De cate ori ma uit la poza asta rad, desi atunci cand a fost facuta imi amintesc ca ma suparasem maxim ca si-a bagat degetele mici si pufoase in ciocolata de pe tort.

Acum e barbat in toata firea, un om cu suflet cald, indragostit de Andreea, de viata, de arta, de frumos, de radio si de cafea. Iar eu sunt mai bogata de 27 de ani incoace de cand e fratele meu.

Am mai scris despre cat de frumoasa mi se pare viata cu frati, chiar si atunci cand nu ne intelegem, ca sa nu zic ca ne certam. 🙂

Acum cateva luni am participat la un eveniment la care am fost rugati sa ne aducem aminte si sa numim mirosul copilariei. La inceput am fost blocata. Aveam atatea mirosuri magice in minte. Cum sa aleg doar unul? In timp ce ii ascultam pe ceilalti participanti povestind despre mirosul de prajituri sau alte mancaruri, mi-am amintit. Unul din mirosurile care mi-au incantat copilaria e ceea ce numesc “miros de bebe”. Si mirosul asta l-am simtit prima data cand l-au adus pe Andi de la maternitate. Imi aduc aminte de camera in care statea, scaldata in miros de pui de om, lavanda, musetel si pudra – cam asta e reteta mirosului de bebe. Ce moale si pufos era…

La multi ani, “Dadu”!