“Parenting prin ochii copilului” si “aha”-urile pe care le-am avut

Sambata dimineata ne-am trezit mai cu noaptea-n cap ca sa ajungem la conferinta despre care v-am tot vorbit. Da, “ne-am”. Experienta a fost cu atat mai bogata si mai interesanta pentru noi pentru ca am mers impreuna, eu si sotul meu. Consider ca suntem amandoi mai castigati asa, decat am fi fost daca mergea doar unul din noi in timp ce celalalt primea un scurt rezumat.

Creierul meu a functionat la maxim timp de 4 ore, am procesat si asimilat atea informatii incat am plecat cu o durere de cap – la propriu. Dar a meritat din plin!

Dimineata a inceput cu discutii pe tema responsabilitatii si independentei/autonomiei copilului, nu inainte ca Urania si Jody sa ne faca sa intelegem cat de mult ii putem impovara pe copiii nostri incarcandu-i cu convingerile proprii si incercand sa le impunem punctul nostru de vedere folosind argumente logice, negocierea, mita sau chiar forta (si apoi regretam cel mai probabil). “Just because it works NOW, it doesn’t mean I should do it!” – asta a fost una din primele lectii din sir lung.

Copiii nu ne apartin. Ei sunt oameni cu nevoi, interese si pareri proprii, iar treaba noastra, ca parinti, este sa ii ajutam sa devina independenti, increzatori in fortele proprii, si sa ii pregatim sa se descurce singuri pentru atunci cand nu vom putea fi langa ei. Si pregatirea asta e bine sa inceapa cat mai devreme. Copiii trebuie sa fie lasati sa faca singuri lucrurile pe care stiu sa  le faca/sunt capabili sa le faca, chiar daca dureaza de 2-3 ori mai mult decat atunci cand facem noi pentru ei. Cum sa avem copii responsabili daca facem lucrurile in locul lor?

Ne nastem cu nevoia de autonomie si avem nevoie sa o manifestam la orice varsta, chiar si in copilarie. In timp ce ascultam cu atentie exemplele oferite ieri, imi aduceam aminte ca in copilarie, dupa scoala si teme sau in vacante stateam afara pana la 80% din timp. Si in acel timp hotaram eu ce ma joc, cu cine, pana cand, etc. In ziua de azi insa, cand totul e pe repede inainte, ma uit la programul strict al lui Alex, de la trezit si mers la gradi, la venit acasa si dormit, la mers la cumparaturi sau in alte locuri unde avem treburi de rezolvat, ii ramane foarte putin timp sa isi manifeste autonomia, adica seara, timp pe care ne-am dori sa il petrecem cat mai armonios, dar cand el decide ca e cazul sa isi impuna punctul de vedere, inlocuind armonia cu “nu vreau asta”, “nu vreau acum”, “nu vreau asa, ca vreau altfel”, etc. Am invatat la conferinta cum sa oferim aceasta independenta, ca atata timp cat spui clar ce e de facut si care sunt limitele, in interiorul acestor limite il poti lasa pe cel mic sa aleaga felul in care va duce la bun sfarsit un lucru. Si de ieri si pana azi am obtinut astfel cooperarea lui de suficient de multe ori ca sa pot afirma ca metoda chiar functioneaza.

Si daca tot vorbeam intr-un articol despre cat de des aude copilul nostru intr-o zi ca “nu e voie”, “nu acolo”, “nu acum” etc., am primit solutie si pentru asta. Desi stiam ca mintea umana proceseaza si lucreaza in imagini, nu m-am gandit niciodata ca “nu” nu poate fi reprezentat printr-o imagine. Drept urmare, cand un copil aude “nu fugi”, creierul lui proceseaza doar a doua parte a mesajului si ca atare, va fugi. De ce insistam noi adultii sa spunem “nu fugi” sau “nu tipa” cand am putea sa spunem de la bun inceput ce ne-am dori sa faca cei mici, de exemplu “mergi incet” sau “vorbeste incet”? Am avut ocazia sa testez si aceasta solutie propusa si  dupa luni de zile in care Alex a trantit usa de la intrare cand pleca cineva (nu din rautate, ci pentru ca asa stia el) a ajuns sa ii arat si sa ii spun o singura data cum sa apese pe clanta si acum inchide usa…ca un om mare :)

Am vorbit despre motivatia externa vs. cea interna, despre tantrumuri sau crize, am primit raspunsuri la intrebari, solutii la probleme si am reusit sa ne confirmam lucruri pe care le facem bine.

Au fost 4 ore foarte valoroase, continuate in drum spre casa cu idei despre cum vom pune in practica tot ce am  invatat. Si pentru ca am participat amandoi parintii, avem sanse si mai mari sa reusim, pentru ca ne dam feedback si ne incurajam reciproc :)