– Mama, dă-mi și mie o linguriță ca a ta, pare să îmi spună Sara cu ochii fixați pe mine și arătând hotărâtă cu degetul.
– Vrei linguriță? o întreb.
– Mmmmm! îmi răspunde ea țopăind de fericire că am priceput.
I-am dat lingurița, a luat-o în mână, a dus-o mulțumită spre gură.
– Mmmmm! zice ea, arătând spre dulapul din spatele meu. Mmmmm!
– Vrei și castron? o întreb, dar nici nu apuc să pun semnul de întrebare că ea deja râde.
Nimeni nu mai mănâncă nimic la noi în casă fără ca Sara să nu ceară și ea. Mănânci cu lingurița, vrea și ea. Ai furculiță? Lingurița ei cade zgomotos pe gresie. Ai farfurie? Negreșit îi dai și ei. Maimuțica noastră cu zuluf blonzi copiază tot. Cum să mănânce ea cu mâinile dacă noi avem tot felul de ustensile sophisticate?
– Mâncăm și noi elegant sau ce facem aici? mi se pare mie că mă întreabă fetița atomică.
Eeei, dar dacă acum multe luni, după începerea diversificării, mi-ar fi zis cineva că vom ajunge aici i-aș fi zis că nu am chef de glume.
N-am pornit pe drumul diversificării 100% hotărâtă că vreau diversificare clasică și nici autodiversificare. Nu sunt genul de persoană fanatică, nu cred că dacă îi dai piureuri la început îl distrugi pe viață (eu, soțul meu, frații mei, Alex – toți am fost diversificați clasic și suntem foarte bine) și nici că dacă faci autodiversificare îi garantezi copilului succesul în viață. Cred în cumpătare și în a urmări semnalele trimise de copil. Sara, spre exemplu, se năpustea asupra feliilor de fructe și mușca bucăți mari li nu făcea altceva decât să le vomite. Piureurile i-au plăcut o vreme, apoi s-a certat cu mâncarea și am crezut că va trăi exclusiv cu lapte matern, pentru ca apoi, pe la 10-11 luni, să înceapă să mănânce tot mai bine. Când a vrut să bage mâna în mâncare am lăsat-o, când a vrut să mănânce mânca, când nu…nu. Când a vrut linguriță i-am dat. Când a vrut furculiță i-am dat una de bebe. Când a vrut să mănânce singură am lăsat-o, chiar dacă la început lingurița ajungea goală la gură și Sara era cu poala plină de supă, piure sau iaurt.
Azi gustă orice, sub orice formă. Cu mâna nu mănâncă, dar întinde mâncarea cu plăcere pe masă, sprâncene și păr. Adoră să se hrănească cu lingurița și o mânuiește tot mai bine.
Dar fiți atenți. Acum câteva săptămâni am primit spre testare ceea ce puteți vedea în poza de mai jos. Știți ce sunt? Le zice pre-lingurițe, sunt de la NumNum și sunt produse inteligente care încurajează explorarea și minimizează frustrarea.
Mi se par foarte faine și ca idee și ca material și dimensiuni, probabil de asta au și câștigat mai multe premii internaționale. Ele vin 2 la pachet, una albastră pentru începutul diversificării – respectiv pentru piureuri mai fine și mai lichide – și una portocalie pentru mâncarea pasată mai puțin fin. Forma ingenioasă le face să nu alunece din mânuțele copiilor, iar mâncarea se lipește bine de ele. Și sunt atât de mici de zici că sunt de jucărie.
Uitați-vă la video-ul de mai jos să vedeți cum au fost gândite:
https://www.facebook.com/bebeart.ro/videos/1414828305210530/
Sara le folosește cu spor maxim pentru masat gingiile având în vedere că îi ies 4 măsele deodată. Sunt mult mai potrivite pentru această activitate decât inelele de dentiție pentru că ajung ușor la măsele. E adevărat, le mai bagă și în mâncare, dar ei îi plac cel mai mult lingurițele clasice din inox. Cred că pentru că le poate umple cu multă mâncare. 🙂 Pentru copiii care încă nu s-au îndrăgostit de banala linguriță încă, pre-lingurițele astea mi se par foarte utile. Mâncat mai elegant de atât nu se poate!
Povestea voastră care e? Și la voi se mănâncă elegant?
