În ultima vreme Alex preferă activitățile care dezvoltă atenția la detalii, așa încât vă propunem și vouă o rețetă de joc la mare căutare la noi acasă și care nu necesită materiale.
Alegeți împreună cu cei mici o cameră pe care să o observe cu atenție. Apoi trebuie să iasă din cameră ca voi să puteți schimba un element de decor. Puteți să mutați un obiect sau să îl ascundeți. Sarcina copiilor detectivi este să descopere schimbarea. Dacă le este greu puteți să le dați câteva indicii.
Și apoi, ați ghicit! E timpul să schimbați rolurile. Dacă mai jucați și puțin teatru ilustrând cât vă este de greu să vă dați seama de schimbarea făcuta va fi un succes total! 🙂
Prima dată când ne-am jucat de-a detectivii a trecut o oră până m-am plictisit eu și am cerut să facem altceva.
Dacă vreți să complicati lucrurile puteți trece apoi la a schimba câte două elemente…sau mai multe.
Spor la joacă să aveți!
Sursa foto: aici
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
3 Comments
Imi place jocul inventat de tine, mi se pare tare ingenios si este un mod frumos de a petrece timpul cu copilul. Baietelul meu este inca mic pentru asa un joc, dar stiu ca baietelul unei bune prietene s-ar distra tare bine, deci o sa ii propun sa ne jucam asa cand mai trec pe la ei. 🙂
Sa ai un weekend frumos!
Ei, nu cred ca l-am inventat eu 🙂 Ideea mi-a venit cand Alex ma certase ca o jucarie nu era la locul ei. Oricum, noi ne distram tare de fiecare data cand ne jucam. Weekend frumos sa aveti si voi!
[…] Un joc similar, tot pentru dezvoltarea atentiei gasiti aici. […]