O aud cum trebăluiește prin bucătărie așa că îmi văd liniștită de planul meu secret. Mai trec vreo 2 minute, eu sunt pregătită și o pornesc spre ușă. Cred că bunica mi-a văzut sclipirea din ochi și zâmbetul exagerat, dar n-a zis nimic.

– Mă duc la joacă! îi spun voioasă.

– Te strig când e gata mâncarea. Să nu pleci din curte.

Afară m-am întâlnit cu prietenele mele, ne-am găsit un loc ferit și le-am arătat isprava mea. Uimirea de pe fețele lor: priceless! Pe vremea comunismului nu găseai tricouri cu Mickey Mouse ca cel pe care-l ascunsesem sub un alt tricou ca să nu mă prindă bunica. Era o nebunie de bluză, galbenă, cu un Mickey întreg văzut din față pe partea din față și cu spatele lui pe verso. Îl primisem prin nu știu ce conexiuni din străinătate și, pentru că era un cadou recent, era considerat tricou din acela bun cu care să merg în oraș, nu pe care să îl folosesc la joacă. Acasă i-am arătat bunicii cum am păcălit-o. Din câte îmi amintesc, nu a fost fericită, dar nici mare caz n-a făcut din acțiunile mele.

Asta e una dintre cele mai vii amintiri pe care le am din copilărie și o retrăiesc de fiecare dată când îmi îmbrac copiii cu haine cu celebrul șoricel și a lui consoartă. Și poate tot amintirea asta e cea care mă convinge să le tot cumpăr măcar o pijama cu Mickey sau Minnie. Știu sigur că e responsabilă de tricourile mele cu cei doi șoareci simpatici. Pe ultimul l-am luat în Barcelona, de la un raion de copii. Mărimea pentru 13-14 ani îmi vine perfect! 🙂

De când mă știu bunica, o femeie elegantă și classy, era preocupată de cum mă îmbrăca. Aveam mereu haine delicate, frumoase, simple, dar de efect. Prima rochie pe care mi-o amintesc era cu multe flori mărunte, cea din poza de mai jos. Apoi îmi amintesc clar rochiile pe care mi le făcea croitoreasa pentru reprezentațiile și concursurile de dans la care participam.

Fetița mea atomică este îndrăgostită de haine și are un soft spot pentru rochii. De cele mai multe ori, când o văd admirând diferite rochițe, când îmi arată cum face fusta sau rochia atunci când o îmbracă și sare cu ea pe pat sau când o văd făcând piruete, Sara îmi aduce aminte de mine când eram mică. Șiii…de când o am pe ea am început să prind iar drag de rochii și să îmi cumpăr.

Nu știu cum va fi ea când va fi mare și ce croieli va prefera, eu rămân adepta modelelor simple, colorate, vesele, clasice, comode, care îmi oferă libertate de mișcare, din materiale fluide și de preferat din materiale naturale.

Poate combinația asta de copilărie, povești, simplitate și dorința mea ascunsă de a avea măcar un set mamă-fiică m-a împins să vă recomand hainele Cireshel în articolul cu idei de cadouri de Crăciun. Rochițele făcute de Natalia m-au fermecat complet atunci și sunt tare fericită că, în curând, vom avea primul nostru det de ținute asortate. Dragă soț care îmi citești articolele și mereu găsești ceva de corectat să știi că ”primul” e corect aici, dacă înțelegi ce vreau să spun. 😉

Dacă vreți și voi să călătoriți înapoi în copilărie și dacă vreți să vedeți ce minunății ies din mâinile Nataliei, să știți că o găsiți (cu al ei simpatic Cireshel) în weekendul 5-6 mai, la Dichisar. Până atunci vă fac poftă cu niște fotografii care reprezintă brandul cu cinste.

 
Sperăm să ajungem și noi la târg pe 5-6 mai. Dacă ne vedeți pe acolo, să mă trageți de mânecă!
 




 
PS: Promit să revin cu poze cu mine și Sara ca două asortate ce o să fim!
 
Sursa foto: Cireshel
 
 
Citește și:

De la poșete la avioane de luptă, într-o secundă

Cum e să fii mamă pentru a doua oară

Cenusăreasa – Versiunea mea de mamă
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.