Uneori visez la o pauza doar pentru mine

Da, e adevarat. Cateodata, mai ales dupa un sir de zile pline si agitate tanjesc dupa o pauza doar pentru mine, pe principiul “Opriti lumea, vreau sa cobor!”

Mi-e drag de oameni, in general si sunt mandra de lucrul asta. Doar ca uneori asta inseamna ca las de la mine, ma supraadaptez ca sa le fie lor bine ca deh…imi place cand lumea e fericita.

Ii ascult cand au un of, incerc sa reprogramez intalniri ca sa le fie lor bine, le explic o data, de doua ori, de trei ori daca trebuie, numai sa inteleaga, ma reorganizez eu ca sa aiba ei timp de una, de alta. Nu fac asta pentru oricine, evident, dar chiar si asa… Obosesc.

Si ma maniez si ma intristez cand vad ca altora nu le pasa de lucrurile astea chiar deloc. Cand nu spun “multumesc”, “apreciez” sau “te rog”. Cand isi asuma si meritele mele ca si cum ar fi ale lor. Cand nu fac altceva decat sa se planga si sa acuze fara sa ia masuri. Cand nu inteleg ce li se cere, nu pun intrebari ca sa se asigure ca intelegerea lor e aceeasi cu a mea si in final tot ei se revolta. Lista asta ar putea continua. Cateodata ma intreb de ce ma consum eu cu problemele si frustrarile altora, pentru ca si ele ma obosesc.

Ma straduiesc sa nu le iau cu mine acasa unde ma astepta un copil senin ca cel mai curat si albastru cer pe care l-am vazut vreodata. El e gata de joaca si pregatit sa ceara ce i se cuvine: atentia mea si timpul meu nostru.

Si cateodata, doar cateodata visez la o pauza doar pentru mine. In care sa pot face exact ceea ce simt sa fac si sa pot ignora toate lucrurile de care nu am chef sa ma ocup. O pauza in care sa nu existe oameni sacaitori, mail-uri ce asteapta raspuns, vase de spalat, haine de calcat, mancare de facut, jucarii de ocolit, ore fixe de ajuns undeva.

Sa stau pe o terasa umbrita, in liniste si sa ma pierd in paginile unei carti. Sau sa ma rasfat cu sunet de valuri. Sa pot sa scriu si sa contribui cu putinul meu la ceva mai mare care sa inspire macar o mana de oameni. Sau poate sa scriu ca sa imi golesc mintea de toate gandurile care o incarca. Sa pot contura planurile care tot incearca timid sa se faca auzite, realizate.

Sau poate doar sa stau cu mine.

Uneori visez…