Cum e viata cu doi copii? Cum te descurci cu toate? Mi se intampla destul de des ca prietenii si cei care ma citesc sa ma intrebe. Fara sa fie chiar toate zilele haos sau fuga contra cronometru, ieri a fost o zi ca un carusel si cred ca surprinde esenta vietii in patru. Asa ca azi dau din casa.

Here it goes… Ieri a fost o zi tare plina pentru noi, o zi incarcata care a venit dupa alte doua zile la fel de aglomerate. Sambata seara ne-am organizat ad-hoc cu fratii mei sa vina in vizita si, sora buna cum sunt eu, le-am propus sa vina la pranz. E prima data cand m-am oferit sa gatesc pentru mai multi de cand eram la inceputul sarcinii cu Sara. Dar nu ne vazuseram de aproape 2 luni si mi-era tare dor sa schimb o vorba in direct cu ei.

Cu promisiunea facuta, ne-am trezit duminica pe la 09:30 cand copiii au dat semne ca nimic nu e sanatos in doze mari, nici macar somnul. Dupa ce toata lumea a fost hranita si eu mi-am luat si doza de cofeina ne-am pus pe treaba.

Si cum un pranz de duminica parca nu e complet fara un desert am ales sa facem si un pandispan cu zmeura care a iesit delicios si s-a evaporat tot cu exceptia a trei bucati. Pe ele am reusit sa le ascund la timp. Promit sa revin si cu reteta in curand. Am avut noroc ca Alex avea chef de ajutat si el s-a ocupat singur de cantarirea ingredientelor. Stiam eu ca o sa ne fie de folos la ceva ca stie cum se scriu sutele si zecile! Nu l-as fi obligat sa ma ajute, dar daca tot si-a exprimat dorinta, am profitat de ajutor. Nu doar ca treaba s-a facut mai repede, dar am reusit sa petrecem timp impreuna, sa ne distram si sa ma relaxez. Aveam nevoie dupa ce am tot plimbat-o pe Sara prin casa ba in brate, ba in Manduca (dintele cu numarul 2 bate la usa si de doua zile sufera pitica mai mult decat pana acum). Intre timp domnul sot s-a ocupat de somon si de pregatirea legumelor asa ca pana ne-au venit musafirii eram gata cam cu toate.

Mi-a picat tare bine sa ne inghesuim cu totii la masa si sa povestim cine cu ce se mai ocupa, sa vorbim despre afaceri proprii, despre proiecte in pregatire, despre feluri de a colabora, daca tot suntem in online toti 3… Asa ca, la un pahar de vin bun (ei), cu povesti faine, o mancare gustoasa si un desert pufos eu am reusit sa imi umplu bateriile si sa pun pe hartie niste idei faine despre care va voi povesti cand vor incepe sa prinda contur.

Am reusit sa ard si ceva calorii, ba cu plimbatul Sarei, ba cu pregatitul pranzului, dar mai ales cu spalatul muntelui de vase. Si dupa ce totul era spalat si curat, m-am gandit ca ar merge sa facem o limonada cu zmeura. Inca nici acum nu imi dau seama la ce ma gandeam si cum am reusit, dar am scapat castronul in care s-a scurs zeama de la zmeura decongelata. Poate ati crezut ca “Tabloul unei duminici pictate cu zmeura” din titlu era doar pentru un efect poetic. Nu, nu. Eu chiar am reusit sa improsc toata bucataria, hainele mele si ale sotului si o buna parte din peretii de pe hol cu lichid de culoare framboise. Pacat doar ca in reactie cu vopseaua de pe pereti s-a facut un fel de gri spalacit pe care nu reusesc sa il sterg. Si sunt mandra de mine. Evident ca nu pentru creatia artistica, ci pentru alegerea raspunsului meu la intamplarea nefericita. Am constientizat exact fractiunea aia de secunda in care am ales sa fac haz de necaz in loc sa ma enervez. Am zis, asta e, se mai intampla. Mai mult decat atat, am resusit sa ma si descarc printr-o criza de ras cum nu am avut de mult si care mi-a picat tare, dar tare bine. Declansatorul? Fratele meu mai mic:

– Alex mare! Noi nu putem iesi de aici…vino putin ca am varsat castronul cu zeama de zmeura! 

Apare nedumerit din sufragerie:

– Sa fac poza?

– Nu… Sa dai cu mopul!

Mno, a fost fain la noi ieri. Mi-a placut.

Intre timp ne sunasera niste prieteni dragi sa ne vedem putin la aer pana mai putem (bebele lor e tare aproape de a-si face debutul in lume). Ne-am straduit deci sa ne imbracam si sa fim gata la timp. Dar eu v-am mai zis ca Murphy nu doarme! Cand toti eram imbracati mai putin Alex, a inceput sa planga ca il doare degetul mic de la piciorul drept si ca el nu poate umbla. Cu chiu cu vai l-am linistit si ne pregateam sa iesim pe usa cand a inceput tura a doua de plans pentru ca am stropit peretii si acum casa noastra arata urat. Ah, si sunt cea mai rea din Univers pentru treaba asta.

Am reusit sa iesim si din casa, ba chiar am avut timp de o plimbare pana au ajuns prietenii nostri. Ne-am bucurat de strazile linistite, imbracate in galben, am avut timp sa stam si noi de vorba ca adultii pana Sara a tras un pui de somn in carucior iar Alex si-a facut de lucru cu frunzele de pe jos. 

Am povestit putin cu prietenii nostri, i-am incurajat si le-am urat succes pentru noua provocare ce ii asteapta. Ne-am intors relaxati in casa, numai bine sa ne apucam de hranit copiii, de strans jucariile, de baita si povesti de noapte buna.

Concluzia mea despre viata cu doi copii

Duminica noastra a fost asadar un fel de spectacol in prea multe acte, dar mi-a placut fix asa cum a decurs si n-as fi schimbat nimic, nici macar plansul si supararile copiilor sau oboseala dupa niste ore-maraton.

Viata in patru mi se pare atat de fireasca incat nu prea mai stiu cum era in trei, iar in doi nici atat. Imi place povestea pe care o scriu cu familia mea in fiecare zi si pe care o traiesc asumat cu tot ce vine la pachet. 

La final am si eu pentru voi o intrebare si o rugaminte… Cu ce as putea scoate petele de pe pereti fara sa fie nevoie sa dau cu vopsea peste? Si spuneti-mi, va rog, ca nu suntem singurii cu duminici maraton. 😀

Sursa foto: aici

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.