O știți pe aia cu ”pentru o viață sănătoasă consumați minim 2 litri de lichide pe zi”? Ei, pentru mine treaba asta cu 2 litri e SF și reușesc să ating performața foarte rar și cu un efort considerabil. Așa am fost de când mă știu.
Uneori mă uitam la colegele de birou care își umpleau după prânz sticla de 1.5 litri pentru a doua oară deja și eu eram abia la a doua sticlă de 0.5.
Apoi, în sarcină cu chiu cu vai am reușit să beau cam 2 litri pe zi și mă simțeam triumfătoare. Asta până când, la una din primele vizite să o vadă pe Sara doctorul pediatru mi-a spus că ar trebui să beau înspre 3 litri de apă. Say what? La fel și când am făcut pneumonia aia urâtă la începutul anului când trebuia să mă hidratez suficient și pentru că aveam temperatură 39.8 și pentru că alăptam.
Eu nu zic că e ok așa, dar de simțit mă simt bine consumând apă doar atunci când simt nevoia. Trebuie însă să am grijă ca cei mici să se hidrateze suficient, mai ales pentru că eu am scăpări la capitolul ăsta și să îi ajut să își facă obieciuri sănătoase de pe acum.
Încă de când era mic, îi povesteam lui Alex despre cum arată un stil de viață sănătos așa cum îi explicăm în general orice. Dacă îl întrebați despre cum vede el treaba asta cu trăitul sănătos o să vă spună că e important să:
- dormiți suficient – îi place somnul, dar mereu s-ar culca mai târziu dacă ar putea, ca să se mai joace puțin;
- mâncați sănătos – mănâncă variat și echilibrat, iar în ultima vreme este mai deschis la a încerca mâncăruri noi;
- faceți sport – cu înotul nu am avut succes însă de vreun an merge cu mare plăcere la tenis;
- vă jucați în loc să stați cu ochii în ecrane – curioși să fim doar că el ne arată tot felul de jocuri inventate și mai nou o cooptează și pe Sara;
- beți apă – chiar dacă la față semănăm tare, mă bucur că la băutul apei nu m-a moștenit pe mine.
Sara este, deci, pe mâini bune! Mă bucur că are cine să îi vorbească despre alegeri sănătoase. 🙂
Am uitat să îi pun apa în rucsacul de tenis…
Weekend-ul trecut, într-o super grabă, am uitat să îi pun lui Alex apa în rucsacul de tenis. M-au sunat și voinicul m-a tras de mânecă, iar la scurt timp după aceea soțul s-a apucat să îmi trimită poze să nu cumva să rateze ocazia să îmi arate că a salvat el situația. 🙂
– Mami, mi-a luat tati apă din aia cum am băut în Provence, numai că asta e cu Tsum Tsum!
De ce Evian Tsum Tsum?
Alex a fost foarte încântat de sticla de apă Evian Tsum Tsum cu personaje Disney și recunosc că mi-a plăcut și mie cum arată. E un ambalaj foarte cool, perfect ca formă și ca dimensiuni pentru mânuțele de copii ocupați cu lucrurile importante în viață (alergat, joacă, explorat, etc.).
Hidratarea poate fi distractivă.
Sticlele – pe are le puteți găsi online aici sau în supermarketuri și benzinării – sunt o ediție specială de apă minerală (plată), cu capac sport și capacitate de 0.33 l. Copiii pot bea singuri și fără să verse apa pe ei în grabă și, dacă seamănă cu Alex, se vor amuza cu personajele simpatice Disney de pe etichetă.
Cât despre calitatea apei… Voi știați că apa Evian, traversează timp de 15 ani un filtru natural unic în lume, aflat în inima munților Alpi, obținându-și puritatea și echilibrul mineral unic și constant de-a lungul anotimpurilor? Conținutul scăzut de sodiu și compoziția minerală echilibrată o fac să fie potrivită mamelor și bebelușilor. Apa este îmbuteliată la sursă fără să fie atinsă de mână de om pe parcursul procesului.
Și-acum vă invit la concurs!
Pentru ca și ai vostri copii să aibă parte de niște hidratare distractivă marca Disney Evian Tsum Tsum vă invit la un concurs cu premii simpatice foc.
Puteți câștiga, prin tragere la sorți, câte unul din cele 11 premii (da, ați citit bine): 1 set de joacă sau 10 figurine Tsum Tsum de colecție.
Ca să intrați în cursă trebuie să:
- îmi spuneți mai jos, în comentarii, care e personajul Disney preferat al copiilor voștri care ar face hidratarea super distractivă
- dați share public (pe Facebook) articolului ca să dăm sfoară-n țară că avem Tsum Tsum-uri de dat. 🙂
Concursul se va încheia pe 31 mai, ora 23:59. A devenit deja un obicei ca Alex să extragă câștigătorii așa că tot el mă va ajuta și de data aceasta. Voi anunța cei 11 câștigători aici în articol, dar și pe adresele de email cu care veți comenta mai jos.
