Azi a fost ziua noastra, a tuturor. Aveam in plan sa mergem la Muzeul Satului, insa Alex si-a dorit sa ajunga la Ferma Animalelor asa ca dupa o dimineata linistita am pornit la drum.
Cand am ajuns acasa i-am povestit cum ma jucam eu cand eram copil si m-a apucat nostalgia.
Imi vin in minte franturi de intamplari din copilarie. Stau si zambesc.
Stateam afara pana se intuneca si nu ma plictiseam niciodata. Cand nu saream elasticul, imi faceam cort din paturi in curte impreuna cu prietenele, faceam sarmale cu frunze si noroi, ne jucam de piata si vindeam buruieni de toate felurile sau jucam “tenis” cu paletele de plastic si mingea din burete. Leaganul era la loc de cinste si el.
Imi aduc aminte de Pegasul mic si rosu cu care faceam concurs prin curtea blocului bunicilor.
Si apoi mai erau serile cu cascavalul ce se topea intre doua felii de paine prajita…ii tin minte gustul si acum. Si de sunca de porc care atarna in camara… Si gumele de mestecat in forma de bile colorate. De guma turbo nu mai zic – aveam un album special, facut de mine dintr-un caiet A5 cu patratele.
Am avut si un super carucior albastru deschis, cu tot felul de optiuni. Pfoai cate jucarii n-am plimbat cu el.
Imi mai placea teribil sa scriu la masina (a se vedea in poza). Habar nu aveam, de fapt, sa scriu, dar senzatia aia cand apasam pe taste si sunetul ala inconfundabil au ramas cu mine pana azi.
Am mai avut cateva hainute speciale aduse de afara sau primite cadou. Imi amintesc perfect tricoul galben cu Mickey Mouse. Pe fata tricoului se vedea Mickey din fata, din cap pana in picioare, iar pe spate era desenat spatele lui. Imi doream foarte tare sa le arat copiilor tricoul, dar bunica mi-a spus ca nu imi da voie. Era nou si de folosit la ocazii mai speciale. Asa ca, ascunsa in sufragerie dupa fotoliu, m-am imbracat cu tricoul cu Mickey si am luat peste el un alt tricou si am reusit sa ies din casa si sa fac parada modei prin curte.
Voi ati avut roboti facuti din cutiile goale de la tigari? Eu il pandeam pe tata mereu cand fuma, in speranta ca mai prind cate o cutie goala de BT.
Trusa de machiaj a bunicii isi are si ea locul in sertarul cu amintiri. Si cand nu aveam acces la ea, imi faceam pe furis oja din apa, faina si acuarele roz… Mama imi mai povesteste din cand in cand ca atunci cand eram foarte mica mancam doar cu trusa de farduri pe masa.
Cand s-a nascut fratele meu (Andrei) aveam 5 ani. De atunci si pana azi, mi-a ramas intiparit in minte ceea ce eu numesc “miros de bebe”. O combinatie de miros de curat, de lapte, de levantica sau poate musetel…
Apoi, ceva mai tarziu au devenit un obicei duminicile petrecute in familie, cand mergeam la bunici la masa. Bunicul se lauda mereu cum a facut el curat, cum a pus masa si a pregatit un film nou pe caseta video pentru noi, in timp ce bunica se ocupa de meniul mereu batut in cuie: snitel, piure, supa de pui si desert. Chiar si acum, dupa foarte multi ani, se intampla sa facem snitel cu piure in weekend. Cred ca placerea de manca snitel se transmite genetic, pentru ca si lui Alex ii place. 🙂
Povestesc de ceva vreme deja, dar Alex ma asculta cu ochii mari. Mai am si alte povesti, dar le las pe alta data…
E frumos sa fii copil!
Voi ce amintiri dragi din copilarie aveti?
2 Comments
Multe, multe amintiri!! Ne jucam pe afara pana se intuneca si nu ne dadeam dusi in casa decat dupa ce striga mama dupa noi de vreo 3-4 ori (de la balcon sau geamul de la baie daca eram in spatele blocului). Cum ne pierdeam timpul: cu flori, fete si baieti, ratele si vanatorii, tarile, baba oarba, v-ati ascunselea, cules de zarzare si liliac (de prin gradinile altora bineinteles, caci era mai palpitant cand ne prindea cate o babutza si striga cu inversunare la noi :D). Pe timp de zi, dupa scoala, jucam carti (kems si popa prostu’) si remi pe scarile blocului cu usa deschisa la apartament si la sufragerie ca sa auzim telefonul caci mai suna mama sa ne verifice. Imi aduc aminte ca s-a spart de vreo 2-3 ori geamul usii de la sufragerie din cauza curentului 🙂
Imi amintesc cum ajungeam acasa hamesita si ma incanta mirosul de parjoale proaspat facute de mama (furam si mancam 2 instant, inainte de a ajunge la spalat), de paste cu branza facute la cuptor sau de cartofi inabusiti cu usturoi. Ca desert, la noi erau la putere fagurii cu crema de ciocolata si fursecurile. Nu lipseau din casa. Mirosul de cozonac care ne invada inca de la ora 7 dimineata, in perioada sarbatorilor, imi e bine intiparit in memoria olfactiva. Mama se trezea cu noaptea in cap sa framante cozonacu’ si pana ne trezeam noi, ei se coceau deja in cuptor. Buni tare, se topeau in gura!
Vacantele de la bunici erau grozave! O gramada de aventuri! Ne faceam arcuri si sageti din ramuri de alun si mergeam in explorare in paduricile din apropiere. Infulecam toate murele si zmeura ce le gaseam, mergeam la cules de coacaze pt gemul si siropul bunicii, mancam porumb copt pe jar, rubarba si morcovii din gradina. Ne urcam in visinul batran din gradina si mancam mai mult decat culegeam, fugaream gainile prin curte si ne jucam cu iepurasii. Bunicul ne lua pe bicicleta cand mergea la strans de lemne sau de fan si ne invata sa fluieram pe diverse tonalitati 🙂
Colectia de surprize de la gumele Minti si Turbo o am si acum, plus colectii de tot felul de bilute colorate si paiete! Caietul (sau mai bine zis caietele) de amintiri pe care il dadeam la scoala si la prieteni sa il completeze il mai am si acum, undeva prin dulap. Era o moda atunci 🙂 Cred ca m-as amuza teribil sa recitesc. Unele lucruri mi se pareau atat de importante cand eram copil. Deh, inocenta 🙂
Mergeam si veneam singuri de la scoala si de la camin si pe drum, daca era o zi ploioasa, ne opream sa analizam toti melcii si ramele. Adunam ghinde si faceam margele, colectionam si castane si pachete de tigari din care faceam roboti 😀 Marlboro erau la mare cautare.
Ador copilaria pe care am avut-o. Am enorm de multe amintiri frumoase si cred ca multi dintre copiii din ziua de azi, intrucat traiesc intr-o era a internetului si a mass-mediei/televiziunii, nu prea pot avea parte de o copilarie inocenta si frumoasa cum am avut noi. Am senzatia ca, cu cat se dezvolta lumea mai mult, cu atat pericolele devin mai mari si implicit, noi, mult mai prudenti. Si cred ca asta ne limiteaza intr-un fel.
Dar asta e. Foarte frumos articolul, mi-a rascolit amintirile in modul cel mai placut 🙂
Wow! Ma regasesc in foarte multe din exemplele tale 🙂 Iti multumesc pentru amintirile povestite!