Sursa foto titlu: Shutterstock
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
18 Comments
Ca tare bine zici Cristina cu: daca ii dai piureuri nu inseamna ca il distrugi pe viata 🙂 Si la noi inceputul a fost cu piure, desi imi picase in mana o carte despre autodiversificare mai exact despre “fingerfood”. In cazul copilului meu nu s-a potrivit neam, in conditiile in care el baga absolut toata bucata in gura pana nu mai avea cum sa mestece.
Natural in schimb am inceput sa ii dau bucati mici de fructe moi, una cate una, si biscuitii de bebe. A mers asa de bine ca nu a mai dorit deloc piure. La 1 an si putin manca de toate, fara sa exagerez.
Si ca sa vezi chestie, nici acum la doi ani jumate nu suporta piureul de cartofi, supa crema sau painea inmuiata in supa, asa cum ne recomanda bunicii 🙂 Nu-i plac mancarurile… f moi!
Dar repet, e strict povestea noastra!
Eu cred foarte tare în ideea de a ne lăsa ghidați de copii la mai mult capitole. 🙂
Noi avem linguritele NumNum de vreo luna. Sunt perfecte pentru cea mica, cu ele isi dezvolta foarte bine coordonarea si mai si mananca din ele:)
Practic facem o autodiversificare cu piureuri:)
Le recomand cu tot dragul, sunt ideale pentru manutele mici si pufoase!
Mi se par foarte ingenioase. N-aş fi zis inițial că cea portocalie, cu gaură pe mijloc, va ține mâncarea. 🙂
Tine chiar foarte bine:) Cea mica e ambitioasa, deschide gura doar daca isi baga ea lingurita. Si e incredibil cum linguritele astea mici au ajutat-o sa manuiasca mancarea chiar si din lingurita lungi si incomode.
Ps: multumiri Mirunei, ca la ea am vazut si am comandat instant:)
Wow! Ce bine era daca aveam asa ceva cand copilul era mic!! Noi am mers pe diversificare si autodiversificare (asa se numeste cand apuca cu mana chestii?) si a fost ok, doar ca totul se murdarea pe o raza de un kilometru:)))
Super linguritele, serios! Iau pentru fina mea!
Chiar sunt mișto. Doar pe o rază de un kilometru? Norocoasă mai ești! :))
Hop si noi ! Noi (ne) pictam cu spor cu piureurile, dirijam cu morcovii si modelam cartof dulce. In ultimele zile a baut multa apa, uitandu-se gales la toate de pe tava.
Chiar ma gandeam cum va manca vreodata supa crema sau iaurt, asa ca vom incerca linguritele. Revenim cu detalii!
P.S. As fi pus si poza cu ea contempland o ceapa aburita
Ceapă aburită. Yummiiieee! Noooot! :))
Tu mă crezi că eu m-am gândit când am început diversificarea cum ar fi o linguriță din care să nu cadă mâncarea?! Ce bine că s-a mai gândit cineva 😛
Aşa-i? Cum ziceam, ne-ar fi prins tare bine să ştim de ea mai devreme. Acum Sara nu prea dă lingurița de inox pe nimic. Încape mai multă mâncare în ea. :))
foarte tare… cand au aparut astea ca noi nu le am prins? evolueaza tehnologia ceva de speriat :)))
pana sa ajung la paragraful in care zici ca ii place sa le rontaie exact la astam am gandit: cred ca s tare bune de rontait.
lanoi se mananca elegant deja, cu lingurița clasica, cu dexteritate maxima. cu o mana lingurita cu una duce canuța la gura si bea iaurtul… dar cat am frecat gresia de sub scaunul lui pana a deprins toate miscarile numai eu stiu :)))
cel mai de ajutor ne a fost si ne este babețica de silicon cu buzunar. totusi ma tenteaza si linguritele astea mai ales pentru deplasari, vizite cand nu vvrei sa lasi casa gazdei ca dupa o bataie cu mancare :).
Mi se pare foarte practică ustensila asta de distracție pentru copii!
Ce faine sunt lingurițele! Mi-ar fi prins bine și mie când era Tudor mic
Chair daca pentru micul P. e prea tarziu, cred ca aceste lingurite pot fi un cadou util si deosebit pentru orice bebe aflat la inceputul diversificarii 🙂
Sara tocmai a terminat mămăliga cu brânză şi în continuare mai ronțăie la linguriță. 🙂
Wow! Super ingenioase! Oare fac minuni și in cazul unui copil mofturos? 🙂
Hmmm… Încerci tu şi ne spui? :))