Daca luni v-am povestit despre ce s-a intamplat in prima parte a intalnirii de sambata cu Dr. Laura Markham, azi revin cu informatii la fel de importante despre diferitele stiluri de parenting si efectele lor asupra copiilor, despre empatie, limite si conectare.
Stilurile de parenting si efectele lor asupra copiilor
- Autoritar: Parinti cu asteptari foarte mari de la copii si nu ii sprijina pe acestia prea mult. Copiii sunt in general nervosi, rebeli si nu isi dezvolta autodisciplina
- Permisiv: Parintii incearca sa nu duca mai departe stilul aspru cu care au fost crescuti, ajungand in extrema cealalta. Copiii devin deseori egoisti si nu isi dezvolta autodisciplina.
- Neglijent: Parintii care nu le pot oferi copiilor iubirea si atentia de care au nevoie. Copiii sunt profund raniti si au o stima de sine scazuta.
- Empatie & limite: Parintii detin controlul si au asteptari realiste de la copiii lor, impun limitele cu intelegere, acceptand emotiile celor mici. Copiii sunt fericiti, atenti la emotiile celorlalti si capabili de autodisciplina.
Empatia conteaza foarte mult in ecuatia unei relatii echilibrate bazate pe intelegere si respect. Cand empatizam cu cei mici si le validam emotiile ei se simt intelesi si asta ii ajuta sa coopereze. Oricine are nevoie sa se simta inteles, iar pe copii acest lucru ii ajuta sa aiba curajul sa simta emotia, astfel o proceseaza si pot trece mai departe.
Impunerea limitelor intr-o maniera empatica este o abordare foarte sanatoasa pe termen lung pentru ca:
- cei mici vor alege sa urmeze limita respectiva;
- limita devine un obicei;
- copiii vor internaliza limitele si le vor asuma;
- in timp, vor incepe sa perceapa beneficiile limitelor si le vor integra in rutina lor.
Tot stilul de parenting bazat pe empatie si limite propune ca in loc de pedepse si rusinare sa ii invatam cum sa repare:
- descriem problema;
- ascultam punctul de vedere al copiilor;
- le recunoastem si validam emotiile;
- ne concentram pe a gasi solutii impreuna;
- ii incurajam sa repare.
Cum impunem limitele cu empatie:
- oferim optiuni: “Vrei sa bei laptele din cana rosie sau din cea albastra?”, “E ora sa te speli: vrei sa faci dus sau baie?”
- ii ajutam sa isi imagineze cum ar fi sa primeasca ce isi doresc: “Eu greu sa te opresti din joaca si sa mergi la culcare…Pun pariu ca atunci cand vei fi mare nu te vei culca niciodata, nu-i asa? O sa stai treaz si o sa te joci toata noaptea, nu?” (Ca in negociere, obtinand un prim “da” de la copii, va fi mai usor sa obtinem cooperarea).
- ne jucam si radem impreuna in fiecare zi. Copiii folosesc jocul pentru a invata, pentru a se conecta si pentru a procesa emotii puternice.
- hranim nevoia de autonomie a copiilor, oferindu-le zilnic oportunitatea de a face lucruri singur, de a lua decizii.
Conectarea ii ajuta pe copii sa se simta in siguranta. Cu cat mai mult timp petrecem cu ei, cu atat mai usor ne vor urma. In plus, copiii se bazeaza pe legatura pe careo au cu noi ca sa ii ajutam sa isi gestioneze emotiile in asa fel incat sa isi poata gestiona si comportamentul cand sunt suparati.
Super instrumente pentru conectare:
- empatie 24/7, chiar si atunci cand impunem limite;
- momente multe de “dragalit”;
- timp special;
- joaca si ras;
- validarea emotiilor, “time in” (timp petrecut impreuna atunci cand vrem sa ne reconectam) si crize de plans programate (pentru golirea bagajului emotional)
Reguli pentru timpul special:
- timp unu la unu;
- lasam copilul sa conduca joaca;
- fara ecrane, carti si lectii predate;
- nu se face la culcare, in timpul baitei sau meselor.
Peste cateva zile revin si cu utima parte a sfaturilor primite la cea de-a doua conferinta “Creste un copil inteligent emotional” si va voi povesti despre: cum functioneaza emotiile, ce se intampla cand tinem emotiile in noi, despre gestionarea emotiilor, plans, time in, crizele de plans programate, importanta rasului si nu in ultimul rand despre atasamentul sigur.
You might also like
6 Comments
Sunt de acord cu empatizarea si cu faptul ca, intr-o situatie in care este furios, sau are o neplacere si face o isterie, trebuie sa comunicam, sa negociem, insa ce facem cand suntem intr-o societate, incercam sa-l retragem ca sa purtam o discutie si nu reusim sa-i captam atentia, el este surmenat fizic, psihic, si nu vrea sa coopereze, chiar daca il abordam cu toata blandetea.Copilul meu asa este, cand are vreo suparare accepta foarte greu sa-i vin in ajutor, practic face totul ca sa fie in contradictoriu cu mine, are 3 ani jumate.Vreau sa-l tin in brate, refuza, vreau sa-i ofer ceea ce isi dorea, refuza.Ma simt neputincioasa si as vrea sa-l ajut sa depaseasca starile acestea mai usor.Practic nu pot face altceva decat sa-i ofer spatiu, sa se descarce acolo unde vrea, cand vrea si cum vrea si uneori e greu sa privesti asa ceva fara sa poti interveni.
Foarte util, multumim!
Sfaturi utile, multumim. Dar ce inseamna “crize de plans programate”? Cum poti programa o criza?
Scheduled meltdowns sunt bune atunci când din comportamentul copilului (nu te ascultă, face pe dos față de ce îi ceri să facă, e obraznic și are replici pentru orice îi spui, țipă la alții, e furios, etc.) îți dai seama că rucsacul lui emoțional e plin, că ține ascunse acolo tot soiul de lucruri pe care nu le înțelege și cu care nu știe ce să facă). Și atunci, e de recomandat să îi pui o limită blândă cu ajutorul căreia să îl ajuți să plângă și să se descarce de toate acele lucruri. Uite, un articol al Laurei Markham fix despre acest plâns: http://www.ahaparenting.com/blog/when_your_child_is_hellbent_on_misbehaving.
Multumesc mult! Sunt informatii practice si cu adevarat utile. Admir ce faci si cum o faci ( cu referinte si exemple concrete).
Mulțumesc pentru feedback, Mădălina! Eu mă bucur dacă ceea ce găsiți pe blog vă foloseşte. :)