– Am ajuns la Brașov. Voi ce program aveți?
– Noi coborâm acum de pe Tâmpa, Sara tocmai a adormit în brațele lui Mircea și mergem până la apartament să ne dăm un refresh. Ne vedem pe la 19:00?
Dacă la București tot nu reușeam să ne vedem, am stabilit cu Andreea să ne întâlnim în Brașov, că tot eram acolo în aceeași perioadă. Pentru noi fusese o zi lungă. După micul dejun și alergat prin casă să îi prindem pe copii și să îi îmbrăcăm am plecat să bem o cafea bună și să explorăm centrul Brașovului. Să nu vă imaginați că am avut parte de vreo plimbare lungă. Știți voi, mami mi-e cald, mă dor picioarele, mi-e sete, am obosit, vreau în brațe dacă Sara e în brațe etc… La prânz, în timp ce eu îi spuneam Sarei povești vânătorești și citeam teatral pentru a o mia oară cartea cu omida mâncăciosă, doar doar o mânca și ea suficient, îmi scrie Ana (și ea prin Brașov) să mă anunțe că ei se duc după-amiază pe Tâmpa, poate ne vedem. Sara părea destul de fresh deși era ora ei de somn, așa că ne-am îndreptat spre telecabină. Copila atomică a urcat toate treptele singură și își tot spunea ”Pot!”. De la telecabină, însă, până la locul de unde puteam vedea orașul de sus și înapoi până în centru a stat doar în brațe, ba chiar a a dormit mititica. Un somn de treizeci de minute întregi! Eram leșinați de cald și de oboseală.
Am trecut pe la apartament doar cât să ne schimbăm și am plecat la întâlnirea cu Andreea și familia ei. Nu îmi doream decât o masă liniștită, minute cât mai multe de contact neîntrerupt cu scaunul și câteva minute de conversație de oameni mari. Cred că planurile mele l-au amuzat teribil pe Murphy că toate legile lui au coborât peste noi, una după alta. Cei trei copii atomici au avut chimie instantanee și după câteva minute de stat la masă au decis că e timpul să plece să exploreze strada Weiss pe cont propriu, la pas alergător. I-am recuperat două terase mai încolo. A venit maâncarea, m-am apucat de amestecat, de suflat, de tăiat mărunt, de turnat apă când în stânga, când în dreapta, numai de mâncarea din fața mea nu m-am atins. Foame îmi era în continuare, conversație de adulți tot nu am apucat să facem, dar copiii mâncaseră suficient cât să prindă iar putere și se pregăteau să o ia din loc.
– Mamiii, se cuibărește Sara lângă mine și mă privește cu puppy eyes, Ana, Ita (în traducere ar veni Anna și Elsa)? Eram pregătită să îi țin discursul cu ”La masă nu stăm cu ochii în ecrane!” când ceva a făcut click în capul meu.
– Bine, îți pun melodia cu Ana și Elsa, mănânc repede și apoi închidem. Da?
– Yeyyyy! Ana, Itaaa!
În tandem, la celălalt colț al mesei se negociau câteva minute de nu știu ce joc educativ pe telefon.
Liniște. Doamne, ce dor mi-a fost de ea!
Da, da. Puteți da cu roșii, puteți să îmi spuneți că sunt o mamă rea și iresponsabilă, eu sunt împăcată. Stomacul meu n-a fost nicicând mai fericit ca în cele nici 10 minute cât mi-a luat să fac curat în farfuriile cu resturi de mâncare de la copii și să înfulec doi gomboți cu prune. Iar mintea… Oh, ce i-a mai plăcut să poarte o conversație cu un alt adult, chiar și cu gura plină!
Nimeni n-a suferit vreo stricăciune ireversibilă. Copiii au închis și predat telefoanele imediat ce am terminat de mâncat, fix cum ne era înțelegerea și și-au văzut în continuare de alergatul în jos pe strada pietonală.
The end!
