De ce are nevoie o gravida racita? De putina intelegere, ajutor si timp de zacut. Ce primeste gravida racita la sfarsitul unei zile? Rolul de arbitru in “meciurile” din casa. Bine…si cate un strop microscopic de intelegere, ajutor si timp de zacut in pauzele dintre reprize.

 Se pare ca serile de vineri nu mai sunt despre visat la weekend, distractie sau Vocea Romaniei. Cel putin unele seri de vineri.

Nici nu apucam bine sa ma intind pe canapea si sa pun patura pe mine ca incepeau discutiile in contradictoriu. Dau ignore, ca pana la urma omul de aproape 34 de ani tot va ajunge la o intelegere cu copilul de 4 ani si un pic. Sau nu? Dau navala peste mine, Alex urland la taica-sau, taica-sau varsandu-si oful la mine: nu ma inteleg cu el; uite-te si tu ce a facut; deci nu ma asculta si gata; nu mai pot; sunt obosit; il las in cada; eu nu il mai imbrac; nu sta; da din picioare; e tras cu cheia… Si asta la intervale de maxim 3 minute.

Dar ce face copilul cand vede ca tati are niste butoane imaginare pe care daca apasa obtine reactii care mai de care mai intense? Le apasa! Si le tot apasa pana ajunge sa preia si el starea de nervi. Printre muci si lacrimi imi spune: tati asta nu ma lasa sa fac [insereaza orice activitate aici]; tu nu esti bun; vreau la mami; tu nu stii sa imi faci; vreau la mami; uratule!; vreau la mami; am muci; vreau la mami; am lacrimi; vreau la mami.

Si uite asa ne-am distrat noi aseara: eu cu starea aia nasoala de inceput de raceala si dureri de bazin si ligamente; el obosit dupa o saptamana super solicitanta; iar Alex cu dor de petrecut timp cu noi, adica joaca linistita cu mine si zbenguiala maxima si “alpinism paternal” (a se citi urcat/sarit in spatele sau direct pe capul lui tati).

Tare mi-as fi dat demisia din rolul de arbitru aseara, noroc ca in dimineata asta s-au trezit la 10:00 si fost best buddies, ba Alex a insistat sa ii faca si sa ii si ofere felicitarea de ziua lui cu o saptamana in avans si au plecat fericiti la piata, asa ca baietii.

The end.