Seria ”Ce spun mamele despre grădinițele de prin lume” e felul nostru de a ne lua la revedere de la grădiniță acum că Alex merge la școală. Ideea proiectului a apărut în primăvara lui 2017, plecând de la Școala în lume a Ioanei. În articole veți găsi părerile unor mame românce plecate în străinătate. Ele mi-au răspuns la câteva întrebări și au împărtășit experiențele lor, fără ca acestea să fie general valabile pentru toate grădinițele dintr-o anumită țară.
Povestea de azi este despre grădinițele din Finlanda și e spusă de Dorina, mama a 3 copii, plecată în Finlanda acum 10 ani.
Ce așteptări aveai când ai căutat grădinița potrivită pentru copilul tău?
Să se integreze și să învețe limba. Asta se poate realiza jucându-se cu copiii, dar aici un mare plus l-au avut educatoarele care au făcut posibil acest lucru.
Ai ales o grădiniță privată sau de stat? De ce?
Am ales direct o grădiniță de stat pentru că aici nu este diferență între cele de stat și cele private.
La ce vârstă merg copiii la grădiniță? Există o vârstă minimă de la care sunt acceptați?
La 3 ani am dat eu copiii, dar pot începe creșa de la 9 luni deja.
Câți copii sunt, de regulă, în grupă?
În grupa băiețelului meu sunt 19 copii, dar au 5 educatoare.
Cât timp petrec copiii afară?
Foarte mult. Vara sunt mai tot timpul afară, iar acum că a venit frigul la noi, aproximativ 1.5 ore dimineață și tot cam atât după amiază.
Ce mănâncă cei mici? Primesc și dulciuri? După părerea ta au un meniu sănătos? Ești mulțumită?
Mănâncă mâncare caldă, salata și paharul cu lapte nu lipsesc de la nicio masă. Părerea mea este că da, au un meniu sănătos. Dulciuri primesc doar când sunt zile de naștere, dar și atunci doar anumiți biscuiți se pot oferi, nu este posibil să oferim torturi făcute în casă sau prăjituri. Eu sunt foarte mulțumită de mâncarea care le este oferită copiilor.
Care e abordarea celor de la grădiniță când vine vorba de copiii răciți (cu muci și tuse)? Sunt primiți? Trimiși acasă?
Tusea și mucii sunt la ordinea zilei având în vedere că trăim într-o țară friguroasă. Doar dacă au febră, tușesc mult și sunt apatici atunci suntem sunați să îi luăm acasă.
Predarea se face după o programă oficială aprobată de minister?
Da, programa este aprobată.
Există activități speciale? Ceva ce la noi poate nu se face.
Nu pot să le numesc activități speciale, copiii la grupa de 3 – 5 ani se joacă și explorează, iar copiii străini fac activități diferite, activități ce țin de învățarea limbii.
Se fac serbări?
Se fac serbări, dar sunt cu mult diferite față de cele din România. Nu sunt puși să învețe cântece sau poezii acasă. Ei exersează la grădiniță și totul se face în grup.
Cum se face comunicarea cu părinții?
Cam la 3 luni avem o discuție individuală, iar de 2 ori pe an întâlniri cu toți părinții. În general eu vorbesc despre cum au decurs lucrurile în fiecare zi, drept urmare, la întâlnirea noastră plănuită vorbim vrute și nevrute.
Există sistem de supraveghere video?
Nu cred sau cel puțin nu am văzut eu. Dar nu, nu cred că sunt.
Ce apreciezi la grădinița la care merge copilul tău?
Apreciez totul. În primul rând atenția care îi este acordată copilului. Se ține mult cont și de cerințele noastre, dar nici nu prea ai ce să ceri în plus.
De schimbat ai schimba ceva la grădiniță? Simți că i-ar lipsi ceva?
Nu aș schimba nimic.
Mai ai și altceva de adăugat? Ceva ce ți se pare ție relevant?
Ceea ce îmi place mult aici este faptul că se ține foarte mult cont de părerea copilului și că au libertate de exprimare. Aici educatoarelor li se spune pe nume, nu se folosește ”doamna”/”domnul” și ni s-a spus că nu e lipsă de respect dacă le spui educatoarei, directorului sau profesorului pe nume.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și celelalte articole din seria ”Ce spun mamele despre grădinițele de prin lume” aici.
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Comment
19 copii, cu 5 educatoare? Vreau si eeeu… La gradinita de stat de langa noi am intrebat si sunt 30 de copii la o educatoare. Ce diferenta enorma!