O știți pe aia cu împărțitul responsabilităților? Cu parteneriatul dintre soți în familiile cu copii? Se aplică de fiecare dată când plec prin delegații: soția muncește, iar eu stau în ședințe și o susțin moral de la distanță. Vă spun din experiență că trebuie să arăți empatie pe toate canalele de comunicare:

• Când suni, ai grijă să poți vorbi, adică să nu te trezești să suni la sfârșitul pauzei de cafea sau din fața clubului în care urmează să intri, târât, fără voia ta, de către colegi.
• Recitești mesajele înainte de a le trimite, ca să nu fi greșit vreo figură de stil, altfel va trebui să ieși din ședință/club/cârciumă pentru disclaimere.
• Folosești Facebook-ul cu măsură. Nu postezi ce friptane mănânci, nici ce cald si soare e la Atena sau la Roma, când pe frontul de est se supraviețuiește cu pâine cu unt și se stă în casă cu zilele din cauza unei vremi londoneze.

Nimic nu este mai plăcut decât o familie liniștită acasă în timp ce tu te spetești muncind pe alte meridiane!

Mai nasoală e situația în care se întoarce roata și ajungi să guști și tu din bucuriile vieții de om singur acasă cu copiii. Trebuie să fii un exemplu – ”Yes, we can!” sau, dacă nu e prima dată – ”Make fatherhood great again!”. Pentru cei care rezonează mai bine cu peisajul mioritic, le transmit un sincer ”Hai că se poate!” sau ”Vom fi iarăși ce-am fost și chiar mai mult decât atât!”

În cazul meu, am avut parte de…

• experiențe fericite,
• cu copii ascultători, înțelegători, răbdători (de foame),
• care au avut grijă să se exprime asertiv, fără a ridica tonul la tatăl lor pentru că nici tata nu obișnuiește să țipe,
• care au urmat, în general, indicațiile, programul stabilit,
• nu au perturbat desfășurarea activităților,
• ba chiar au adus o contribuție esențială bunăstării familiei.

Recunosc că au existat și situații izolate în care, din cauza unor factori de mediu, s-a deviat puțin de la linia directoare transmisă de CEO (”mama-la-copii”), însă adaptabilitatea și spiritul anteprenorial ce ne caracterizează ne-au ajutat să revenim.

Spre exemplu, Sara a mâncat zgură, aspect privit ca o oportunitate – un copil cu zgura în sânge va ajunge în finală la Roland Garros.

În altă situație, Alex a greșit doza de oțet necesară vulcanului cu bicarbonat, determinând o intensificare a erupției, dar și o bucurie de nedescris. Nu au fost aplicate măsuri coercitive pentru că oricum terminase oțetul și rezolvase bucătăria.

Știți ce se poate întâmpla dacă dai unui copil de 1 an un pachet de șervețele? Dar unui copil de 30 ani după câteva shot-uri în club? Cam același lucru, doar că cel de 1 an are grijă să ți le și mărunțească…

Ați lăsat vreodată copilul singur în baie? Aveți apometre? Altfel, gresia e pusă bine? Atunci stați fără griji. Singurul care va avea ceva de obiectat este CEO-ul la citirea consumului de apă.

Ce bine se simt părinții când adorm copiii! În sfârșit te simți ușurat, e liniște și pace. Mai puțin atunci când ți-au adormit în mașină și tu tocmai ai ajuns cu ei la tenis și ai mai și intârziat. Ai din nou ocazia de a poza în așa zis cap de familie, sportiv, implicat, care duce cu ușurință 20 kg pe brațul stâng și 10 kg pe cel drept.

Mai e și experiența gătitului, atunci când Sous Chef Tati pregătește cu măiestrie o rețetă reinterpretată după epopeea culinară a Mother Chef-ului: spanac cu ou și cu iaurt. În mod cu totul excepțional, Sarei nu i-a fost foame. Am rezolvat cu sticksuri, care e problema?!

Să ne păstrăm calmul. Mami vine repede. Sper!
 
Sursa foto: Shutterstock
 
 
Citește și:

Povești despre prietenie, promisiuni și iubire necondiționată

3 idei de activități pentru copiii iubitori de căței

Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
 

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.