Sursa foto: Pexels
Citește și:
Ce contează mai mult decât metodele moderne de parenting pe care le aplicăm
Lucruri la care am renunțat să mai sper că s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
11 Comments
Ha-ha, m-am distrat super la articolul asta, da nici in Brasovul meu adorabil nu pot lua o masa in tihna, decat dupa ce adorm copiii, recunosc si eu :) ,dar zi-mi ce carte e aia cu omida mâncăcioasă :) ca eu tocmai mi-am publicat pe blog inceputul povestii mele de IULIE cu omida mea (una cătrănită), vb serios, zi-mi s-o cumpar si eu că vreau s-o cunosc :)
Omida mânăcioasă, de Eric Carle. ;)
Daaaa!!! Foarte rare momentele, dar te bucuri la maxim de ele. Felicitari. Stii, și eu cred in echilibru, oricat de greu ar parea, nu cred in extreme. SI daca nu e obisnuit mereu sa tina telefonul in brate, copilul va rezona si va intelege ca are un timp limita si se va bucura la maxim de el. Eh, sigur, mai e si cazul celalalt cand nu mai da telefonul inapoi, dar sa nu ne gandim la asta acum:))) happy thoughts
Mai există și varianta în care returnatul obiectelor smart nu merge chiar așa țac-pac, dar ne descurcăm. :)
uneori e si asa. si ce bine eee! doar ca noi de cele mai multe ori uitam ca exista si aceste metode si ne amintim la nu stiu cate zeci de minute dupa ce suntem epuizati si terminati si vedem la altii :))). dar si cand ne amintim…. linisteeee :)
Chiar aveam nevoie să îmi trag sufletul. Dar mă gândeam cât de simplu e să judeci pe cineva când vezi că îi pune copilului telefonul în mână la masă…
O sa zic ceva si poate o sa primesc si Eu cateva rosii In cap Sau un dovleac, Dar doar noi Romanii stim sa ne uitam ce face vecinul cu capra lui. Stim foarte bine sa comentam cum isi cresc altii copii fara sa ne aducem aminte ca, de fapt azi dimineata cat stateam si noi In pace la baie, in sfarsit, I-am
Dat aluia mic telefonul doar doar am
Putea sta si noi 5 minute linistiti. Jos palaria pentru acei parinti care pot 100% sa convietuiasca cu un copil atomic fara gadgeturi si sa mai aiba si un pic din ceea ce se numeste viata.Pentru noi ceilalti pacatosi, Cheers !!!!
Uneori am impresia că uitatul peste gard ar putea fi un sport național la noi.
Vaai, imi si imaginez alergatura voastra dupa copii. Eu cred ca meritam 10-15 minute de liniste, de mancat in tihna sau de savurat o cafea aromata. E intr-adevar foarte usor sa judeci, recunosc ca si eu m-am uitat asa in jur cateodata si am blamat in gand parintii care fac asta. Dar mi-am promis solemn ca voi incerca sa nu ma mai uit in gradina altora si nici sa imi mai pese de privirile din jur, am avut situatii cu al meu pitic in care solutia la indemana pentru macar 5 minute a fost una nu tocmai sanatoasa. Dar am pus in balanta si am zis ca putem avea un echilibru in toate astea, stabilim niste reguli de timpul de folosire si gata. Toata lumea e fericita, no brain damage pe nicio parte :)))
Și eu sunt pentru echilibru. :)
Fetita noastra de 3 ani are propria tableta pe care o foloseste cand vrea, inclusiv la masa. Nu consider ca e corect din partea mea sa decid in locul ei cand sa o foloseasca. Pentru mine e o chestiune fundamentala de respect pentru copil sa o las pe ea sa ia proprille decizii daca nu am un motiv foarte bun sa ii impun altceva. Nu imi pasa ce cred altii pentru ca nu il voi trata rau pe propriul copil doar ca sa ii multumesc pe cei care nici nu fac parte din familie. Mult mai important imi este ce crede propriul meu copil despre mine!