Cand ai in dotare un copil de aproape 5 ani, plin de energie si tot mai curios de tehnologie si chestii cu butoane, si tot mai putin curios de activitati ce au legatura cu pictatul, coloratul sau lipitul, incerci tot felul de metode de a-l tine distrat. Daca ar fi dupa el, s-ar harjoni cu noi toata ziua, s-ar plimba cu trotineta sau cu bicicleta si ar alerga prin parc. Dar uneori, fie ca vremea nu ne permite, fie ca trebuie sa ne tragem sufletul dupa atata zvapaiala, avem nevoie de activitati mai linistite.
In cazul nostru cartile sunt o modalitate buna prin care reusim sa il tinem macar o jumatate de ora intr-un loc si ne ofera ocazia sa povestim, sa stam de vorba, sa ne conectam. Asa ca noutatile de la editura Litera au venit la timp si tare ne mai bucuram de ele. Le gasiti mai jos pe toate, poate va atrage ceva atentia in mod deosebit.
Mowgli si ploaia – E o carte potrivita pentru cei mai mici, cu imagini multe, mari si frumos realizate, dar si cu text scurt, numai bun pentru capacitatea lor de concentrare. Lui Mowgli ii place la nebunie viata in jungla, unde poate sa se catare printre liane, sa alerge prin iarba si sa inoate in rauri. Are multime de prieteni, printre care se numara fratii sai lupi, veveritele zburatoare, blandele testoase si cinstitul rinocer. Intr-o zi, in jungla se porneste o furtuna, noroc ca Bagheera si Baloo stiu exact ce e de facut. Doar ca sfaturile lor sunt foarte diferite… Sa mearga la adapost sau sa danseze in ploaie?
Henry si puterea imaginatiei – o poveste fara varsta despre prietenia dintre un baietel si iepurasul lui de jucarie. Cand iepurasul dispare Henry il cauta peste tot fara succes si cere ajutorul bunicului care il sfatuieste sa isi imagineze ca l-a gasit. Prin ce aventuri trec ei impreuna va las pe voi sa descoperiti in paginile ilustrate intr-un mod aparte.
Garda felina. Povestea filmului – Povestea care continua celebrul “Regele leu” nu cred ca mai are nevoie de introducere. Copiii pot citi acum oriunde si oricand despre aventurile lui Kion, fiul regelui Simba si ale Garzii feline formate din prietenii sai.
Garda felina in actiune – Iar daca cei mici stiu deja povestea pe de rost 🙂 puteti incerca activitatile din aceasta carte. Am pus mai jos cateva imagini cu provocarile din carte: de la colorat, la gasit drumul prin labirint sau la puzzle copiii vor gasi cu siguranta ceva pe placul lor.
“Prima mea carte despre litere si cifre” – Copiii pot invata literele si cifrele cu ajutorul personajelor Disney indragite. Prin asocierea literelor cu acele cuvinte care incep cu fiecare dintre ele, copiii vor memora mai usor alfabetul si sunetele asociate literelor, invatand totodata cuvinte noi. Numerele de la 1 la 1000 sunt exemplificate prin multimi de obiecte, iar activitatile distractive sustin primii pasi in lumea minunata a literelor si a numerelor.
Fetele sunt rasfatate cu doua apartitii doar pentru ele:
“Casuta de papusi” – O casuta cu sase camere, cu toate piesele de mobilier si de decor incluse asteapta sa fie asamblata. Piesele se modeleaza prin pliere, pe baza unor instructiuni foarte simple. Nu e nevoie de foarfeca sau lipici.
“Soy Luna. Marea aventura” – Micile domnisoare se pot bucura de aventurile noului personaj indragit de la Disney Chanel, Luna Valente, o adolescenta pasionata de mersul pe role. O lectura pentru vacanta de vara.
Leave A Reply