Bine ați venit la Inspirația săptămânii, locul în care strâng articolele care mi-au atras atenția pe parcursul unei săptămâni – mi-au oferit o soluție, m-au făcut să râd, mi-au dat o idee, etc. Le voi împărtăși cu voi în fiecare vineri seara, pentru ca voi să le puteți accesa ușor peste weekend când prindeți un moment de relaxare și vreți să citiți.
Pentru tine ca părinte
”Despre sacrificiul părinților și lecția neiubirii pe care o predau” – Nu mă gândisem niciodată la asta. ”Și când contează ceilalți, alegi pentru ei, chiar și în defavoarea ta, iar dacă găsești puterea să alegi pentru tine, în defavoarea lor, se cuibărește adânc și de neclintit, vinovăția.”
”Ipocrizia părinților moderni. Una zic și alta fac.” – Eu v-am mai spus că cei mici imită tot ce văd la noi, părinții.
”Școli de vară în București” – Dacă nici pe blogul Oanei nu găsiți idei de școli de vară, nu mai găsiți nicăieri!
”Multora dintre noi ne e teamă de copilul nostru. De cine ne amintește el?” – De câte nu am simțit și eu teama asta…?
”Cea mai mare schimbare după ce vine bebe” – Ăsta cred că a fost unul din principalele motive pentru care m-am grăbit să revin la serviciu când Alex a împlinit un an: îndepărtarea de mine.
”Copiii au nevoie și de aripi, și de rădăcini! De vorbă cu Dr. Laura Markham despre creșterea copiilor, autonomie și limite” – Ce interviu fain cu dr. Laura Markham.
”Te rog, nu îmi mai „ajuta” copilul!” – ”Oameni buni, vă rog eu mult! Dacă mă vedeți pe mine ca mamă că stau și o las pe fiică-mea să se cațere singură pe undeva, asta nu înseamnă că sunt o mamă denaturată, care nu vrea să o ajute și trebuie să apăreți voi în armuri strălucitoare să o ajutați! Eu stau lângă ea și o ajut doar dacă ea îmi cere ajutorul. Și ea știe că sunt acolo când are nevoie de mine. În rest, o las să se descurce singură, pentru că așa își dezvoltă încrederea și independența.”
””Știu ce simți, te înțeleg” face minuni” – Copiii chiar înfloresc atunci când se simt în siguranță, iubiți și înțeleși.
”This Is Why Your Baby Doesn’t Sleep Through The Night” – Un fel de kind reminder. 🙂
”Honesty, Anger and Parenting” – Doar pentru că ne-am enervat din cauza copilului nu înseamnă că ne putem descărca pe el.
Pentru binele tău (și al familiei tale)
”Și tu vrei să fii acceptat, nu?” – Între o viață liberă și una în care faci orice ca să le fii altora pe plac tu ce alegi?
”Hei, ce mai faci?” – Una din ”temele de casă” pe care le dau participanților la cursul de Inteligență Emoțională este să sune pe cineva cu care nu au vorbit de mult, doar așa, să vadă ce mai fac. E un experiment interesant despre care vă povestesc marți, la Pauza de bine.
”Pierdut motivație. O declar nulă!” – Aș mai adăuga ceva: De ce vrei să mergi la sală? Dacă nu ai un motiv ancorat în valorile tale sooner or later vei renunța.
”Îmi este dor de mine! Exercițiu de reconectare cu sufletul meu” – Ce exercițiu fain! Și greu. Vă provoc să îl încercați.
Blogging
”Mic ghid: 7 feluri în care îl ajut pe blogger-ul meu preferat” – Miruna a scris foarte fain și concis despre ce stă în spatele articolelor marcate cu (P). Din perspectiva mea, deseori aceste articole plătite sunt și mai bine scrise decât articolele scrise doar de dragul scriiturii.
”La ce se așteaptă un blogger din partea cititorului?” – Voi la ce credeți că se așteaptă un blogger?
”Cele 10 porunci ale bloggerului” – Andreea a făcut un decalog al bloggerului. Useful stuff!
Călătorii
”In Bruges” – Tare mult îmi doresc să ajung și eu să vizitez Bruge.
”E fantastic să fii copil la Ela Quality Resort Belek!” – Există un timp potrivit pentru vacanțele active și unul potrivit pentru vacanțele cu leneveală și speranță de ceva odihnă.
”Our favorite road trip games for young kids {12 free and fun ideas}” – Raluca are – pe blogul ei în engleză – o listă faină de activități numai bune de jucat în mașină. Dacă vă pregătiți de vacanță și vreți și mai multe idei de jocuri și activități găsiți și lista noastră de recomandări aici.
Activități pentru copii și părinți
”Clothespin Crocodile” – Mie nu îmi plac crocodilii, dar ăștia sunt chiar simpatici!
”Accordion-Fold Paper Fish” – Sau poate preferați peștii?
”Evenimente de Sânziene în Familie! Recomandări la Bucureşti 24-25 Iunie” – Mâine e și ziua iei, dar și picnicul la care vă aștept să ne hârjonim cu copiii.
Citiți și articolele anterioare din seria “Inspirația săptămânii” aici.
Weekend cu timp și pentru voi vă doresc!
Sursa foto: Shutterstock
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply