Ati auzit vreodata parinti spunand ca cei mici le testeaza limitele? In opinia lui Alfie Kohn, daca ei testeaza ceva, cel mai probabil testeaza cat de neconditionata este iubirea noastra pentru ei in realitate.

Bun. Si daca formele astea de control nu produc efecte pozitive pe termen lung si nu ii ajuta pe copii sa devina empatici si sa creasca armonios, atunci ce e de facut? Care e alternativa?

Multi dintre parintii prezenti in sala au venit cu mari asteptari si mare curiozitate sa auda ce are Alfie de propus, ca doar el le stie pe toate. Sau nu?… Sinceritatea cu care a recunoscut ca si el face greseli, ca nimeni nu e perfect si ca e cat se poate de omenesc sa gresesti a ajutat lumea sa se relaxeze. Vom gresi. E garantat. Ce putem face insa este constientizam fiecare greseala si sa ne asiguram ca data viitoare cand vom fi pe cale sa o repetam, ca ne aducem aminte si sa actionam  mai bine. Sa ne imbunatatim abilitatile treptat, cu fiecare experienta. Lacrimile, frustrarea, nervii – le experimentam si noi…dar si copiii. De aceea trebuie sa dam importanta emotiilor si nevoilor lor. Nu e ok sa le trivializam fricile (Cum sa iti fie frica de o furnica?) sau sentimentele (Nu iti urasti fratele). Nu e bine sa ii criticam, sa radem de ei sau sa ii intrerupem. Uneori putem fi prea duri si sa ii certam pe copii pentru niste lucruri banale si le vorbim pe un ton (Iar ti-ai uitat pelerina? Am discutat despre asta saptamana trecuta!) pe care sigur nu l-am folosi cu prieteni, adulti (Sa nu iti uiti pelerina).

Asadar, va invit sa cititi mai jos recomandaril lui Alfie Kohn si apoi sa va ganditi la cum ati putea sa incepeti sa le puneti in practica.

• Sa ne reconsideram cererile – uneori copiii refuza sa faca ce le cerem din vina noastra, a felului in care cerem, a solicitarii in sine. De exemplu, sa le cerem sa faca ordine in camera lor, singurul loc care este al lor. Unii parinti vor spune ca o fac pentru siguranta copiilor, sa nu calce pe ceva sau sa se accidenteze. Daca exista un pericol real, putem vorbi despre el si il putem inlatura. Dar, daca suntem sinceri, ar trebui sa recunoastem ca de fapt le cerem sa faca ordine ca acea camera sa ne placa noua, sa arate ca dupa standardele noastre sau sa ne fie noua mai comod.
• Sa punem relatia pe primul loc – important nu e sa le aratam mereu cine are dreptate, ci sa cladim o relatie puternica, in care copiii sa se simta respectati. Astfel, ei vor avea incredere sa vina la noi sa ne vorbeasca despre ce ii supara sau sa ne ceara ajutorul.
• Sa ne punem in locul copiilor – cu cat mai des reusim sa ne punem in locul copiilor, cu atat mai bine ii vom intelege, cunoaste si vom reusi sa le aratam prin exemplu ce inseamna empatia. Devenim parinti mai buni ori de cate ori ne gandim cum ceea ce spunem/facem/cerem ii afecteaza pe copii (Eu cum m-as simti daca cineva mi-ar spune asta?).
• Sa fim autentici – sa nu pretindem ca suntem mai buni la parenting decat suntem in realitate. Sa recunoastem ca facem greseli. Sa obligam copiii sa isi ceara scuze chiar si atunci cand lor nu le pare rau sau nu vor sa o faca inseamna sa ii invatam sa minta. Am putea insa sa le aratam cum se face, sa ne cerem scuze cand gresim cu ceva fata de ei.
• Sa vorbim mai putin si sa intrebam mai mult – devenim astfel parinti mai buni, parteneri mai buni, manageri mai buni. Punand intrebari si ascultand pornim conversatii valoroase, prin care putem sa aflam mai multe despre cum gandesc copiii. Pentru copiii de 2 ani e in regula sa le oferim alternative din care ei sa aleaga. De la 3-4 ani in sus intrebarile ar trebui sa fie mai complexe, sa ii faca sa se gandeasca (Cum crezi ca am putea rezolva problema? Cum te pot ajuta? Ce crezi ca ar functiona? Ce nu a mers si cum putem repara?)
• Sa nu ii banuim mereu de rele intentii – atunci cand copiii nu fac ceea ce le cerem sa nu ii suspectam inaine de toate de dispret, obraznicie. Poate sunt doar curiosi sau inventivi.
• Sa le dam copiilor un cuvant de spus – fiecare membru al familiei trebuie sa aiba dreptul sa isi spuna parerea, inclusiv copiii. Sa ii implicam in luarea deciziilor ori de cate ori se poate. Copiii invata sa ia decizii luand decizii, nu facand mereu ceeea ce le impunem.
• Sa ii iubim neconditionat – sa le aratam (nu doar sa le spunem) ca ii iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac.

Sa facem trecerea la un astfel de tip de parenting nu e usor. Vom face cativa pasi mici inainte si cateodata cativa pasi inapoi. Nu e un proces liniar si e bine sa ne calibram asteptarile corespunzator.

In incheiere, vreau sa mai subliniez ca nimeni nu ne poate oferi retete ideale care sa se potriveasca pentru oricare copil. Putem insa sa ne informam despre principii generale, directii, pe care sa le personalizam singuri pentru copiii nostri pentru ca noi ii cunoastem cel mai bine.

Puteti citi materiale interesante pe site-ul oficial al lui Alfie Kohn.