Am senzația, uneori, că viața se desfășoară pe repede înainte. Zilele haotice în care încercăm să le rezolvăm pe toate alergând dintr-un loc  în altul, ocupându-ne de copii, de noi, de casă sunt tot mai multe. În toată alergătura asta se poate întâmpla ca atunci când ne grăbim mai tare sau când avem nevoie ca lucrurile să decurgă într-un anumit mod copilul să îl ia în brațe pe nu, să facă fix pe de-a-ndoaselea, să ne ignore, să refuze cooperarea. E cât se poate de frustrant, știu.

Dar dacă am privi scenariul de mai sus prin ochii copilului, cum ar fi? Te trezești de dimineață și în loc de zâmbete și joacă ești întâmpinat cu tot felul de solicitări: să te dai jos din pat când ți se spune, să mănânci ce ți s-a pus pe masă, să stai să fii spălat pe față și dinți și să te îmbraci cu ce ți s-a pregătit. Ajungi la grădiniță sau școală unde te așteaptă reguli clare și un alt set de activități pe care să le faci când ți se spune pentru că așa trebuie. Te întorci acasă și lucrurile se desfășoară similar cu ce s-a întâmplat de dimineață: mâncat, făcut teme poate, spălat, culcat și eventual vreo altă activitate extrașcolară undeva între.

De câte ori în cursul unei zile copiii noștri aud nu? De câte ori cererile lor sunt întâmpinate cu da? De câte ori au ocazia să își spună punctul de vedere? Dar oportunitatea de a lua decizii?

Ne preocupă dezvoltarea copiilor noștri, alegem cea mai sănătoasă mâncare, cea mai potrivită grădiniță, cea mai bună școală, încercăm să îi ducem la tot felul de ateliere, spectacole, locuri de joacă și sporturi. Uităm însă că autonomia copiilor e și ea foarte importantă nu doar pentru cooperarea de zi cu zi, ci și pentru dezvoltarea încrederii lor în sine. 

Nevoia de autonomie a copilului poate intra ușor în conflict  cu nevoia noastră de control dacă nu suntem atenți la ce se întâmplă. Dar între 3 și 5 ani copiii încep să devină independenți și să se desprindă treptat de părinți.

Autonomia este doar una din cele trei nevoi psihologice cu care ne naștem (alături de competență și relaționare) și este de fapt nevoia de a simți că ești stăpânul propriilor decizii. Aceste trei nevoi sunt interdependente și, când sunt satisfăcute, ele ajută la dezvoltarea stimei de sine a copilului.

5 feluri în care poți hrăni nevoia de autonomie a copilului tău

Despre autonomie aș putea povesti multe. Am călcat strâmb de multe ori cu Alex alegând să pun nevoile mele înaintea nevoii sale firești de autonomie. Ce pot spune acum, după ce am început să mă observ și să îmi înțeleg reacțiile este că poți satisface nevoia de autonomie a copilului tău în moduri care nu trebuie sa fie complicate.

• Încurajează-l să facă singur lucrurile pe care le poate face singur în fiecare etapa de dezoltare și nu îl grăbi. Nu îi faci o favoare făcând tu în locul lui și nici nu îl vei ambiționa cerându-i să facă lucruri pe care încă nu este pregătit să le facă.
  
• Lasă-l să experimenteze și să facă greșeli – asta face parte din procesul de învățare. Crează-i un mediu sigur și împarte sarcinile mai complexe în pași mai mici pe care să îi poată face bazându-se pe ceea ce știe deja.
• Stabilește niște limite clare și în cadrul lor lasă-l să aleagă – Sigur că trebuie să se spele, dar ai putea să îl lași să aleagă dacă face duș sau baie cu apă în cadă cum zice Alex.
• Încurajează-l apreciind efortul pe care l-a făcut, nu rezultatul final – așa nu crește cu nevoia de confirmare din partea altora.
• Explică-i cum iei tu decizii – copiii copiază lucrurile pe care le facem așa că le poate fi de mare ajutor să ne facem gândirea vizibilă, cum spune Urania Cremene.

Din experiența mea, când îi oferi copilului aternative și îl lași pe el să aleagă dintre ele, când îl încurajezi să ducă singur la bun sfârșit o activitate, în timp el va fi tot mai motivat să facă lucrurile din plăcere, nu alergând după recompense sau fugind e pedepse. Încrederea lui în sine va crește astfel.

Cum spuneam și mai devreme, nevoile psihologice de autonomie, competență și relaționare sunt interconectate. Când nu le oferim ocazia să își spună punctul de vedere ei vor simți că nu contează, că nu sunt importanți și vor fi mai puțin dornici să mai depună effort și să coopereze.

Așadar încearcă să îi lași spațiu să ia decizii, cere-i părerea, explică-i deciziile tale, vorbește-i. Îi va face bine și lui, și ție, dar și relației dintre voi.

Experiența ta care este? Cum răspunzi la nevoia de  autonomie a copilului tău?

Am scris rândurile de mai sus inspirată de campania Danonino “Spune DA” care urmărește încurajarea autonomiei copiilor. Detalii și multe articole interesante puteți găsi de pe pagina de Facebook Danonino.

 
Sursa foto: Shutterstock
 

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.