Iubesc sa lucrez cu oamenii la cursurile la care ei vin, sa inteleg cum gandesc, sa ii vad cum (se) descopera.

Dupa 2 zile intense de Presentation Skills (sau vorbit in public) am ramas insa din nou uimita de cat de exigenti putem fi cateodata cu noi insine.

Ne pricepem foarte bine la autocritica. Ceea ce in sine nu e un lucru rau…pana la o anumita limita. Dar dincolo de ea nu mi se pare sanatos sa ne gasim mereu nod in papura.

La cursul despre care vorbeam mai sus, in 2 zile, participantii au cate 3 ocazii sa sustina prezintari filmate si sa vizioneze apoi clipurile. Primii care isi dau feedback sunt chiar ei si in 90% din cazuri primele lucruri pe care le spun sunt cele de corectat, lucruri care nu le-au placut, lucruri pe care si-ar fi dorit sa le faca altfel. De la cum arata pe camera sau voce pana la lipsa fluentei in idei, balbe, gesturi prea multe, prea putine, discursuri prea serioase sau cu prea multe glume le-am auzit pe toate.  Mai toate sunt din categoria “asa nu”.

Acum ceva vreme insa, am impus o regula simpla: dupa vizionarea prezentarii sale, primul lucru pe care orice participant trebuie sa il spuna despre prezentarea sa trebuie musai sa fie ceva de bine. Ceva ce i-a placut, ceva ce a aratat bine, a sunat bine…orice pozitiv.

Multi intampina dificultati in a gasi acel lucru, in special dupa prima prezentare. Unul singur. Unul care sa inceapa cu: “Mi-a placut ca…”. La urmatoarele filmari parca devine putin mai usor. Tendinta insa ramane aceeasi…

Te-ai balbait? Nu-i nimic. Poti alege ca in loc de “Ce nasol ca m-am balbait la faza X!” sa spui “Ma bucur ca m-am balbait doar la faza X!”

Ma bucur insa ca dupa 2 zile de munca intensa, in care participantii si-au pus limitele la grea incercare au reusit sa plece cu totii pe plus si cu zambetul pe buze.

Pana la urma ce avem de castigat daca ne minimalizam orice reusita? Daca ne criticam mereu si ramanem apoi cu o stare de nemultumire?

Deci? Daca ar fi sa spui sincer…tu cand te-ai criticat ultima data?