– Alex, hai la masă!
– Nu pot acum că mă joc!
…
– Alex, gustarea te așteaptă pe masă!
– Imediaaat!
Vă sună cunoscut dialogul? Cam așa decurg mai toate invitațiile la masă cu un copil care acuși va împlini 6 ani și are lucruri mult mai importante de făcut decât să vină și să stea la masă.
Norocul meu e sunt ”berbeacă” și nu mă dau bătută cu una cu două. Pentru mine e important ca lucrurile care trebuie să se întâmple (mâncat, spălat, culcat, plecat la timp, etc.) să se întâmple, dar la fel de important este să evităm bătăliile acolo unde ele nu sunt necesare. Și o bună modalitate de a face asta este să respect și să satisfac nevoia de autonomie a lui Alex ori de câte ori pot.
Lui îi place, de exemplu, să mă ajute la gătit încă de când era mic așa că îl implic și acum în pregătirea meselor și a gustărilor.
Într-o duminică seara m-a întrebat dacă am primit deja mail-ul de la grădiniță cu meniul următoarei săptămâni ca să știe cam ce va fi de mâncare. Cum mail-ul cu pricina vine abia luni după ce el ajunge la grădi, i-am propus să facem un meniu similar pentru gustările lui de după-amiază de acasă și a fost foarte încântat de idee.
S-a uitat în frigider, în fructieră și în sertarul cu ronțăieli și m-a invitat la brainstorming. Aveam încredere în el că va alege echilibrat per ansamblu. Ce și-a ales puteți vedea mai jos.
7 zile și 7 gustări
Alex și-a stabilit meniul gustărilor pe o săptămână întreagă consultându-mă ocazional să vadă dacă aș avea chef să îi fac câte ceva bun la cuptor. Cum programul meu depinde foarte tare de Sara am bătut palma cu o singură mențiune: opțiunile să fie interschimbabile și deci ordinea gustărilor alese să fie flexibilă.
Luni – Biscuiți fără zahăr. I-am făcut împreună în weekend la cererea lui, înainte să știm de planul ăsta săptămânal cu gustările. Rețeta o găsiți aici.
Marți – Curmale. A ales ca ziua asta să fie cu fructe. În ultima vreme a făcut o pasiune pentru kaki, pe care eu nu l-aș mânca pentru nimic în lume, dar gusturile nu se discută. Dar cum nu am găsit kaki s-a mulțumit cu 2 curmale.
Miercuri – Pentru că ultima dată am fost la cumpăraturi cu toții Alex a avut ocazia să își aleagă ceva pe placul lui. A găsit acel ceva în vitrina frigorifică unde, așezate frumos, erau expuse pachetele de Danonino brânzică de vaci, în noile ambalaje. El a fost fericit că îl lua pe Dino acasă, eu am fost mulțumită că gustarea venea la pachet cu calciu și vitamina D. După un timp de gândire, a pus mâna pe o combinație cu banane și zmeură, iar pentru gustare a adăugat și un strop de granola deasupra. ”Cred că i-ar plăcea lui Dino rețeta mea!”, mi-a zis.
Joi – Chec cu lavandă și ciocolată. Acum 2 veri, când ne plimbam prin Provence, Alex a descoperit că lavanda nu doar arată și miroase frumos, dar e folosită și în deserturi. I-au plăcut atât de mult prăjiturelele specifice gustate acolo (calissons) că a trebuit să găsim o variantă adaptată acasă. Rețeta o găsiți aici.
Vineri – Iaurt de casă cu chia. E o gustare pe care i-o făceam Sarei când era mai mică și Alex a fost foarte curios să vadă cum se face iaurtul. L-a tot analizat pe măsură ce treceau orele și iaurtul se îngroșa, iar la final a și gustat cu chia cu tot.
Sâmbătă – Sticks-uri de legume. Și-a ales morcovi, ardei și roșii cherry. Dar ca să nu fie gustarea anostă, când a văzut fâșiile de ardei, i-a venit ideea să jucăm X și O folosindu-ne de legume. Și cum să refuz când în copilărie jucam X și O ori de câte ori prindeam ocazia?
Duminică – Mozaic din alune și migdale crude, zmeură liofolizată și fulgi de porumb. Fiind weekend și având timp de stat împreună gustarea a luat formă de mozaic. Ne-am distrat făcând fețe zâmbitoare, flori din migdale, soare din fulgi de porumb și chiar litere și cifre din alune.
Cam așa arată gustările creative ale unei întregi săptămâni, alese de Alex. I-a plăcut mult ideea și mi-a spus că mai vrea. Acum eu sper să rămânem tot doar la gustarea de după amiază, că dacă trece și la mesele de prânz sau cină am sfeclit-o! Nu de alta, dar nu știu cum i-aș explica Sarei că în loc să ne jucăm trebuie să gătim mereu câte ceva pentru fratele ei. 🙂
Acest mic proiect cu gustări delicioase și hrănitoare l-am gândit împreună cu Alex la invitația Danonino și am avut ca scop încurajarea autonomiei copiilor în alegerea și pregătirea gustării, petrecând și timp de calitate împreună. Noi ne-am distrat și ne-am ales cu 7 gustări simple pe care vă invităm să le încercați.
Sursa foto: Shutterstock
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
4 Comments
Nu am incredere in marca Danone, prin urmare branzica Danonino nu isi gaseste locul printre gustarile fetitei mele.
Restul gustarilor sunt f ok si imbietoare.
Mă bucur dacă ați găsit idei pe placul vostru printe ele. 🙂
foarte interesanta metoda asta. sa stii ca am sa o aplic si eu cu Dante. la cei 8 ani jumatate ar trebui sa aiba chiar multe idei 🙂
Sunt curioasă ce va alege. 🙂