Între timp vă mai spun că odată cu lansarea produsului pe piața din România (una dintre cele 6 piețe din Europa care au momentan acest produs) Evian declară luna iunie “Luna Copiilor” și în fiecare săptămână vor oferi 80 de premii din colecția Disney Tsum Tsum celor care vor cumpăra cel puțin o sticlă de apă și se vor înscrie pe site-ul concursului. Șiii, pe 1 si 2 iunie, în Carrefour Băneasa vă așteaptă unele surprize din partea Evian, iar prin achiziționarea a 6 sticle de apă Evian 0,33l sport cap puteți câștiga Tsum Tsum-uri simpatice pe loc.
Acestea fiind zise, mă duc să mai beau niște apă!
Later edit – 4 iunie 2017
Avem și numele celor 11 câștigători!
– Premiul mare (set de joacă): Carmaciu Oana
– Premiile mici (câte o jucărie de colecție Tsum Tsum): Ștefan Rodica, Dani Dragomir, Istrate Mihaela, Laura Tofan, Carmen Lupita, Petronela, Ghita Patricia, Carmen Haineala, Maria Dobrescu și Lilia Toma.
Felicitări tuturor! Aveți mail de la mine în inbox. 🙂
Update: Pentru că nu am reușit să iau legătura cu unul dintre câștigători am mai făcut o tragere la sorți. Felicitări Andreea Radu! O jucărie Tsum Tsum de colecție merge la tine.
Sursa foto titlu: Shutterstock
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
51 Comments
Ei, cine? Mickey, desigur. Îl avem și pe perete pictat, in mașina cu Minnie.
Minnie.fetitele mele o adoră.iar cea mică (un an și 8 luni strigă Mimi la desene animate cu Mickey)
Mickey categoric este favoritul nostru
fetita mea o adora pe Minnie..ii place mult cum se inbraca si cum danseaza
Bună Cristina!
Asta cu 2 litri de apa ma depășește și pe mine . Chiar citindu-ti articolul, mi-am adus aminte ca am băut azi doar o singura cană de apa. Ei bine, acum, am mai dat pe gat o cana. Bine ca și ai mei copii cer apa non stop.
Și, ca răspuns pentru concurs, al meu băiat este înnebunit după Mickey Mouse. Are și un plus cu care doarme.
Multa sănătate și hidratare va doresc!
Minjie este preferata fetelor mele
Mickey Mouse este favoritul lui Nicolas.
Minnie e preferata fetitei mele,are multe jucarii cu Minnie,imbracaminte,sticlute din care bea apa,farfurii si lista e lunga!
Asta cu 2 L si pe mine ma pierde pe drum… Mi-e frică să mă gândesc câtă apă beau de fapt. Copiii stau mai bine la capitolul acesta, e adevărat, dar cred că se poate și mai bine.
Mickey și Minnie sunt preferați si la noi in casă, avand în vedere că sunt băiețel și fetiță. Fiecare își cunoaște si recunoaște preferatul și lucrurile nu se amestecă niciodată..:)))
Uite, vorbind cu cineva pe Facebook şi mergând din articol în articol la recomandarea ei, am ajuns aici: https://mobile.nytimes.com/2015/08/25/upshot/no-you-do-not-have-to-drink-8-glasses-of-water-a-day.html?rref=collection%2Fcolumn%2Fthe-new-health-care&action=click&contentCollection=upshot®ion=stream&module=stream_unit&version=latest&contentPlacement=6&pgtype=collection&_r=2&referer=
Putem să ne liniştim. 🙂 Noapte bună!
Mickey si Minnie sunt preferati copiilor mei ! Mai ales a celui mic Eric care are 1 an este foarte vesel cand ii vede !
din fericire suntem cu totii niste rățuște asa ca nu prea sunt probleme la noi la capitolul asta.
dar e si mai distractiv sa ai o sticla cu mickey mouse, orice ar fi. oriunde il vedem ne inveselim instant. probabil datorita zambetului molipsitor :).
Micky Mouse este personajul preferat al baiatului cel mare. Eu am aceeasi problema cu bautul apei. 🙂
Mickey Mouse… E preferatul său și nu refuza nimic cu el.
La noi in casa preferatul copiilor e Pluto.
Minnie Mouse este preferata bebelusei mele.
Minnie Mouse e preferata fetei mele…nici ea nu bea apa suficienta,nici eu….poate cu Minnie pe ea …?
Mickey Mouse este preferatul nostru iar pe locul doi este cainele dalmatian.
Multumesc.
Personajul preferat a lui Vladimir este Mickey :), adevarata nebunie cu Pilotii de curse.
Personajul preferat al fetitei mele este Donald Duck.
Elsa, desigur!
Greu cu apa si la noi. Fetitei trebuie sa-i amintesc mereu ptr ca se ia cu altele si uita. Iar la voinicelul de 1 an iar m-am chinuit ptr ca nu-i placea deloc sa bea apa. Am incercat cu toate modele de striclute/ canute/ biberoane si pahare pana am gasit-o pe ACEEA! Personajele preferate ale fetitei sunt printesele Disney, desigur. Flacaul inca e prea mic. El adora doar cateii .
