Pe zi ce trece bebelina noastra balerina devine tot mai puternica si mai hotarata sa isi faca simtita prezenta. Pana acum o saptamana am fost privilegiata si miscarile ei de acrobata erau doar pentru mine, un secret doar al nostru.

Intr-o dimineata s-a hotarat sa-l topeasca si pe taica-sau, dintr-un singur sut. De atat a fost nevoie. Abia astept sa il vad tinand-o in brate si zambindu-i fermecat.

Alex tot incerca si el de cateva zile sa “o simta pe bebe” dar miscarile ei mici, neasteptate si manutele lui nu ne-au ajutat prea tare sa ne atingem obiectivul. Era ca si cum ea ii facea in ciuda. Se invartea ce se invartea si cand punea Alex mana pe burta se oprea.

Aseara insa s-a intamplat ceeea ce visam deja de cateva saptamani bune sa se intample. Dupa o zi grea, cu dureri de bazin si obisnuitele (deja) contractii am petrecut o buna parte din seara culcata pe canapea urmarind de la distanta jocul de sah dintre baietii mei. Buburuza s-a gandit sa se puna si ea in miscare. Nu stiu ce facea, dar pentru noi era ca un soi de spectacol de karate.

L-am chemat pe Alex. A venit fara prea mult entuziasm dupa atatea incercari esuate. Si-a pus mainile mici pe burta si a asteptat cuminte. Rasplata a venit repede sub forma unei lovituri direct in palma lui. Eram cu ochii pe fata lui. Pentru o fractiune de secunda s-a mirat si apoi locul uimirii a fost luat de un zambet care mi se parea ca un amestec de fericire, dragoste si un strop de mandrie. Timpul s-a oprit putin din goana lui nebuna, suficient cat sa imi umplu inima de drag si sa imortalizez momentul intr-o amintire pusa bine la pastrare undeva unde sa o pot vedea ori de cate ori voi pofti.

Am stiut atunci: vom fi bine…

Sursa foto: aici

Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.