Copiilor nu le place sa fie luati pe nepregatite. Fie ca e vorba de plecat din parc, terminarea programului de desene la televizor, apropierea orei de culcare sau montarea branulei in mana, copiii se vor obisnui cu ideea si vor raspunde mai bine solicitarilor daca li se spune dinainte ce urmeaza sa se intample.
Explicandu-le pe intelesul lor ce presupun anumite proceduri, de atatea ori cat au ei nevoie, ii ajutam sa se familiarizeze cu gandul ca ceva va trebui sa se intample chiar daca nu le place.
De cate ori nu ati vazut in parc scene cu plans si suparare la aflarea brusca a vestii ca e de plecat acasa?
Vietile parintilor ar fi mult mai usoare daca i-ar pregati pe cei mici inainte de a-i lua de la locul de joaca. “Mai stam 5 minute si plecam” nu se pune. Copiii mici nu au notiunea timpului. “Mai aruncam 3 pietre in lac si apoi plecam” e o varianta mai buna, mai ales daca ii lasam pe ei sa numere aruncarile.
Intr-o experienta recenta, din cauza unui episod de varsaturi am ajuns cu Alex la spital. A fost a treia internare de pana acum, noroc ca niciodata nu a fost vorba despre probleme grave.
Am scris randurile astea cand mai aveam doar cateva ore pana la externare. Ma uitam la Alex cum dormea linistit si ma gandeam cat de mandra sunt de el si cat de curajos a fost.
Ce cred ca ne ajuta pe noi in situatiile mai sensibile este ca i-am vorbit si ii vorbim mereu despre ce urmeaza sa se intample. Alex e deci obisnuit de mic ca noi sa ii explicam orice. Si chiar daca nu intelegea ce spuneam, tonul specific folosit il facea sa fie foarte atent. Persoanele care ajung sa il cunoasca spun mereu ca e cuminte, intelegator sau cooperant si asta se datoreaza, in parte, faptului ca ii vorbim despre lucruri.
In aceasta ultima experienta neplacuta de exemplu, inainte sa plecam la spital si inainte ca doctorii sau asistentele sa ii faca ceva ii spuneam la ce sa se astepte. Sigur ca asta nu facea experientele mai placute, dar elimina elementul surpriza.
Am fost atat de mandra de cooperarea si curajul lui cand branula si-a gasit loc in manuta pufoasa abia din a patra intepatura. Si asta pentru ca i-am oferit timp, rabdare si pentru ca i-am vorbit.
Voi cum procedati cu copiii in cazurile…sensibile?
You might also like
3 Comments
Buna Cristina,
de mult iti urmaresc postarile pe blog si implicit pe FB. Si tot de mult timp imi spun sa imi fac timp sa iti scriu. Iata ca acum am reusit sa imi fac timp sa iti scriu. 🙂
Despre ce? Despre cat de mult imi place cum scrii, despre cat de interesante sunt subiectele alese de tine si despre cat te mult te apreciez ca iti faci timp sa te dezvolti si pentru a da share experientelor tale.
Am si eu Alex-ul meu :), are 2 ani si o luna si e tot blond, cuminte, ascultator si intelegator, exact cum iti descrii tu puiul.
Intrebai in articolul de mai sus cum procedam noi cu copii in cazurile mai sensibile.
Cu mare bucurie iti spun ca momentele sensibile au fost cateva. De fiecare data tonul folosit, faptul ca ne simtea acolo langa el si alaturi de el si faptul ca ii vorbeam calm sau ii cantam (il linisteste sau ii distrage atentia) functionau de minune.
Iata cum fac eu: de cand s-a nascut Alex am inceput sa ii vorbesc si sa ii explic. Unora li se parea ciudat ca eu explic unui copil de cateva luni ca unui adult: folosesc cuvinte uzuale, le rostesc corect si propozitiile au cap si coada. Faptul ca ii explic ca ii voi schimba pampers-ul, de ce si ce urmeaza sa fac, e doar un exemplu. Copilul meu inca nu vorbeste dar intelege tot si asta e rodul atator vorbe consumate de mine. Ii explic tot si tot timpul. Si cand isi doreste ceva folosesc acelasi ton explicativ si cam aceeasi introducere: “uite, hai sa iti explic (aici e momentul in care se uita in ochii mei, face ochii mari si incepe sa ma asculte ): “jucaria aceea nu e a ta. Nu ai voie sa o iei (atunci e momentul in care el se uita la mine sau la jucarie si ridica manuta cu un degetel si face semn ca nu, nu e jucaria lui si ca nu are voie sa puna mana pe ea). Ai si tu multe jucarii acasa si ne vom juca cu ele cand vom ajunge acasa. Deocamdata hai sa ne jucam cu masinuta din manutele tale”. Clickul lui e la momentul in care eu ii spun”hai sa iti explic”.
Inutil sa iti spun ca rabdarea e esentiala intro situatie sensibila. Ca plange, ca e nervos ca nu ii dau ceva (gen pahar de sticla) sau ca e obosit si ca reactioneaza altfel, rabdarea este cheia. Am reusit, in proportie de 99% sa ma detasez de starea lui emotionala si sa fiu vesela, pozitiva, sa vorbesc calm, sa nu ma las afectata de reactia lui si sa creez diversiunea necesara pentru a-l scoate pe el din acea stare. Si functioneaza!! Pentru ca tensiunea se risipeste mult mai repede si trecem impreuna peste momentul dificil.
Cam atat. Mi-am propus sa scriu putin. Nu mi-a reusit :). Daca il intrebi pe Alex (desi inca nu iti poate raspunde in cuvinte) iti va spune ca da, eu vorbesc mult :)).
Lumi
Lumi, iti multumesc ca ai gasit timpul sa scrii. Si ce frumos ai scris! Citind ma vedeam pe mine cu Alex 🙂 Alex al tau iti va multumi intr-o zi pentru rabdarea si efortul de a o pastra. E bine sa iti faci rezerve de rabdare pentru perioada de 3-4 ani care, din experienta mea, nu e neaparat mai dificila, dar vine cu ceva provocari. E firesc ca piticii sa incerce sa isi impuna punctul de vedere si pot deveni ceva mai incapatanati. Dar au dreptul de punctul ala de vedere si el trebuie recunoscut. Traiasca empatia! Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Cel mai frumos cadou pentru mine este sa stiu ca lumea gaseste idei utile in experientele noastre. Abia astept sa mai primesc vesti despre Alex-ul tau blond, cuminte, ascultator si intelegator! Cris
[…] cum povesteam aici, copiilor nu le plac surprizele, asa ca e bine sa ii anuntam (si sa le repetam) ca se apropie ora […]