Cand am plecat saptamana trecuta intr-un teambuilding cu colegii ma asteptam sa primesc multe sms-uri din categoria “S-a intamplat asta. Ce sa fac?”

E adevarat ca ma organizasem suficient de bine in zilele premergatoare evenimentului ca sa le las de mancare pentru pranz, dar am plecat putin ingrijorata.

Si cand in loc de sms-uri am primit cateva poze cu un copil vesel, insotite doar de vesti bune cum ca totul merge struna, recunosc ca primul meu gand (care a durat si foarte putin!) a fost ca nici macar nu imi simt lipsa si ca n-as fi chiar asa de indispensabila. Dupa care mi-am bagat repede mintile in cap si am inteles ca atunci cand lucram ca o echipa, sotul meu se poate descurca singur in foarte (dar foarte) rarele cazuri cand eu nu sunt acolo cu ei. Si atunci stresul meu a fost inlocuit de mandrie.

La intoarcere ma asteptau doua zambete largi, o casa aspirata, haine spalate, vase stranse si un frigider…gol, dar care ne-a dat ocazia sa petrecem timp impreuna la restaurant si apoi la cumparaturi.

Per total, a fost o “escapada” meritata si placuta. Pacat ca se pare ca sunt dependenta de patul meu de acasa si ca nu ma recuperez la fel de repede ca in trecut dupa niste ore de zbenguiala in club. 😀

Ah, am uitat sa va spun ca am fost plecata 2 nopti, iar sotul si-a luat din plin revansa plecand apoi 5.