Casa miroase a friptură cu portocală, merișoare, anason și cuișoare, a cozonac delicios și a brad. Stăm cu toții în sufragerie. Unii admiră bradul, alții îi admiră pe copii cum se joacă neobosiți cu pisica pufoasă. Nu contează că mă doare gâtul și că o nouă răceală îmi dă târcoale. Contează doar că suntem toți la un loc.

Ultimele două Crăciunuri le-am petrecut la București, departe de restul familiei. O dată pentru că eram foarte însărcinată cu Sara și o dată pentru că ambii copii aveau varicelă. Așa că, tot ce mi-am dorit de Crăciunul ăsta a fost să fim împreună, să ajungă mama și bunica la noi și să ne strângem în jurul bradului așa cum o făceam mereu. 

Suntem acasă la fratele meu mijlociu, într-un apartament mic și cochet, mobilat într-un stil simplist și lejer, cu multă mobilă albă și o invitație la visare. Într-un colț, lângă birou, stă bradul decorat cu cele mai simpatice globuri. În mijlocul sufrageriei, pe două mese lipite una de alta, stau frumos aranjate farfurii și pahare în așteptarea ”marelui ospăț”.

În trecut mama și bunica se ocupau de mâncare. Mama făcea friptura, bunica prăjitura și cozonacul, salata beuf era rezultatul unei munci în echipă, iar de curățenie și pusul mesei mă ocupam eu. Ne adunam cu toții la noi acasă pe 24 după-amiaza și stăteam împreună până seara.

De data asta tot Crăciunul a fost muncă de echipă with a twist, în sensul că ne-am împărțit responsabilitățile între frați și am încercat să le menajăm pe mama și bunica. Friptura și sărățelele le-am făcut la mine, cozonacul l-am cumpărat (și bine am făcut!), iar frații mei s-au ocupat de antreuri și de așezat masa. Bunica nu s-a lăsat până nu a făcut o prăjitură totuși. 🙂

Știți, pentru noi ideea de a dărui a fost mereu importantă, chiar și după ce am aflat că Moș Crăciun nu există. Când petreceam sărbătorile la Oradea mă asiguram că pun toate darurile sub brad, pe furiș, pentru ca mai apoi să ne bucurăm cu toții să le descoperim și despachetăm.

Ne mutăm cu toții în dormitor, chipurile să ne jucăm cu pisica. Între timp, în sufragerie se aranjează cadourile sub brad. 

– Mami, eu cred că a venit Moșul. Mă duc pe furiș să văd. Poate îl și văd.

Deschide ușa încet și fața i se luminează.

– Saraaaaa! A venit Moșul!

Sub brad și pe lângă el, stau cadouri frumos împachetate. Alex începe să citească etichetele și să le împartă. Mă opresc puțin și mă uit în jur. Deși ne făcuserăm liste de dorințe distribuite pe grupul nostru de messenger și pe mail, fiecare om din cameră a fost surprins. Fac o poză mentală. Vreau să păstrez zâmbetele și încântarea de pe fețele tuturor: și ale celor care desfac câte un cadou, dar și pe ale celor care l-au dăruit.

 

 
Mi-am dorit un Crăciun cu casa plină și cu familia aproape. Și asta am primit. La masă am stat cu toții fix 30 de secunde pentru că Sara nu avea chef să stea într-un loc, dar nici nu mai contează. Am sufletul bucuros și inima plină de iubire.
 
Vă doresc și vouă sărbători așa cum vi le-ați dorit și cum aveți nevoie să fie.
 
 
Citește și:

Cel mai de preț dar de Crăciun pentru copii

Primul și ultimul Crăciun petrecut în 3

Primul nostru Crăciun în 4, autentic și aproape perfect

Amintiri despre Crăciunurile copilăriei
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.