Acum mulți ani am dat peste o carte pe care o recomand oricui își dorește să trăiască mai bine (unde binele și-l definește fiecare). Cartea se numește ”The 7 Habits of Highly Effective People” (în limba română o găsiți ca ”Eficiența în 7 trepte” sau ”Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”) și e scrisă de Stephen Covey.
Ei, al doilea obicei despre care se vorbește în carte este begin with the end in mind. Ați putea crede că e vorba despre a vă gândi la ce rezultat vreți să obțineți la finalul unui proiect înainte de a vă apuca efectiv să lucrați la el. Și într-un fel ați avea dreptate. Doar că proiectul cel mai important la care se face referire în capitol este unul mai special: viața. O să vă las pe voi să descoperiți mai multe despre carte și exercițiile propuse acolo. Până atunci vă întreb ceva…
Dacă azi ar fi ultima voastră zi pe Pământ ce ați vrea să puteți povesti despre cum a fost viața voastră? Ce ați vrea ca oamenii importanți din viața voastră să spună despre voi?
Dacă azi ar fi ultima voastră zi pe Pământ ce ați vrea să puteți povesti despre cum a fost viața voastră? Ce ați vrea ca oamenii importanți din viața voastră să spună despre voi? Că ați respectat toate termenele limită? Că nu ați refuzat pe nimeni? Că le-ați făcut tuturor pe plac mai puțin vouă? Că ați fost în ț-șpe delegații că așa v-a trimis compania în timp ce familia rămânea acasă? Că ați fi putut să…, dar…? Nu spun că job-ul și cariera nu sunt importante sau că rezultatele profesionale nu contează. Spun doar că atunci când facem niște alegeri în viață trebuie să ni le asumăm cu bune și cu rele, cu avantaje și dezavantaje. Și mai spun că pentru a trăi vieți împlinite trebuie să ne fie clar ce misiune avem de îndeplinit și care e rolul nostru pe lumea asta.
Eu nu vreau să spun că aș fi putut să fac orice dar nu am făcut-o.
Aș vrea ca atunci când viața mea va atinge termenul de garanție să le pot povesti nepoților mei despre cum am avut curaj să îmi ascult inima, să mă iubesc suficient încât să nu mă sacrific mereu pentru alții, să înțeleg ce îmi place să fac și să îndrăznesc să fac ce îmi place. Drumul meu spre auto-acceptare e încă la început. Încă mă critic în loc să mă încurajez, încă mă judec în loc să mă admir, încă mai cred deseori despre mine că nu sunt la fel de valoroasă ca ceilalți, încă mai spun despre mine că nu fac suficient de bine în comparație cu alții, încă îmi las teama să îmi pună obstacole, încă îmi mai ascult mintea atunci când îmi joacă feste și îmi spune că nu voi reuși. E un proces dificil și de durată, dar în fiecare zi mă străduiesc să conștientizez momentele astea și să aleg să gândesc altfel.
Aș vrea ca atunci când viața mea va atinge termenul de garanție să le pot povesti nepoților mei despre cum am avut curaj să îmi ascult inima, să mă iubesc suficient încât să nu mă sacrific mereu pentru alții, să înțeleg ce îmi place să fac și să îndrăznesc să fac ce îmi place.
Aș vrea să știe că i-am ajutat și pe părinții lor, copiii mei, să trăiască în prezent și fără temeri fabricate care să îi țină în loc. Le-aș spune să se iubească, ca să poată iubi și pe alții, să îndrăznească să fie buni, să ajute când o vor putea face fără să aștepte ceva în schimb, să viseze, să își găsească de ce-ul și să trăiască congruent cu el și să fie autentici. Pentru că aș vrea ca atunci când le va veni rândul să se uite pentru ultima dată în urmă să nu spună ”aș fi putut să…”.
La final, vă las temă de gândire pentru următoarea pauză de bine pe care o veți lua pentru voi. Dacă azi ar fi ultima zi din viața voastră ce le-ați spune celor dragi? Despre ce a fost călătoria voastră? Ce le-ați spune că e important să știe? Ce le-ați spune că e important să facă? Dacă v-ați uita în urmă ați găsi exemple de ”aș fi putut să…, dar…”?
Tema e pentru voi, dar dacă vreți și simțiți să vă spuneți povestea în comentarii eu aș fi onorată să le citesc.
Fă-ți timp pentru tine. Ia o pauză de bine.
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
27 Comments
Îmi iubesc viața exact așa cum e, cu bucuriile și greutățile numai de mine știute. Când va fi să fie finalul, vreau ca lumea să se uite în urma mea și sa spună: i-a plăcut să trăiască, să iubească și să călătorească. Lucrez cu mine de un an, mai am ceva de lucru. În momentul ăsta, ar fi un “Aș fi putut să..” legat de tatăl pe care nu l-am văzut de 30 de ani, dar sper să îl pun în aplicare cât de curând.
Ce frumos ai spus-o, Alina! Îți țin pumnii şi îți mulțumesc că te-ai oprit aici şi ai povestit. ❤
Imi place tare mult ideea ta si exerxcitiul in sine. <3
Mă bucur! Să știi că mai am. 😀
Daca ar fi sa se termine acum, pot spune ca am facut tot ce mi-am dorit (personal si profesional)- bine as mai avea muuult de calatorit. Am intalnit oameni frumosi care m-au ajutat sa cresc. Am intalnit oameni invidiosi care m-au determinat sa lupt si mai mult pentru visele mele. Am copii veseli. Am fost un prieten adevarat.