Ce dragute sunt sticlele! Cu siguranta le vom cauta si noi!
Micute mele adora toate personajele Disney, in special pe Mickey 🙂
Preferata fetitei este Elsa. Baiatul e fan Angry Birds.
Mickey Mouse. Eric are patut-masina lui Mickey!
Minnie este vedeta casei noastre si fetita mea Flavia ar fi foarte bucuroasa sa castige setul de la Evian ❤️
Mica mea prințesă adora pe Minnie
Minnie este preferata ..o adora
Mickey mouse bineinteles.L-am pictat si pe perete,eu…cu talentul meu nemarginit,dar copilul este tare incantat.sotul in schimb are un ochi mai critic :)))
Elsa 🙂 Nu știu dacă va trece prea curând fascinația pentru acest personaj.
Mickey e preferatul lui…mai ales de cand e pilot de curse
Cand e vorba de personajul preferat vorbim de Mickey Mouse. Desi e fetita si as fi crezut ca Minnie in rochita e mai draguta, tot Mickey e favoritul. Si apropo de apa, fiica mea de 1,6 ani fan apa ma ajuta sa ma hidratez corect si eu. De fiecare data cand bea apa din sticluta preferata nu uita sa-mi aduca si mie sticla cu apa ” magica” de care uit pt mine aprope mereu.
Si baiatul meu tot pe Mickey Mouse il prefera dar i se pare foarte amuzant si Goofy, e tare haios cand se joaca de-a aventurile cu prietenul lui Mickey.
Buna Cristina. Cele doua personaje preferate ale copiilor mei sunt Mickey si Minnie. Sanatate tuturor!
Minnie 🙂
Elsa e preferata lui Andrei 😀 iar Ioanei ii place foarte tare Mickey Mouse.
Fulger McQueen este preferatul baietelului meu , pasionat de mic ! apoi Mickey Mouse.
Ce nume haios, Tsum Tsum, imi vine sa imi iau si eu apa din asta. Ana nu prea bea apa, ca uita. Mai avel de lucrat pe partea asta. Personajele Disney preferate de ea sunt printesele, dar nu am vazut sa fie pe Tsum Tsum. In acest caz, Mickey este perfect 🙂
Noi ne cam chinuim cu apa. Fetele nu sunt mari consumatoare, niciodata n-au fost. Efrem in schimb ma sperie cata apa poate sa bea.
Și noi suntem încântati de sticlele astea mici. Noi luam unele de la Mega cu forma lui Mikey ieșită în relief dar din păcate li se rupe destul de usor căpăcelul.
Sunt haioase cele prezentate de tine. Norocul lui Alex ca ai uitat sa îi dai apa la el! 🙂
Iar legat de personaj, lor le plac toate dar cel mai mult Mikey!
Te îmbrățișez!
Uf, eu ma simt cu musca pe caciula atunci cand vine vorba de hidratare, exact cum povestesti si tu! Sper ca Bogdan sa nu ma mosteneasca din punctul asta de vedere!
Tare mi-ar placea sa ma inscriu si eu in concurs, dar distanta ma impiedica! Multa bafta celorlalti participanti!
De-a lungul timpului au fost mai multe personaje preferate! Cum e Merida – printesa din Brave.
Referitor la hidratate, noi stam destul de bine. Vara consumam foarta multa apa si eventual ceai (neindulcit)
Multa bafta la concurs tuturor participantilor!
Mickey Mouse 🙂
Si noi tot cu minnie, desigur. 🙂 eu ma supar tare ca nu stiu la gradi cata apa bea. Sau nu. Pfff
Maria îi iubește pe toți cei din Club, dar îl are la suflet tare pe Gufi – alături de care a trăit și primul vis! 🙂 http://saptepietre.ro/2013/01/primul-vis.html
Așa că poate numai el ar putea s-o anime să bea mai multă apă… că eu uneori nu reușesc și, mai ales dacă nu e cald afară, sticlele ei rămân destul de pline :(…
Eu îmi încep ziua cu apă, cred că este unul dintre cele mai bune obiceiuri pe care mi le-am format în timp :). Ușor, ușor am început să beau câte un pahar mic, iar acum am ca măsură un păhăroi de la Ikea 🙂 .
În ceea ce privește personajele Disney, Tudor este de departe fan Mickey 🙂
Oho, de aia nu il mai gasim pe Mickey! Are o gramada de fani!
Il alegem pe Winnie, ursuletul de Plus. E fascinata de el!
Minnie e preferata fetiței mele
Mickey Mouse si gasca lui, ii adora pe toti.
Nu ieșim nici noi in evidenta, tot Mickey este preferat. Cat despre apa, uneori de-abia reusesc sa beau un pahar 🙂
Personajul preferat al baietelului meu este Mickey Mouse!