Conferinta de sambata a fost un eveniment pe cat de placut, pe atat de plin de mituri desfiintate…intr-o atmosfera presarata cu umor.

Scopul lui Alfie Kohn a fost sa ne provoace paradigmele in ceea ce priveste ideea de control in parenting si sa ne ajute sa schimbam felul in care relationam cu copiii.

Dimineata a inceput cu o intrebare de perspectiva: Ce ne dorim noi pentru copiii nostri? Cum am vrea sa fie ca adulti? Raspunsul sincer la intrebarea asta ar trebui sa fie ca o busola pe termen lung si sa ne ghideze in asa fel incat actiunile noastre sa aiba un efect pozitiv asupra dezvoltarii lor.

Prima parte a zilei a fost concentrata pe recompense si pedepse si pe efectul lor daunator asupra copiilor si asupra relatiei noastre cu ei pe termen lung, iar dupa-amiaza Alfie Kohn a oferit alternative la aceste abordari traditionale.

O prima schimbare pe care ar trebui sa o facem ca parinti, este sa inlocuim “cum il determin pe copil sa faca ce vreau eu” cu “ce nevoi are copilul meu si cum le putem adresa”. Sa ne concentram mai putin pe comportament si mai mult pe nevoia din spatele lui. Din experienta autorului, cu cat mai des apare cuvantul “comportament” intr-o carte de parenting, cu atat mai inutila este cartea respectiva.

Critici des auzite in ziua de azi sunt ca parintii sunt prea permisivi si copiii lor prea rasfatati. Multi parinti se lasa stresati de faptul ca ar putea fi perceputi ca fiind prea permisivi si devin astfel excesiv de restrictivi. Problema este ca un astfel de control prelungit duce la una din doua situatii: fie copilul devine prea obedient, fie devine sfidator.

Aternativa mult mai sanatoasa e sa renuntam la abordarea “doing to” si sa o adoptam pe cea de “working with“, de colaborare si rezolvarea problemelor impreuna. Dar ca orice obordare noua sa produca efecte reale, e foarte important sa intelegem intai efectele nocive ale metodelor clasice ce au ca punct central recompensa si pedeapsa.

Prin aplicarea unor pedepse parintii spera ca vor reusi sa schimbe comportamentul copilului provocandu-le suferinta. Orice fel de pedeapsa e dureroasa pentru copii, nu doar cea fizica (bataia). Izolarea copilului (la colt, in camera lui, etc.) transmite, de exemplu, mesajul ca el e dorit si acceptat doar cand se conformeaza cerintelor noastre. Si totusi…daca pedepsele se presupun a fi eficiente, cum de trebuie aplicate in mod repetat? Ele aduc castiguri minime, pe termen scurt, dar pe termen lung provoaca probleme emotionale. Mai mult decat atat, ca sa isi pastreze presupusa eficienta, pedeapsa trebuie sa creasca in intensitate, daunand grav relatiei parinte-copil.

Unii parinti spun ca o fac din dragoste. Mesajul care ajunge la copil este ca dragostea vine la pachet cu durerea sau ca dragostea dureaza fix atata timp cat el face ceea ce i se cere.

Laudele sunt judecati de valoare, reversul time-out-ului sau izolarii. Copiii nu de asta au nevoie. Lor le trebuie feedback, sprijin, ghidaj. Cand copilul face ceva remarcabil si il laudam, o facem pentru noi ca parinti avem nevoie sa o spunem, nu pentru, ca ei ar avea nevoie sa o auda. Mult mai potrivit in astfel de situatii este sa le adresam intrebari, sa dechidem un dialog care sa ii ajute sa inteleaga valoarea lucrului facut: Cum ti-a venit ideea sa faci asa? Cum ti-ai ales culorile? La ce te-ai gandit? Cum te-ai simtit?

Spre finaul primei parti s-a discutat si despre efectul nociv al notelor. Oamenii se nasc cu o dorinta de a evolua, de a invata. Acordarea de note insa, le schimba foarte repede copiilor concentarea: de la dragul de a invata pur si simplu, la dragul notelor si laudelor. Dar pana la un sistem de invatamant fara note, ci doar cu feedback, fara compararea elevilor intre ei, e cale lunga. Ca parinti putem insa avea grija sa incurajam dialogurile pe diferite subiecte, ca sa pastram intacta curiozitatea lor si interesul de a se dezvolta.

Va povestesc despre ce s-a intamplat in partea a doua a conferintei si despre alternativele propuse de Alfie, in articolul urmator.