“Cat mai dureaza timpul?”

Parca ieri te tineam in brate pentru prima data. Erai asa de mic. Te-ai cam grabit sa ne cunosti. Ma uitam la manutele tale mici, roz, perfecte si la nasucul tau in vant.

Imi amintesc primul tau zambet in somn si ma intreb si acum oare ce visai. Nici nu mai conta ca noptile eram mai mult treji decat adormiti.

Te vad si acum pe patul mare cum incercai sa te intorci de pe o parte pe alta si cadeai mereu inapoi, dar nu te dadeai batut.

Parca zilele trecute ai pornit singur pe piciorusele alea pufoase. Era 25 august si fugeai de bunica. :)

Acum te distrezi cand iti povestesc cum saptamani intregi imi tot spuneai “ochilonti” si nu pricepeam ce vrei sa spui. Cand in sfarsit am inteles ca era vorba de intuneric ai fost foarte fericit si mandru. Sau cand iti zic ca unul din cuvintele tale preferate a fost candva “danduda”. Habar nu am ce incercai sa imi spui. Mai stii cand i-ai spus lui Andi ca ai mancat “brrlea”? Asa ii spuneai la broccoli.

Sunt sigura ca am batut orice record de ascultat aceeasi piesa luni in sir. Cand o sa fii mai mare o sa ascultam iar “Somebody that I used to know” – sunt curioasa daca iti vei aminti.

Amintirile astea sunt bine bine puse la pastrare. La fel ca multe altele despre care o sa iti povestesc candva.

Si acum ma uit ce mare te-ai facut, cum ne  numeri mutarile la Monopoly ca sa te asiguri ca nu trisam, cum capeti tot mai mult curaj, cum stii sa faci singur atatea lucruri, cum poti fi intelegator, ocrotitor sau cateodata incapatanat. Si sunt sigura ca in curand ma vei certa cand voi indrazni sa te pup in fata scolii sau ca vei cere sa mergi fara noi undeva.

Asa ca la intrebarea ta de acum cateva seri o sa iti raspund ca timpul dureaza prea putin si ca mi-ar placea, din cand in cand, sa-l pot lungi cumva…