și cea făra (deși nu mi-am dorit asta) și că al nostru corp e o operă de artă.

Am trăit emoții de o intensitate uimitoare. Am înțeles ce înseamnă să îți iubești copiii și că în inima mamei mereu va fi loc de mai multă iubire, că odată cu apariția celui de al doilea copil dragostea unei mame nu se împarte, ci se dublează. Am simțit cum e să fii trist și neputincios atunci când nu îi poți ajuta, dar și cum arată cel mai pur zâmbet și ce efecte are. Am trăit bucuria celor două linii pe testul de sarcină, bucuria de a-i ține în brațe pentru prima dată, bucuria primului “mama” și “tata” și pe cea a primilor pași.

Cu alăptarea lor am învățat să am încredere în mine și mai ales în abilitatea corpului meu de a-și face treaba. Deși am făcut furia laptelui de ambele dăți și am suferit crunt, abia la Sara am avut curajul și puterea să nu ascult părerile celor care îmi recomandau să îi suplimentez masa și cu lapte praf și mă bucur și acum de momentele noastre de alăptare atât de intime.

Am înțeles foarte repede că ținutul lor în brațe nu e un moft, ci o nevoie. Că după aproape 40 de săptămâni de viață intrauterină, la cald și bine, adaptarea lor la lumea asta mare cere timp și că cei mici au nevoie de tot sprijinul nostru pentru a se simți în siguranță și a se dezvolta armonios. Din păcate, în timp, vor vrea în brațe tot mai rar.

Am învățat să fiu atentă la fiecare plâns, la fiecare încercare a lor de a-mi comunica ceva important pentru ei. Sunt uimită de cum se străduiesc ghemotocii să ne arate de ce au nevoie.

Am început să practic prezența conștientă. Acum știu că nimic nu e mai important decât să fiu acolo cu ei – și fizic și psihic – să fiu prezentă și atentă, să îmi imprim imagini în minte și să pun amintiri la păstrare. Timpul trece dureros de repede și nimeni nu ne poate da minutele pierdute înapoi.

Am învățat să am încredere în instinctele lor. Îi admir tot mai tare pentru că știu exact ce le place și ce nu, că știu să îți arate acest lucru, indiferent dacă e vorba de o anumită mâncare, activitate sau persoană.

Învăț încă să nu mă las afectată de prejudecățile altora, despre cum ar trebui să fac, despre cum ar trebui să fie. Oamenii vor avea mereu o părere despre orice și uneori ți-o comunică într-un mod nu foarte elegant.

Învăț încă să nu proiectez tristețile și neajunsurile mele asupra lor. Copiii au darul de a-ți readuce la suprafață răni vechi din copilărie ca să le vindeci și frici ca să le confrunți. Și toate astea ca apoi să poți fi mama de care ei au nevoie.

Nu există zi în care să nu învăț despre separat și împreună, despre mine ca om și despre mine ca mamă. Amalgamul ăsta de bine și de greu care te poate stoarce de vlagă într-un minut doar ca în următorul să te umple de o bucurie nemărginită mie mi se pare fascinant și sunt onorată și profund recunoscătoare pentru că am șansa să trăiesc experiența asta. Am cele mai bune călăuze și, datorită lor, pot spune că alături de bebelușii mei am crescut și eu.

Vă doresc și vouă să creșteți alături de copiii voștri, să aveți deschiderea de a vă asculta instinctul și de a-i lăsa să vă călăuzească.

Rândurile de mai sus sunt experiențe personale foarte importante și valoroase pentru mine. Am primit cu bucurie provocarea și invitația la reflecție din partea echipei Philips Avent. Produsele lor ne-au însoțit și încă ne însoțesc în minunata călătorie prin “bebelușie” și am depășit multe provocări împreună. Vă las mai jos și un scurt video al campaniei lor – Alături de tine – un film care mi-a adus aminte de cele două începuturi ale noastre, cu Alex și Sara.

 
https://www.youtube.com/watch?v=5Te0rnj_gAM
 
Povestea voastră care e?
 

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.