As fi putut sa fiu mai atenta cu parintii.
Multumesc mult pentru pauza de bine!
Eu îți mulțumesc că ai ales să scrii asta aici. 🙂
Mie mi-a mers si postarea asta la suflet, iti marturisesc sincer ca ideea asta o aveam deja in minte.
Dar cu atat mai mult m-a atins dupa doua zile in care mi-a fost ciuda pe mine ca nu am avut taria sa spun nu.
M-a atins atat de tare postarea ta la o ora asa tarzie, incat maine imi voi lua o pauza de bune si imi voi raspunde la intrebarile pe care tu le-ai pus si pe care le aveam si eu in minte. Si-apoi sper sa purced pe calea raspunsurilor
Ce feedback frumos, Alina! Așa, ca de la suflet la suflet… Îți mulțumesc și îți doresc să ai răbdare în proces (din experiența mea nu e suficient să te așezi doar o dată la povești cu tine pe tema asta), să găsești lucrurile care te mișcă și răspunsurile de care ai nevoie. Și dacă ai nevoie de o pereche de urechi, să știi că ale mele se pricep să asculte. :*
Le-aș spune că am o familie extraordinară și că mi-a plăcut la nebunie de trec zâmbind prin viață, alături de fetele mele rupte din Rai. 🙂 Și că recomand tuturor să nu uite niciodată să zâmbească! 🙂
O sa zambesc mai des, merci pentru reminder!
Ai zâmbit? 😀
Că bine zici, Robert! [insert zâmbet aici]
Daca astazi ar fi ultima zi….ar fi destul de trist pentru mine, nu am un plan cincinal, nu imi fac liste cu obiective, sunt absolut imprastiata, dar stiu ca mai am atat de multe de facut aici alaturi de cei dragi. Incerc sa fac zilnic lucruri pentru mine, lucruri care conteaza, sa fiu prezenta, dar e asa frumoasa viata asta si sunt atatea de facut, incat mai am nevoie de ragaz. Sper ca la final, sa fiu impacata si cu multe bifate pe lista virtuala.
Astazi o sa zambesc mai des, merci pentru reminder Robert!
Merci pentru acest exercitiu Cristina! Este genial, cand m-am oprit si am citit, viata mi s-a parut si mai frumoasa!
Mă bucur că a stârnit reacții în tine. Ăsta era și scopul. Cât despre liste, din experiența mea there is a fine line între când sunt utile și când devin motiv de stres. Uneori să fii azi prezent cu totul în ceea ce faci poate fi mult mai potrivit. My two cents. 🙂
Aş spune că e important să iubească şi să dea curs iubirii, indiferent de cât de complicată e. Pentru că e mai bine să fi iubit şi să fi greşit, poate, în acest demers, decât să nu fi iubit deloc.
Ce frumos ai spus! ❤
Aș vrea să am timpul ca inclusiv atunci, pe utima sută de metri, să le pot spune celor dragi cât de mult îi iubesc, cât de mult le mulțumesc!
Pași greșiți am deja o mulțime făcuți… dar nu-i regret. Am multe lecții de pe urma lor – și multe bucurii care vin la pachet. Deci, important e să plec cu niște lecții învățate – și tot ce pot spera e ca prin lecțiile observate la mine, cei dragi să nu mai dea și ei (prea tare) cu capul… 🙂
Paşi greşiți cred că avem cu toții. Lecţiile de după fiecare să le învățăm. 🙂
Mi-ar fi plăcut să trăiesc în pași de balet nu de muzică populară
❤
Daca azi ar fi ultima zi din viata le-as spune celor dragi ca sunt impacata, poti sa crezi Cristina?
Le-as spune ca sunt privilegiata sa-mi fi trait pana acum zilele, clipele, asa cum mi-am dorit, cu bucurie si seninatate.Ca traiesc in recunostinta pentru ce am, dar mai ales pentru ce imi daruieste viata. Ca mi-am petrecut timpul calatorind in lumea asta mare, simtind, iubind.
Sunt un om liber, nu ma incadrez in sabloane si nici in asteptarile celorlalti.
As zice: multumesc Doamne ca ai facut din trecerea mea prin viata sa experimentez tot ce mi-am dorit: am calatorit in jurul lumii, am strabatut oceane, am facut cariera, am cunoscut iubirea, am daruit viata, de 3 ori, am sadit un pom si am construit o casa! Toate au fost posibile datorita Lui.
Sună a viață împlinită. 🙂
Aș vrea să spun că am fost fericită. Să mă uit înapoi cu un zâmbet și să știu că am trăit după cum mi-a poftit inima și sunt ferictă cu alegerile făcute, oricare sunt ele
Ce bine sună, Oana!
Buna Cristina,
Le as spune sa își deschidă inima, si apoi toate se vor așeza la locul potrivit. Atunci cand orice acțiune e pornita din iubire, doar armonie poate atrage.
Si lupt de ceva vreme cu mine, si am inca mult de lucru. Dar celor dragi le as spune că echilibrul este sfânt in viață. Echilibrul intre viata personala si cea profesionala, între timpul petrecut cu ceilalți si timpul petrecut cu tine…. iar lista poate continua. Iar dacă azi ar fi termenul limită ar fi si un “as fi putut să…”, care nu a ținut neapărat de mine, dar poate totuși rezolv și acest lucru. Te îmbrățișez Cristina si mulțumesc pentru aceste exerciții