Și, voi ce faceți de revelion? Aveți planuri?
Noi avem! Vom face același lucru pe care l-am făcut și anul trecut: vom sta acasă. Și nu mi se pare nimic în neregulă cu asta.
Acum mulți ani, înainte de a deveni părinți, am încercat și revelionele de Budapesta și Viena. La vremea aia am fost foarte dezamăgiți de felul în care alte popoare sărbătoreau trecerea dintre ani, cu un foc de artificii relativ anemic și culcare la cel târziu 1:00 noaptea. Mai târziu aveam să înțeleg că alții au realizat deja că noaptea de revelion nu e singura noapte din an în care te poți distra și că nici nu trebuie să stai treaz până la primele ore ale dimineții ca să sărbătorești.
Uitându-mă înapoi, revelioanele pe care mi le amintesc au fost toate speciale în felul lor și toate lipsite de petrecerile fancy.
Îmi aduc aminte de revelionul petrecut cu prietena mea, Diana, la ea, acasă, doar noi două. Eram în liceu. Ea fusese operată la menisc și trebuia să se menajeze. Așa că m-am dus acasă la ea, am râs pe rupte, am mâncat fish fingers și am însemnat tavanul din sufragerie cu dopul de la șampanie.
Îmi mai aduc aminte și de revelionul în care, trecând cu vaporașul pe sub podul cu lanțuri, Mircea m-a cerut în căsătorie. I-am zis “igen” fără să stau pe gânduri, noroc că îl învățasem câte ceva în limba maghiară și mi-a înțeles răspunsul.
Și revelionul din Viena îl țin minte, nu pentru că focul de artificii a fost slab sau că era un frig maxim afară, ci pentru că eram doar noi doi, de mână, plimbându-ne în ploaia de pocnitori.
Un alt revelion memorabil a fost cel petrecut cu prietenii noștri buni în Italia. Am plecat cu temperatură, muci și tuse la drum, dar a fost un revelion pe sufletul meu, cu patinat, povești multe, peisaje ce-ți tăiau răsuflarea și prieteni.
Îmi amintesc și revelionul petrecut cu prietenii din Timișoara, eu și Katy fiind în primele săptămâni de sarcină. Ni s-a făcut somn devreme, noroc că am prins totuși ora 12:00.
Primul revelion cu Alex, petrecut la Oradea, e și el păstrat bine în topul amintirilor. Ne-am luat inima în dinți și 3 straturi de haine pe noi și ne-am dus să vedem artificiile, cu copilul de 5 luni cu tot. Păcat ca era o ceață așa de groasă că nu am văzut mare lucru.
Acum doi ani, când ne pregăteam să ieșim pe balcon să vedem artificiile, Alex ne-a anunțat ceremonios ca îi vine să vomite. Primele zile din an le-a petrecut internat cu taică-său, eu fiind foarte răcită a rândul meu.
Sunt sigură că și revelionul ăsta va fi de ținut minte. E prima trecere dintre ani pe care o sărbătorim și cu Sara. E și mama cu noi. Va fi o seară aproape obișnuită, cu o mâncare ceva mai specială decât cinele noastre zilnice, cu artificii multe văzute din balcon și cu somn după ora 12:00 cum se întâmplă mereu.
Nu am fost niciodată fan al inghețatului pe străzi, al călcatului în picioare cu alte sute de oameni, al petrecerilor simandicoase sau al fumului din cluburi sau restaurante. Renunț ușor oricând la toate astea doar ca să mă bucur de râsul copiilor, de prieteni, de căldura cuibului nostru, de joaca până la ore târzii și chiar și de diminețile relativ matinale de 1 ianuarie.
Timp împreună, pijamale, desene, artificii, râs și somn la oră decentă, așa va arăta revelionul nostru de oțel.
La mulți ani și un 2017 excepțional!
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply